Scrisorile/petiţiile lui Vasile Iubire către pârcălabul Calomfir sunt multe. Chiar foarte multe. Şi toate au fost returnate la expeditor, cu menţiunea expresă pe plic: "nu avem vreme de iubire!"... (această menţiune poartă şi o semnătură, dar nu a administratorului aflat pe capra cetăţii, ci a unui mărunt funcţionar cu aere de barosan, a unui oarecare trepăduş agramat, care foloseşte i mic la iniţiala lui Iubire. Că şeful n-are timp să răspundă la plângerile/sesizările alegătorilor. Se ocupă cu tot felul de bazaconii, numai cu interesele obştii nu. Prin urmare, dacă aceşti angajaţi ai instituţiilor publice sunt mulţi... (vorba înţeleaptă a lui Vodă Lăpuşneanul, nu?)... de ce să (nu) citească pe diagonală scrisorile lui Vasile? Şi de ce să nu-i răspundă în doi peri? Şi de ce să nu-l ia la mişto prin această stupidă menţiune, care, de fapt, zice adevărul despre sufletul funcţionarului-slugă la picioare de pârcălab?... Domnul Iubire îşi amărăşte inima de fiecare dată când poştăriţa îi aduce o returnată. Oftează... şi mi le aduce să-l sfătuiesc, să-i spun dacă are dreptate. Sigur că da, are dreptate! Şi încă ce dreptate! Mai abitir decât aia împărţită la Tribunal!... Pe scurt, toate scrisorile lui Vasile Iubire sunt pline ochi cu grozăviile de fiecare pas, de fiecare noapte şi zi. Aşadar, la ruga petiţionarului, îmi propun să (vă) citez o bună parte dintre aceste de/scrieri definitorii pentru morfologia şi sintaxa iubirii în "oraşul cu negustori cumpliţi", cum ar zice Barbu Nemţeanu. Nu?... Iată: "Stimate domn/pârcălab Calomfir, n-am de gând să prezint scuze şi să cer iertare pentru îndrăzneala de a vă opri o clipă din iureşul/efortul dumneavoastră desfăşurat întru bunul de/mers al treburilor cetăţeneşti. Fiindcă... (nu-i aşa?)... pentru asta v-au ales amărâţii, fie ei intelectuali, ori spărgători de răsărită, ori balaoacheşi de crapă şi sfadă, ori gealaţi cu creier neted, ori gospodine în capot şi cu bigudiuri la cumpărături!... Am convingerea că n-o să catadicsiţi să-mi răspundeţi la nici una dintre plângerile mele îndreptăţite, cred eu, pentru că nu aveţi cu ce argumente, cu ce noutăţi, cu ce perspective, cu ce realizări personale după cei care au fost, au văzut, au început, au consumat muniţia publică, dar n-au învins niciodată!... Sigur că da! Am să vă desenez, în scrisorile care urmează să vă bată la uşă, în ce constă babilonia instaurată în acest oraş, în ce constă nesimţirea generală a celor puşi/aleşi, dar şi a celor care au ales! Asta am să fac, domnule Calomfir! Sper măcar să citiţi, dacă nu să rezolvaţi! Bună ziua!"... (Stai aşa!)
Harababură şi Complicitate (III) Scris de Ion Zimbru
