Mergem alături, în tăcere absolută, parcă ni s-ar fi epuizat orice-ntrebare, orice răspuns, orice dialog legat de fascinanta/nimicitoarea istorisire/povestire a lui Octavian Holeră, omul care a încercat să se facă invizibil, însă a greşit Reţeta şi s-a nenorocit! Mergem spre Anticariatul doamnei Bardaş, taman în locul unde, cu câteva ore înainte, ne-am cunoscut! Sparg tăcerea: „Spune-mi, prietene fără şansă/noroc de scăpare, ce ai să-mi arăţi aşa de important, de m ...

E frig în autobuz...şi această bătrână cu bagaje multe şi grele se duce la gară, poate ajunge să nu mai piardă ultimul tren, poate ajunge lângă omul ei cu umbră amară!   E frig în autobuz...şi acestei bătrâne nu-i dă nimeni locul să se hodinească oleacă... (sărmana e plină cu locuri în care toată viaţa au mugurit şi au crescut prunci să înţeleagă măcar a ultima oară că-i frig în autobuz şi că această bătrână cu bagaje multe şi grele a fost şi mama lor ...

După trista şi impresionanta şi paranormala istorie/poveste a lui Holeră, ce poţi să faci altceva decât să-ţi piară graiul, să vrei să crezi că nu-i adevărat, dar să nu te-ncumeţi, fiindcă Naratorul e sănătos-tun...(era să spun „în carne şi oase”, dar zic numai „în oase”)...deşi, după cum a mărturisit în episoadele trecute, speră şi vrea să revină la Starea de dinaintea periculosului Experiment, adică vulnerabil şi supus fatalităţii, adică normal? Oare ...

ce somn adânc, ce somn adânc/ mi s-a făcut în ochiul stâng ce somn înalt, ce somn înalt/ mi s-a făcut în celălalt   ce vis frumos, ce vis frumos/ am început de sus în jos ce vis în plus, ce vis în plus/ am început de jos în sus   şi nici nu ştiu, şi nici nu ştiu/ dacă-i devreme ori târziu şi nici nu văd, şi nici n-aud/ dacă-s prezent, dacă-s trecut   ce pot să cred ori să nu cred:/ că-i prea puţin ori prea încet ori e prea greu ori prea uşor/ necunoscutul urm� ...

Humorum apostolorum, de Constanța Apostol. Editura Centrului Cultural ”Dunărea de Jos”, Galați, 2017 Sigur că da! Declar la drumul mic şi la drumul mare: mă bucură posibilitatea de a scrie despre doamna Constanţa Apostol! De a scrie vro câteva cuvinte despre prima carte cu epigrame a domniei sale, adică! Şi nu pot refuza, nu pot ocoli, nu pot respinge această bucurie/posibilitate! Nu pot să nu scriu/descriu, mai ales că paradoxul mă tentează, mă ademeneşte, mă cucereşt ...

„Văd! Cum să nu văd? Oare ar putea Cineva să nu vadă aşa Ceva?” – îmi vine să-i zic lui Holeră. Acesta se-nvârte puţin, exact ca o maşinărie cu cheie, exact ca un robot, se opreşte exact în faţa mea, aproape de nasul meu...şi nu-şi poate stăpâni câteva lacrimi solide, nişte mărgele sinilii, adică! Sincer, şi mie-mi dau câteva lacrimi! Octavian întinde palma dreaptă ca o lingură de lemn şi mă roagă să-i vărs oleacă de plâns, să simtă ce mai însemnează ...

îngrijesc trupul fântânii, duhul apei îmi şopteşte: nu-i nimic mai trist în lume/ ca fântâna părăsită... mângâi sufletul fântânii...altfel nu mai pământeşte, altfel pleacă şi se pierde-n/ hohot de mulţime vidă... şi-am să-i cer cerului apă,/ şi doar sete am să capăt, şi-am să văd ce tristu-i drumul/ cel fără fântână-n capăt   desenez un drum pe tablă,/ şi o sete, şi-o fântână, şi o salcie cu lacrămi/ pentru limba cea română, şi o linişte şi-un ...

Holeră se uită la mine! Cred că vrea să-mi testeze integritatea, să se convingă şi să fie împăcat că n-am dat în dambla! Parol, nu numai că n-am ţicnit, ba chiar e cazul să zic: m-a surprins, m-a răvăşit demonic povestea încă neterminată a lui Octavian, însă m-a „prins” definitiv!...Omul care a vrut să se vacă invizibil, dar a „murit” şi a „înviat”, îmi mulţumeşte! Şi-şi continuă Istoria! „Regret că Hoţul de Buzunare s-a speriat şi a fugit! Şi t ...

drumul cel pân-la fântână/ mi-a spus ce-nsemnează sete când nu am un strop de apă,/ însă nimenea nu crede, şi mi-a spus şi cum se poate/ să mă sui şi să cobor şi să văd cum nişte apă/ se întâmplă-ntr-un izvor, cum s-adună şi începe/ să se nalţe pe-ndelete, pe-ntuneric, spre lumină, pân-la ciutură şi sete   drumul cel pân-la la fântână/ este drumul către viaţă scurtă, lungă, amărâtă,/ împlinită sau deşartă, drumul spre-un izvor din care/ beau şi c ...

Nu, nu-i a bună! Omul acesta mă calcă pe nervi, pe suflet, pe ne/răbdare! Ori eu sunt defect şi nu pot pricepe şi ASTFEL DE ADEVĂR? După o tăcere lungă şi deasă, în care, spre pofida mea, Octavian Holeră-i de-un calm ieşit din comunul cel mai cunoscut din partea de Nord a Planetei de Sud, mă repliez cu greu şi mă pronunţ: „Eşti nebun, domnule! Cum, adică, ai Murit în 20 Iulie 1969, iar acum, după aproape două decenii, eşti Viu, vorbeşti, mă pui în situaţia de a con ...