nişte ţărani se duc la vale/ nişte ţărani foarte puţini iar eu îi strig să se întoarne/ căci fără ei n-am rădăcini fără ei ţara se răstoarnă/ se-mpiedică şi dă în gropi greierii plâng lângă vioare/ şi licuricii sunt miopi absenţa lor pecetluieşte/ tristeţea bobului de grâu în lipsa lor caii fac lacrimi/ şi cad cu tremur lângă frâu nişte ţărani se duc la vale/ nu pot să nu înlăcrămez şi mă trezesc fără cuvinte/ singur din ce în ce mai des mă copl ...

Primul Capitol În care Timpul, personajul principal al Elegiei, se află la ananghie, se contractă şi-şi deplânge Soarta, îşi blestemă zilele şi nopţile, aşteaptă să-şi dea Duhul şi să dispară definitiv, cu tot cu Spaţiul fără de care nu se poate! În care dependenţii de Timp - credeţi că-i cunoaşteţi, dar nu-i ştiţi, ori îi ştiţi, dar nu-i cunoaşteţi - se uită la ceasuri! Acestea se micşorează, se micşorează... şi se pregătesc să-şi spună ultimul Tic-Ta ...

îţi mulţumesc distinsă doamnă/ ce pot să fac ce pot să spun mă pun pe focul amăgirii/ mă scad şi cred că mă adun îmi lustruiesc vremelnicia/ prin care trec mut surd şi chior îmi număr steaua fără nume/ cred că mă-nalţ însă cobor mă joc şi pun pariu pe viaţă/ şi pierd însă nu-mi pare rău că te-ndrăgesc distinsă doamnă/ şi sunt pe veci câştigul tău când nu ajung nici până unde/ când nu ajung nici până când visez că-ţi dăruiesc o floare/ pe care-o ...

Ce copilărie fabuloasă! Cu şapte ani de Acasă şi cu opt ani de la Şcoală! De la Şcoala Generală, că nu-i zicea Gimnaziu! Şi ce oameni vrednici! Şi ce oameni de cuvânt! Unul şi Unul, nu unul şi altul, cum acum! Oameni de la care ieşeai cu fărmătura-n barbă! Oameni care te primeau cu dulceaţă şi apă neîncepută! Oameni cu Biserica şi Respectul mână în mână! Şi bărbaţi, dar şi Femei! Arar vedeai câte unul mai pe lângă drum, mai certat cu legile Ţării şi cu le ...

(!) acum deschid abecedarul de atunci: parcă deschid o carte veche cu porunci, parcă mă văd în banca mea,/ cu ochii înspre dumneata, cum te ascult cu vorbe tainice şi lungi despre ce-a fost, despre ce este şi va fi frumos şi sfânt în orice noapte şi-orice zi, despre candoare şi păcat,/ despre iertare-n lung şi-n lat, miraculos... mi, re, la, sol... sol, la, re, mi...(!)   (!) creta, creionul şi condeiul... ce uşor le-am cunoscut cu domnul meu învăţător cel scump şi straşn ...

Cu câteva zile mai înainte... sunt pe strada Domnească! Mai precis, în staţia din faţa Teatrului Dramatic! Aştept autobuzul! Care trebuie să sosească din moment în moment, dar nu soseşte!... Între timp, citesc afişele şi-mi pare rău că mama nu m-a făcut actor! Cred că l-aş fi "jucat" foarte bine pe harnicul Tândală, dar şi pe contele Vronski... pe prinţul Mâşkin, dar şi pe Faust... pe apostolul Iuda, dar şi pe Dănilă Prepeleac! Între timp, mă uit în stânga şi-n ...

am vrut să mă văd/ dar nu m-am văzut am vrut să mă aud/ dar nu m-am auzit am vrut să-mi arăt/ dar nu mi-am arătat am vrut să mă fac cea mai mare cutie a milei la schit am vrut să ajung primul în celălalt capăt dar am ajuns în capătul celălalt am vrut să nu mă păcălesc nici măcar o dată dar m-am înşelat fără nici o îndurare/ la rece şi la cald am vrut să visez că dorm lângă o fântână şi că visez că sunt cea mai mare cutie a milei la schit dar l-am visat p ...

Demult, când pădurea de pe Zăpodie era îngrijită şi păzită de un vigilent angajat al Statului, adică de pădurarul/ vânătorul Ion Croitoru, zis Ion Dumbă, din satul Adam, parcă Moartea era mult mai rară decât acum!... Mai rară şi mai bună! Mai puţin tristă, parcă! Moartea li se părea mai normală oamenilor cestor locuri, zic eu, forţând gradul de comparaţie al adjectivului de pe lângă substantivul fără de care n-ar exista Viaţă!... Ei bine, într-acest demult şi � ...

(!) de când nu mai ştiu de maria,/ visez numai cruci şi colivă, şi popi cu prohodu-n rostire,/ şi pânză cernită-n triglifă... şi-o caut încolo şi-ncoace,/ şi-o chem şi o rog să se-ntoarcă în clipa aceasta înaltă/ ş-adâncă şi lungă şi largă (!) (!) toţi ştiu de maria, dar nimeni/ nu-mi spune ce face şi unde-i ascunsă, ori albă, ori neagră/ în spaţiul etern al secundei pe care o calc în picioare/ şi nu-i dau de capăt... nu-i pasă acestei clipeli surdomute/ c ...

Mă uit la hărmălaie şi mă crucesc. Dacă tot nu mă pricep să "dansez", mă hotărăsc să recit "Cântec şoptit", una dintre cele mai frumoase poezii ale literaturii universale, scrisă de Zaharia Stancu. "Cântec şoptit" tare. Urlat, adică. Să se audă. Să audă toţi "dansatorii" ce minuni se ascund în spatele cuvintelor, în farmecul Limbii Române. Aşadar, îmi iau inima în dinţi, o scrâşnesc puţin, şi încep să strig: "Odată am ucis o vrabie,/ am tras cu praştia-n ea ...