Sigur că da! Sigur că da!... Cum scriam în ziarul de ieri, cu plicul pe care mi l-a lăsat epitropul Ion Emil Batog sub icoana Maicii Domnului şi cu pas nerăbdător mă duc înspre colţul unde Maria, cea mai frumoasă şi elegantă crâşmăreasă din partea de sud a Moldovei de nord, serveşte lichide pentru stingerea suferinţelor, pentru aprinderea bucuriilor, pentru tot ce trebuie expus în condiţii de maximă urgenţă, pentru îmblânzirea sentimentelor, pentru marcarea evenimentelor care au atins paroxismul, pentru orice buzunar şi pentru orice măraz! Şi, cum scriam în acelaşi ziar, mă aşez sub un salcâm pe cale de dispariţie, deschid plicul… dar n-am curaj să scot scrisoarea! Sorb o gură mare de agheasmă „trasă” de câteva ori, răspund la saluturile îndureraţilor/exaltaţilor înlemniţi la mesele vecine, mă uit la o cinteză care dă din triluri pe ultima creangă verde a copacului nenorocit, ceastă pasăre dându-mi de înţeles că mă cunoaşte, că-i chiar cinteza bisericii, că mă urmăreşte şi parcă-mi reproşează ceva! Nu ştiu ce-mi reproşează, însă-mi dă curaj suficient pentru a despătura scrisoarea lăsată cu limbă de... plecare: o coală de hârtie obişnuită, caligrafiată-n caracter/stil de cancelarie, cu cerneală neagră, fără nici o ştersătură, cu şiruri drepte, care-mi sugerează siguranţa sufletească a scriitorului, a lui nea Ion Emil Batog, adică! Mai sorb o gură de „agheasmă”... şi încep cetirea depeşei, cu toate coordonatele curiozităţii în funcţiune, însă şi cu-n fel straniu de temere că am să aflu cine ştie ce încurcătură/calamitate! Şi iată ce mi-i dat să aflu!... ”Jupânule Ion, te-am ales pe matale pentru această mărturisire fiindcă numai matale ştiai că (toată viaţa) am făcut această Scară (până) la Cer! N-am ales pe altcineva deoarece nimeni nu ar putea pricepe ce ascunde şi ce nu ascunde Istoria Scării pentru care mi-am lăsat Sufletul pe Dinafară şi, după cum zice Noul Testament, mi-am lăsat „pus” şi Capul pe tava Salomeii! Şi matale ai văzut de-atâtea ori cu câtă precizie şi câtă bucurie am lucrat (o întreagă viaţă) la Scara aceasta! Ei, află că cineva, îl bănuiesc în nouăzeci şi nouă de procente, şi-a băgat coada-n desenarea Proiectului şi, implicit, în Construirea Scării! Aşadar, după de/săvârşire, când m-am suit să ajung la al Zecelea Cer, Scara s-a terminat taman la capătul celui de-al Nouălea Cer! Matale ştii destul de bine că eu nu am rezistat tentaţiei de a-(mi) depăşi Limitele, drept pentru care am comandat/cerut Proiect pentru Zece, însă mi l-au dat pentru Nouă, dar fără să-mi spună!”... (Stai să vezi!)
Poveste cu o Scară... la scara Unu pe Unu (III) Scris de Ion Zimbru
