Da... a venit, deşi n-am aşteptat-o! A venit şi a pus veşnicie-n lumânare! Adică a pus iubire! Fără iubire, nici lumina nu are chef să mai umble pe pământ! Ce rost are să fii lumină şi să nu fii dragă nimănui? Să fii lumină şi să te scuipe toţi? Şi să te stingă toţi? Şi să te ignore toţi?... Lumină de lumânare! Lumină de carte! Şi de fulger! Şi de gând! Şi de visare! Şi de mamă! Şi de tată!... Lumina unui băţ de chibrit, noaptea, în mijlocul pădurii, i ...

Draga mea, rachiu-i tare/ şi râvnit ca unghiul drept când mă sâcâie (frenetic!)/ un obtuz pneumosept: anti-fum, anti-alcoolic,/ pro-mărar şi pro-lăptic, anti-vis, pro-bagatelă,/ anti-tot şi pro-nimic! Beau cu gândul (ascuţitul!).../ n-am cătare şi tupeu să stau lângă fleoarcă-ntruna,/ ce se crede paraleu... îmi repugnă leorbăiala,/ răgetul prostesc în târg, tândălirea şi stridenţa,/ aerul de muc şi sfârc! Îmi repugnă urlătorul/ de-orice fel... chiar îi observ ...

Toată lumea aşteaptă (câte) ceva! Nu spun ce aşteaptă, deoarece se ştie, se vede, se aude, se socoteşte, se grăbeşte, se dichiseşte, se hohoteşte plângând şi râzând, se zvoneşte, se bârfeşte, se umileşte, se...! Şi asta numai şi numai fiindcă lumea aşteaptă să (i) se întâmple, să-(i) vină ceva/cineva frumos, minunat! Desigur, nu mă grăbesc să nu aprob pozitiv, vorba domnului Caragiale, ceastă bună/stare de lucruri, ceastă dârdoră continuă, ceastă vânzole ...

într-un cuvânt cuvântul mă foloseşte cum vrea mă exploatează până la sânge mă cotrobăieşte până la os mă dă de pomană mă vinde mă face (de) urât mă face (de) frumos mă cumpără dă cu mine de pământ dă cu mine de gard mă fluieră mă strigă mă scuipă (să nu mă deoache) mă mă mă dar niciodată nu-(şi) cere iertare până la urmă o să mă vâre (sigur) în mormânt adică într-un cuvânt ...

Sigur că da!...Cum să mă uit în oglindă şi să (nu)-l văd pe acela care a făcut cele mai multe obrăznicii copilăreşti?...şi să nu crăp de ruşine?...şi să nu-i cer Mamei nici o pedepsire exemplară?...şi să mă mai şi fălesc...(pe la horă, pe la moară, pe la gară, pe la joacă, pe la şcoală)...ce măreţ şi viteaz şi deştept şi important sunt sub copacul unei păsări, în faţa unui viţel, în fundul râpii, în lucernă, în tutun, în păpuşoi, în dorul lelei i ...

Moto: [„acum, dacă (nu) ştii ce te aşteaptă,/ rămâi la vorbă, (nu) fugi la faptă!” – anonim folk]   Îmi spune că-i gata să plece acolo, de tot, fără teamă... şi plânge în hohote chioare, şi râde, şi zice că-l cheamă!   Şi umblă încolo şi-ncoace, şi pare stăpân peste lume... dar are sfială-n călcare, şi-n ochi – o tristeţe anume!   Îi spun întrebare străveche şi scurtă şi dreaptă şi clară: pricepe ce-nseamnă lăuntrul acestui scump/unic � ...

Gândurile mele pentru această Alcătuire erau atât de puternice şi impresionante, încât se materializau, puteau fi atinse, puteau fi văzute mergând, puteau fi auzite plângând, puteau fi strânse în  buchete, în poloage, în snopi, puteau fi surprinse pe cărăruia dinspre Acasă şi Dumnezeu, dinspre Dumnezeu şi Acasă! Gândurile sale pentru mine erau atât de puternice şi impresionante, încât se întrupau, încât se transformau în argumente fizice-chimice pipăibile, invinci ...

e naltă şi singură până la nord e lungă şi zdravănă până la sud o scriu şi-o citesc şi-o învăţ şi o port o ştiu şi o strig şi o văd şi-o aud   şi zice că poate fi sete la toţi şi foame şi vis şi alint şi noroc jeratec la cai şi lungime la roţi dreptate la drum şi-ndemnare la foc   e-un fel de mireasă a celui ce-a fost un fel de car mare suit în car mic potcoava şi hamul şi şaua la rost în metru-acum şi în metru-antic   şi cere nuntire la sud şi la nor ...

De câte ori (n)-am spus „la revedere”?/ de câte ori (nu) mi-am călcat Cuvântul?/ de câte ori (nu) mi-a roşit obrazul/ în faţa Toamnei?...Oare, întrebându-l/ pe cel de Sus, mereu-mereu, (nu) poate/ să mă azvârle din (Ne)Mărginire?/ să-mi facă loc de Viaţă-ntr-o Secundă?/ să mă condamne-n Veci la (Ne)Simţire?...// Oricum ar fi, (nu) cred că (nu) e bine/ să (nu-l) întreb şi să (nu)-mi cer Iertare!?/ (nu) cred că nepăsarea e mai scumpă/ în dârdora de-acum, devast ...

acum şi-aici, de parc-atunci şi-acolomă însoţesc pe drumul mic şi mare,o văd mereu-mereu făcându-şi cruceşi legănându-mi viaţa pe picioare, cântându-mi frumuseţi de adormire,de vis liniştitor, de-nvăţăturăcă poartă-n suflet, pentru toţi, iertare,şi grâu şi maci şi dor sub arătură şi o aud însufleţind o doinăpe deal, pe vale, zilnic, fără grabă,mereu sfinţind şi netezind pământulcel dătător de lapte şi de apă mai pot să zic...dar nu mai zic nimica ...