Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"
Eu cred că începe...nu cred că mă-nşeală...
nu cred că se joacă (de-a Viul) Celesta...!…
Nu, nu mi se pare: aud foarte bine
şi văd foarte bine din unghiul acesta!
Aşa m-aşteptam să înceapă, nu alt fel...!...
Ar fi fost mai frumos în alt fel? mai urât,
mai târziu, mai degrabă, mai bine, mai rău?
pot să spun şi încât?! pot să spun şi decât?!
Şi văd pân-acolo: e foarte aproape...
aşa de aproape, încât mi se pare
c-a fost (Totdeauna) la mine, cu mine,
c-o am din sămânţă, din mugur, din floare!
C-o am din „Ceva” fără margini şi fără
vrun sens, doar aşa, să (se)-ntrebe oricine:
de unde, de când, oare cum este „Este”
şi cine răspunde da capo al fine?
