Aici, de din vale de gardul lui bădia Ghiţă Fluture, e primăvară. Dar nu-i chiar cald. Pământul se zbiceşte, iarba îşi adună puterile şi-şi arată colţul. Mai încolo, pe dâmb, omătul se micşorează şi face nişte apă care curge continuu, dar nu se varsă nicăieri. Stăm cu vacile la păscut. Acestea sunt nişte lăptărese dreptunghiulare, galbene, porumbace, florine şi albe. Pe vaca mea galbenă, tata a scris VACĂ, mare, cu vopsea verde, nu cumva să fac vreo confuzie şi ...

Moto: „şi vine cerşetorul de fântâni:/ daţi-mi, vă rog, şi mie, o fântână, să beau puţin şi să mă spăl pe mâni/ – vin de departe, tocmai de la stână !!! am un izvor în buzunarul stâng/ – vi-l las oricând, să nu vă fie sete – mi-i sete, însă pot să vă mai ning/ cu MIORIŢA – Opere Secrete !!! vă las un fluier ostenit de dor,/ mă duc departe, ca să dau la câni – ca un lipan mă pregătesc să mor/ – şi pleacă cerşetorul de fântâni” !!!     � ...

Se uită-n stânga şi-n dreapta. Parcă-i lipseşte ceva, cineva. Are ochi uzi. Şi zice: „Mă cheamă Maria, am cincizeci de ani, vin de la gara cea cu trenuri şi vreau să ajung la spitalul judeţean cel mare!”...N-o aude nimeni. Mai zice o dată. Însă iar n-o aude nimeni. O femeie tânără şi ştiutoare se repede s-o ajute pe tanti Maria. Dă din mâini şi din cuvinte: „Autobuzul ăsta merge la cimitir, nu la spital! Dacă nu vrei la cimitir, cobori la prima, o iei încolo, faci ...

zicea că toate-toate sunt departe, şi n-am s-ajung, şi n-am să le găsesc... degeaba cred şi sper în „după moarte”, cu „pământesc” şi fără „pământesc” !!!   zicea că toate-toate sunt aproape, dar nu le văd, şi nici nu le ghicesc... degeaba cred că viaţa (nu) mă-ncape cu „omenesc” şi fără „omenesc” !!!   zicea, nitam-nisam, că lumea largă e-o sumă oarecare (?) de strâmtori... eu fluieram şi fluier „treacă-meargă”... şi „totdeauna” moare ...

Sigur că da, doamnă Stai! Am să-ţi pun ziarul în cutia poştală! Dictatoarea mea, Iolanda Cremene, mi-a scris două texte pentru Nichita Stănescu! Să i-l dăruieşti şi să-i spui Poetului că tare mi-i dor de Părinţi şi de Măria Sa, Îngerul cu o Carte în mână! Da? „!abia dacă mai suflă păpădia/ şi soarele e jilav de la ploi/ şi se aud copacii cum aşteaptă/ s-aducă domnul frunzele-napoi!/ nişte ţărani cu sufletul pe tavă/ adună şi fac focuri în grădini/ se du ...

Suntem...în...memoria...plitei.../ şi cred că v-aduceţi aminte de laptele fiert, dimineaţa,/ de turtele multe şi sfinte... de alte şi alte şi alte/ râvniri ale foamei, de alte zvâcniri ale frigului zdravăn/ în jurul secundelor calde... de ochii sclipind liniştire/ cu flăcări, prin rugă ştiută, aşa, de la unul la altul,/  cu „iartă-mă”, ”doamne”, ”ajută”... de nopţile negre şi albe/ când ultimul nostru tăciune trăgea să se stingă...şi parcă/ părea că ...

Sigur că da! Nu-mi vine să cred că doamna Stai se opreşte pentru mine! Şi nu se opreşte aşa, doar ca să-mi răspundă la salut, ci chiar stă şi se „uită” în ochii mei, şi mă fascinează, şi chiar îmi spune: „Şi eu aştept de multă vreme să mă întrebi Ceva! Iartă-mă că te tutuiesc! Sunt convinsă că politeţea unui „dumneavoastră”, de pildă, lungeşte distanţa dintre preopinenţi, şubrezeşte apropierea atât de mult aşteptată! Nu?”...Şi se lasă Tăcer ...

Suntem...în...memoria...plitei.../ şi cred că aveţi, fiecare, acasă, afară, n-alt unde,/ o plită lăsată-n uitare, lăsată-n rugină şi-n colburi,/ crăpată în timp şi în vreme... o plită mai caldă, mai rece,/ şi gata oricând să ne cheme, şi gata oricând să adune,/ în para-i cumplită ori calmă, toţi paşii plecărilor noastre/ în lume, în sfadă şi-n valmă, în raiuri, în fulgi şi-n mătăsuri,/ în bine, în rău, într-o doară, cu tot dinadinsul, aproape,/ depa ...

Când e acasă, doamna Stai stă la ultimul etaj, adică tocmai la limita dintre unde (se) sfârşeşte Omul şi unde începe Vulturul (lui) Nichita, care zboară cu spatele-n jos şi zgârie nourii cu ghearele, exact cum scrie Poetul cu „Noduri şi Semne” într-un final al Inefabilului, ca să zic aşa, deocamdată! Când nu-i acasă, doamna Stai merge cu o eleganţă năucitoare, nu insistă cu ochii după nici un Tigoare, nu ţipă la telefon, poartă rochie mov şi lungă până la capă ...

Eu chiar cer IERTARE pentru câte adevăruri (n)-am spus despre tine: niciodată nu mi-au fost urâte drumurile tale până-n CASA unde frunză verde mărăcine stau şi te visez cum eşti MIREASA unui MIRE făt-frumos ca mine, într-o NUNTĂ (ne)(mai)pomenită prin hrisoave şi prin multe alte scrieri strâmbe, drepte, reci şi calde !!! Hai să batem, să ni se DESCHIDĂ porţile şi uşile Candorii fără MILĂ şi fără OPRIRE – să vedem cum ÎNTEMEIETORII tăi şi-ai mei miros a Linişt ...