Am o mie de muşcate în ferestre...!...
Toată ziua, toată noaptea le admir,
le sărut, le ud cu lacrimi, le spun şoapte
şi le număr nemurirea, firi cu fir!...
Delicate-s toate, toate sunt frumoase
mult mai mult decât îs eu, stăpânul lor,
le citesc mărturisiri despre păcate
şi iertări şi vise-n vecii vecilor!
Uneori, chiar le pândesc după perdele:
roşii, albe, negre, verzi... odaia mea
se trezeşte şi se umple cu tandreţe,
cu atingeri şi foşniri de catifea,
şi cu-atâtea zile lungi printre fantasme,
şi cu-atâtea nopţi de taină-n legănări...
când săream din întâmplare n-întâmplare
şi visam poveşti în doi pe cai călări!...
Le adun, le scad... şi toate sunt biserici
pentru cruce şi genunchi şi re/cules...
le sărut, le ud cu lacrimi, le spun şoapte
şi le chem în somn, încet, mai rar, mai des!...
Am o mie de muşcate în ferestre:
toate sunt femei pe care le-am muşcat
şi le-am pus la geam... Oricine vrea muşcată,
rog să vină cu fereastră şi păcat!
