Mai cu Dumitriţa (I)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Mă trezesc năucit de visul cu Dumitriţa. Îmi vine să cred că n-am visat, ci a fost real. Cum, adică, dumitriţe în Mai? Dacă în satul cu monastire şi cu făcătoare de minuni pe pereţi a venit toamna, însă eu n-am habar? Dacă eu chiar am fost, în noaptea asta, acolo, şi am fugit ca prostul, în loc să-i rezolv cererea/porunca iubitei?...Sigur că da! Mă şterg la ochi, mă uit mai atent...şi înlemnesc: hainele pregătite pentru întâlnire nu mai sunt aşa, cum le-am aşezat eu, sunt cotrobăite, parcă nu ştiu cine a vrut să-mi arate că a trecut pe lângă somnul meu!...(am să aflu mai încolo, în ziarul de mâine sau poimâine, ce s-a întâmplat)...Contrariat şi sfeclit, încep să refac ordinea în gânduri şi-n veşmintele de drum. Am senzaţia că timpul trece prea repede, că soarele vine cu mare viteză dinspre Rădeşti şi se grăbeşte să ajungă la Adam. Şi, culmea, ciudatul (şi frumosul) vis îmi aţâţă pofta de plecare la Dumitriţa, în loc să-mi determine renunţarea!...Iată, vine amiaza! Iată, nea Marmeladă vine cu vaca de la Costică Nadă! Iată, vine dascălul Gheorghiţă şi mă îmbie la vecernie! Iată, peste dealul Poiana, cineva parcă începe să se pregătească să bată toaca!...Sigur că da! Vine ora de graţie, se apropie clipa de start spre prima (?) ori ultima (?) noapte de dragoste...(mulţumesc, domnule Camil Petrescu!)...soseşte momentul revelaţiei din grădina crizantemelor lungi!...Gata, îmi umplu buzunarele cu cele mai "grele" poezii de dragoste, fac rapid un buchet de lăcrămioare pentru Dumitriţa, încui uşile şi poarta, aud clopotul şi toaca, nea Vasile vorbeşte cu vaca şi o mulge de seară, îl salut, se bucură că plec, cere o oală cu vin, mă întorc în beci, îi scot şi-i dau, cică mă invidiază, îmi zice succes, zâmbeşte complice...!...Sigur că da! Merg ţanţoş, cu pectoralii împotriva vântului şi în ciuda zimbrelor de flăcăi printre şipci! Merg şi mă studiez, nu cumva să-mi fie alura şuie, nu cumva să am vreo cută, vreo scamă, vreun colb pe pantofii de-o sută treisprezece! Mă simt uşor, am impresia că plutesc, nici nu simt dealul de patruzeci şi cinci de grade, cu ceea ce a mai rămas din pădurea lui moş Costin Munteanu...mă simt foarte deştept pentru ce mă aşteaptă, însă timiditatea mă inundă treptat, mai mult cu fiecare pas, cu fiecare bătaie de aripă spre marea şi curajoasa Necunoscută a sufletului meu!...Gata, am ajuns pe culmea dealului de la Sondă, cum îi spun sătenii mei! De aici, am numai vale! Şi numai pădure! Şi numai cărări şi drumuri ne/drepte! Şi numai lanuri de grâu cu prepeliţe şi ciocârlii!...(Să vezi!)

Citit 338 ori Ultima modificare Vineri, 09 Noiembrie 2018 15:48

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro