Mai cu Dumitriţa (III)

Scris de Ion Zimbru

Marți, 13 Noiembrie 2018 00:00

Sunt de acord cu Dumitriţa. Putem începe oricând. Putem aştepta Luna. Putem şi fără Lună. Putem începe chiar aici, afară, pe prispa asta cu flori pe margini, crescute din seminţe aduse de vânt din grădina şi din ograda cu petunii, păpădie, troscot, holeră, brusturi şi hrean. Dacă se întunecă, nu-i nimic, aprindem o lampă de douăsprezece lumini, ori o lumânare, ori citesc la lumina ochilor ei! Dar nici nu-i nevoie de lumină, fiindcă eu iau din memorie toate poeziile! Sper să nu mă încurc prin hăţişurile recitării, sper să nu mă fac de râs în faţa din ce în ce mai aprinsă a domnişoarei! Şi sper să asiste, din umbră, şi părinţii fetei la noaptea de dragoste cu mica şi pofticioasa mea Dumitriţă! Şi sper, mâine dimineaţă, la plecarea spre Zimbru, să nu-mi reproşeze cine ştie ce stângăcii de mişcare şi mimică... de scenă, cum se zice! Sper să nu graseiez exagerat şi nu cumva să ridic ori să cobor tonul, să mă dau actor, să rămân în imaginaţia ei ca un histrion lăudăros! Sigur că da! Fata cu nume de floare de toamnă se ondulează pe marginea jurului meu, vrea să-mi sugereze, vrea să-mi zică direct, ca în biletul trimis prin Marmeladă! Însă n-are destul curaj, nu poate articula nici o vorbă, dârdâie de farmecul şi emoţiunea întâlnirii! O ajut arătându-i cum răsare şi cum se aude Luna galbenă şi rotundă şi plină ca o Mirare!... Sigur că da! Îşi ia inima în dinţi... (are dinţi frumoşi, îi are pe toţi, are inimă mare, o văd cum se zbate proaspătă între canini, cum îşi dă sângele pentru victoria deplină a nopţii şi a iubirii)... şi-mi zice scurt, foarte scurt, mult mai scurt ca o lungime de dumitriţă în formă de fată: "Hai!"... Sigur că da! Sunt de acord! Aprob pozitiv! - cum tare adevărat scrie Caragiale... Scot o hârtie împăturită din buzunarul de la piept... (cred că-i bine să încep o noapte de dragoste cu o scriere ţinută la piept, nu?)... o desfăşor, zvârl ochii pe diagonala-i cu litere şterse, şi tăiate, şi iar scrise, şi iar modificate, şi cu multe adnotări, şi cu multe marginalii, şi cu multe observaţii... mă dau la doi metri înapoi din faţa jurului făpturii dumitriţe... să am perspectiva admiraţiei, să-i simt de la distanţă aburul răsuflării cum ajunge la mine răscolit de înflăcărare şi revelaţie! Trag aer în plămânii mei încă departe de nicotină... (aer monastiresc, sfinţit, curat, de pădure, trecut prin fluiere şi prin păsări, zburat şi cântat de privighetori şi mierle în nopţile Dumitriţei fără mine)... îmi desenez prin văzduh oleacă de cruce, îmi organizez timbrul de tânăr păstor mioritic tulbur, caut ochii fetei... şi încep!... (Să vezi!)