Prima Spurcată (!) ai grijă, fiule, ai grijă:/ poartă blândeţe de pisică şi – iluzorie, din fire – / suceşte fire prin firide antice, noi, aşa, moderne.../ dacă întrebi, la o adică, zice că toarce în simbria/ destinului şi, pasămite, este imună la tristeţe/ şi la-nchinare şi la rugi, te zgârie, de-i ceri la viaţă/ o zi în plus...mai bine fugi şi-o laşi în plata cui a dat-o/ – a zeului stăpân şi tată – e stâncă NONA şi seduce:/ parşivă Parcă bleste ...

Când ceteşti un poem scris de Rodian Drăgoi trebuie, invariabil, să te afli într-o dulce/sigură Perspectivă a Depărtării, taman cum Atunci, când vrei să Scrutezi Vârful unui Munte! Să te Detaşezi, adicătelea! Altfel, n-ai nici o Posibilitate să admiri Crestele Metaforei acestui Poet Născut pentru a deschide Ochii şi pentru a încălzi Sufletele celor nu au ascultat vreodată un Psalm! Fiindcă, fără echivoc, Psalmi se cheamă Poeziile teleormăneanului lângă Liniştea/Lini� ...

(!) îţi las veşnicia să te joci/ să dai cu ea de pământ să dai cu ea de-a dura/ până o vezi ostenită şi plângând şi rugându-te s-o ierţi/ că poartă vina visului defunct – te pricepi mai mult ca mine/ să pui veşnicia la punct (!)   (!) îţi las veşnicia să se joace/ să dea cu tine de-a dura să dea cu tine de pământ/ până când vei deschide gura şi vei striga muritorul din urmă:/ vino repede şi mă ia sunt sătulă de veşnicie/ vreau înapoi în secunda mea (! ...

Născut, crescut şi şlefuit în/la umbra lui Dimitrie Stelaru şi a lui Zaharia Stancu, poetul Rodian Drăgoi s-a desprins de congenerii săi dedaţi la citit şi la scris, de toţi împătimiţii Metaforei, de toţi bătătorii la Porţile Parnasului, de toţi cei care au fost sortiţi/trimişi/”zvârliţi” de Dumnezeu în Braţele Ademenitoare/Mortale ale Poeziei, ale Inefabilului, adicătelea! Poate că numai un Serghei Esenin şi un Cezar Ivănescu au mai reuşit să transmită/inocule ...

Doamnă, lasă-mă la tine.../ lasă-mă la tine, Doamnă – vreau să netezesc pământul/ Drumului din Calea ta, vreau să plâng pentru Muşcata/ din fereastra dumitale, vreau să scrii cu-nlăcrămarea/ râsului pe Crucea mea, vreau să-ţi fie Doruirea/ floare la ureche, poate mă primeşti în timpul Vieţii,/ doamna mea Eternitate!   Doamnă, numai o Secundă/ lasă-mă să stau cu Timpul firii mele blestemate/ la fereastra dumitale, pentru ca să-ţi scriu pe geamuri/ cea mai Rară P ...

(!) am un Zmeu deştept din Fire/ căutat odinioară nişte proşti l-au dat afară/ dintr-o Carte de Citire (!) (!) stă pe dealuri şi Lucrează/ are Farmec şi Livadă nimenea nu vrea să-l vadă/ cum zadarnic face pază (!) (!) nimenea nu vrea să vină/ la furat de poame multe ori să vadă să asculte/ lungi poveşti despre Lumină (!) (!) nici măcar Frumosul care/ blond viteaz odinioară distrăgea Zmeul pe sfoară/ şi-i spunea cuvinte rare (!) (!) chiar Ileana cea nurlie/ a uitat ce-ns ...

Stau pe linia de tramvai şi mă uit la tine. Chiar nu vezi că mă uit la tine? Am, cumva, ochii urâţi? Te deranjează, cumva, tăcerea mea? Are vreun rost să-mi stric strunele vocale când Patria Voastră huruie de urlete şi de nesimţire, de lumpeni şi de ticăloşi? Dacă vrei să mă priveşti, nu mă privi compătimitor! Priveşte-mă aşa, fără nici o milă, fără omenie! Că m-am săturat de umanismul pe care-l afişaţi în găuri şi-n palate! M-am săturat de minciunile pe car ...

Da, aşa este. Aşa se vede şi aşa se aude. Numai oleacă mai avem şi, gata, ajungem Aici! Acest fel de Aici nu are Dincolo, ca în altă parte, ca în alte părţi! Acest inexorabil Aici nu are După! Este unicul Aici ferit de riscul şi pericolul destrămării! N-ai ce-i face acestui Aici! Nu se poate măsura, nu se poate număra, nu se poate despărţi, împărţi, cumpăra, vinde, batjocori, ocoli, evita, respinge! Şi eu, şi Romică am putea spune că-i dat naibii, că-i primul şi ulti ...

(!) mi-i teamă că pierd trenul pe care toată viaţa l-am aşteptat... şi-l caut să-l văd măcar aşa cum fiecare-şi vede pe zare o lumină şi-o cheamă în ogradă... şi steaua zice da (!) (!) mi-i frig de aşteptare - ştii, aşteptarea ceea cu sufletul la gură, cu inima pe jos - gata, eşti foarte bună, eşti nouă, hai să mergem - tu dârdâi supt povară, eu pedalez frumos (!) (!) ne fac (din mână) macii striviţi de întristare că nu mai stăm supt spice măcar până se coc ...

N-am mulţi morţi în cimitirul/dormitorul Eternitatea. Am puţini. Că nici morţi nu-s în stare să am. Nu mă duc des la ei. Nu vreau să-i plictisesc. I-am plictisit destul, toată viaţa lor şi a mea, nu? Însă, din când în când, mă străduiesc să-mi pun caru-n piatră, cum zice mama, şi să le tulbur somnul din Marele Dormitor al Deşertăciunii. Iată, chiar acum intru în cimitir! Îl însoţesc pe Romică Bălan, om de cuvânt citit şi scris. Din partea stângă a drumului/al ...