Iată câteva secvenţe dintre amintirile pregătitoare a ceea ce avea să fie mai târziu, adică tocmai acum! Iată câteva întâmplări fabuloase, câteva dintre pe/trecerile noastre, ale lui Mitică Luca şi ale mele, prin văzduhul şi prin pământurile purificatoare, tămăduitoare de suflete şi trupuri, dar şi înălţătoare de unde, până unde, încotro! Iată triumful Frumuseţii asupra Urâtului, victoria Respectului şi a Blândeţii, biruinţa Şoaptei şi a Şcolii! Iată ce face, şi ce este, şi cum este, şi ce se poate spune despre locurile unde a Trăi şi a Învăţa erau surori gemene, leite, indispensabile, creatoare de in/dependenţă, provocatoare... minunate sub comanda/bagheta magică a învăţătorului Lascăr Ciucă, a învăţătoarei Rodica Răşcanu, dar şi a celui care avea să ne fie şi directorul Şcolii, învăţătorul Ion Răşcanu! Iată cum desenam şi cum vedeam graficul viitorului pe tablele sălilor de clasă şi de cursuri, trasate cu cretă albastră şi albă, cu toate mâinile, cu toate minţile şi cu toate sufletele lor şi ale noastre! Nu?... Sigur că da!
Iată, încărcăm cărămizi în autocamionul "Steagul Roşu", tocmai din cea mai mică şi mai scumpă gară din lume, Docăneasa! Cărămizi pentru noua clădire a Şcolii generale/elementare de 8 (opt) ani... (de şapte ani, până în 1966)... Suntem mulţi şi mărunţei, dar harnici de mama focului, că nu se poate altfel sub comanda şi sub ochiul ager al învăţătorului Ion! Încărcăm cărămizi, cărăm pământ şi mortar cu targa, facem ce putem şi ce trebuie pentru noua clădire de învăţare a celui mai scurt drum dintre doi oameni: Respectul! Şi eu, şi Mitică Luca, şi ceilalţi! Toată suflarea Şcolii de şapte ani participă la înălţarea Şcolii de opt ani! Şi, toate acestea, în afara orelor de cursuri! Din când în când, în pauzele dintre Citire şi Aritmetică, dintre targă şi gară, dintre cărămizi şi mortar, Mitică se apleacă la urechea mea cea stângă şi-mi şopteşte încărcat de nădejde: "Am să mă fac popă! Popă am să mă fac!"... Chiar şi pe maidan, când batem mingea la ora de sport, printre şuturi şi alergări, aşa-mi zice: "Am să mă fac popă! Popă am să mă fac!"... Şi, câteodată, îi răspund: "Eu n-am să mă fac popă! Eu nu ştiu ce-am să mă fac!"... Chiar şi când mergem cu vacile la păscut pe Meilea, pe Cioara, pe la Tanc, pe la Uliu, pe Valea Zimbrului... tot la fel îmi zice: "Am să mă fac popă! Popă am să mă fac!"... Şi, din când în când, eu tot la fel îi răspund! De multe ori, chiar îmi apare în vis şi-mi spune: "Să fiu al naibii... dacă nu mă fac popă! Popă am să mă fac!"... Şi, iată, popă s-a făcut! Şi eu încă nu ştiu ce mă fac!... (Stai aşa!)
