Nu crede c-o să vină, dar cată peste zare!...
Ce vrea de la zadarnic? Ce vrea de la neant?
Ce-aşteaptă de la Cerul/Principiu arogant,
de la Eternul cinic şi hâd "care pe care"?
Mai bine-ar zice: gata, salut, mă sui în plante
decât să scriu postume în timpul vieţii, sunt
prea sclav n-ale candorii, prea simplu şi mărunt,
să nu stârnesc uimirea şi mila celui Dante,
celui Shakespeare, şi altui, şi altui, celor care
(şi)-au manuscris blestemul şi au cătat în zare!
Nu crede c-o să plece, dar simte-nduioşare
de cântecuri cu pene în sălcii care plâng,
şi simte-mbrăţişarea pământului, adânc,
sărutul ne/răbdării adulmecând să zboare!
Plăcutul şi utilul?!... Ce baliverne scumpe,
ce Pot în timp şi-n spaţiu, la care se reped
naivi ai lăcomiei!... Zvârl barda, strig, repet
când suflul Simfoniei a V-a iar irumpe:
când frigul stă-n căldură şi caldul stă la rece,
nu crede c-o să vină, nu crede c-o să plece!
