Pezevenghiul şi Mâna de Moartă!

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ieri, cam când se crapă de ziuă, a murit Ileana lui Mihai din bulevardul Dogăriei. Mihai lucrează cu noi, la Şantierul Naval. E un coleg săritor, bun la toate. Băiat de bufet, cum îi zicem noi, mai ales când sună sirena. Ieşim pe poarta fabricii şi ne ducem glonţ la "Muncitorul" sau la fratele acestuia, "Făgăraş". Astea-s două crâşme aglomerate, de-ale noastre, în care ne ciocnim paharele, necazurile şi bucuriile, trecutul şi prezentul, vremelnicia şi eternitatea. Cum şi azi, când proaspătul văduvoi ne ia la una mică întru memoria răposatei. Aici, în fumul mai des decât negura amestecată cu ceaţă, Mihai lăcrămează pios, suferă cumplit şi ne invită şi la priveghi, în astă a doua seară de la urcarea Ilenei în sicriu!...Sigur că da!  cum să nu mergem? cum să nu fim alături de colegul nostru atât de îndurerat? cum să nu aprindem o lumânare şi să nu aşternem o floare la capătul apus al cestei moarte fără reproş? mergem negreşit! din crâşmă, ne îndreptăm direct la moartă!...Cu noi, merge şi Rufa, un fel de brânză bună în burduf de câine, un pezevenghi, un treacă-meargă, un om care-i în stare de orice pentru a-şi afişa personalitatea...harnic şi ascultător, de altfel!...Mergem cu Mihai în frunte. Suntem destui. Lumânări şi flori are Ileana-n grădină. Intrăm. Culegem şi aprindem. Ne crucim. Şi cred că şi plângem câte-oleacă. Prăpădita-i pusă corect în vehiculul subpământean, cu picioarele spre răsărit, cu icoană pe piept, cu lumină la cap. Jucăm şi câteva jocuri funebre. Cântăm şi câteva cântece funebre. Bem şi mâncăm şi câteva merinde funebre!...Numai Rufa stă cel mai aproape de sicriu şi de moartă! numai el îi dă cele mai multe lacrimi şi-i sărută de cele mai multe ori palmele suprapuse! numai el o boceşte cel mai frumos şi mai mult, într-un fel de dialog: "foaie verde frunz-amară,/ hai, Ileană, pân-afară!/ aş ieşi şi-acum din casă,/ însă moartea nu mă lasă!"...Mergem şi-n ziua îngropării. Să-i spunem la revedere, barbar şi inutil!...Iată, Rufa se apropie în lacrimi de sicriul plictisit şi indiferent! Şi-i sărută pentru ultima dată palmele suprapuse! Mult şi lung şi apăsat îşi plimbă/mişcă buzele de-a lungul degetelor, înainte şi înapoi, întrerupt de durere! Abia reuşeşte popa să-l liniştească şi să-l îndepărteze de moartă!...Plin de plâns şi fără să scoată o vorbuliţă, Rufa pleacă încolo, spre strada Pescari!...La groapă, când să se pună capacul la sicriu, mă uit la degetul Ilenei şi rămân trăsnit: nu mai are verigheta!...Doamne, câtă smerenie-i sărutul pe mâna la mort!

Citit 752 ori Ultima modificare Joi, 13 Decembrie 2018 17:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.