(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA - tu ştii cel mai bine ce face sărmana mea mamă frumoasă, plecată să doarmă în pace (!) (!) a spus că se duce-ntr-ACOLO, o leacă, a spus că se duce spre alte şi alte-nceputuri, să-ndrepte lumina sub cruce (!) (!) a spus că m-aşteaptă cu mâna întinsă-nspre CER, ca o ROABĂ a celui ce-a pus VECINICIA blândeţilor sale-ntr-o groapă (!) (!) eu cred că aşa mi se pare când zilele-s mici şi puţine (!) (!) aş vrea să te-ntreb despre M ...

Da, cum ziceam în ziarul de ieri, încep să mă duc la ea, la umbra cea Albă de pe linia orizontului, adică din punctul meu de vedere! Ies repede din sat, mai ales că aici, cum am mărturisit de atâtea ori, toate casele sunt la marginea satului, iar drumu-i aşa de mic încât nu am nici o posibilitate să ies la drumul mare! Câinii lui moş Fluture se dau la mine, aşa, ca şi cum ar vrea să mă oprească din intenţii şi din gânduri nepotrivite cu ce urmează! Îi bulgăresc şi-i oc ...

Ce iarnă corectă şi bună!/ – îmi spun...şi mă duc şi deschid fereastra, să intre Misterul/ şi Regele meu, Ioanid! Îmi cade zăpadă pe faţă/ şi sunt bucuros – în sfârşit – că vântul mi-aduce cuvântul/ Maestrului meu, Ioanid! Ce pur fără margini se vede,/ s-aude, s-aşterne...tocmit drept semn sfânt al pânzelor albe,/ din care mi-a dat Ioanid! Întocmai ca fiul lui Argus/ – mereu visător şi uimit – a mers şi-a ajuns chiar Acolo/ ispravnicul meu, Ioanid! Se ...

Pe linia orizontului care desparte orice de orice, oricând de oricând şi oricum de oricum, cam la şapte dumitriţe distanţă de casa mea cu cer la uşă, văd (mai mult bănuiesc) o siluetă albă. Aşa de albă, aşa de subţire şi aşa de transparentă încât îmi vine să cred că-i mai degrabă o umbră de siluetă, o metaforă, o fantasmă, o lucrare a halucinaţiei, iar nu ceva real, palpabil, material, consistent. Desigur, e a o mie şi una oară când zăresc această Alcătuire � ...

Şi te rog frumos: fii atentă, fii foarte atentă şi spune-le (şi celor buni, şi celor răi) cel mai frumos psalm din adâncul şi din candoarea şi din înaltul ochilor tăi!   Spune-le să fie atenţi şi să aibă totdeauna răbdare în faţa icoanei de unde se aude şi se vede Maria murmurând des/cântecul de leagăn al primei secunde!   Spune-le să aducă închinăciune şi ofrandă celui cu pace şi iubire peste tot ne/cunoscutul acestei lumi osândite la pogorâre (deopotrivă) d ...

Nu mă grăbesc, nu am nimica de ajuns, sunt lămurit fără-ntrebare şi răspuns: nu e nimica mai înalt,/ adânc şi grav, rece şi cald decât să ştiu nimic în plus, nimic în plus!   Nu mă grăbesc nici o clipită, nici un pas, nici înapoi, nici înainte...am rămas şi-am să rămân în urma mea,/ nu vreau s-ajung un alt ceva – nu are rost, nu are farmec, n-are haz!   Sunt singular şi captivat într-un cuvânt, nu-s căutat, nu jinduiesc, nu stau la rând – sunt numai eu î ...

Extrapolând, mă scurmă senzaţia netă şi mă ronţăie convingerea clară că o mie şi unu de ani s-au scurs de când îmi pun o întrebare fundamentală: oare de ce n-am stat la rând, atunci, în amintire, foarte de mult, demult, când (fără nici un fel de sfială) am îndrăznit şi m-am suit pe lama asta de cuţit? Desigur, niciodată n-am aflat nici un răspuns de la mine ori de la altcineva! Desigur, n-am să încep a regreta, n-am să m-apuc de lăsat, n-am să mă las de apucat! ...

Într-o dimineaţă de primăvară foarte târzie (şi amestecată cu o dimineaţă de toamnă foarte devreme) mă aflu-n marş pedestru şi andante pe strada Culturii. Merg voios şi sigur spre Nicăieri, acesta fiind un domn care mi-a vârât Corbul lui Poe în Cutia cu Mistere din capătul gâtului, adică Acolo, adică Unde nimeni nu ştie ce (nu) se petrece Totdeauna şi Niciodată. Merg la dumnealui, poate-l conving să-mi scoată pasărea demonică din umplutura cutiei, deoarece cobea mă ...

(!) ÎNTR-UN CUVÂNT, cuvântul mă foloseşte cum vrea, mă exploatează până la sânge, mă cotrobăieşte până la os, mă dă de pomană, mă vinde, mă face (de) urât, mă face (de) frumos, mă cumpără, dă cu mine de pământ, dă cu mine de gard, mă fluieră, mă strigă, mă scuipă să nu mă deoache, mă, mă, mă, mă, dar niciodată nu prezintă scuze și nu cere iertare (!) până la urmă, o să mă vâre (sigur) în mormânt - adică ÎNTR-UN CUVÂNT, adică ÎNTR-UN CUVÂN ...

?o cunoşti pe margareta/ cea mai scumpă/delicată, cea pe care am scuipat-o,/ să nu fie deocheată?   ?cea pe care-am ridicat-o/ până-n stare de regină, într-o poezie simplă,/ paradigmă, para/fină?   ?cea pe care am iubit-o/ mândru, şi-n contumacie, şi cu-atâta naivitate,/ încât nici nu pot de/scrie?   ?cea mortală ca suveica/ în război, străduitoare, şi pe care am surprins-o/ în flagrantul cel mai tare?   !pot să-ţi zic, în paranteză,/ ce s-a petrecut, adică: înc ...