A stat cu mine exact o lună, două săptămâni, patru zile, două ore, trei minute şi cincizeci de secunde...şi a plecat la monastirea din Adam, în calitate de măicuţă stagiară. Nu a mai stat cu mine fiindcă nu-i conveneau mofturile mele laice, nu-i priiau apucăturile mele romantice-cavalereşti, nu-mi suporta antagonismele în legătură cu dogmatica religioasă, nu-i plăcea când îi recitam „La steaua...” sub clar de Lună, când mă visam Zmeu, iar nu Făt-frumos, când o ved ...

Maria de la Contabilitate e una dintre cele mai parasimpatice Marii ale timpului şi spaţiului din dotare. O mie şi una de bucăţi am cunoscut şi am studiat de când mi le-a furnizat Dumnezeu, cu toate actele în regulă, cu instrucţiuni de folosire, cu certificate de garanţie, cu piese de schimb, cu felicitări, cu vorbe de baftă şi de duh, cu tot ce trebuie să aibă în componenţă o Marie autentică, năucitoare şi corespunzătoare unor bâzdâcuri de tip aero-terestro şi naval. S ...

Nu mă mai joc, splendido...plec dincolo de Tot... dincolo nu mă doare decât (cel mult) în cot... dincolo-i treacă-meargă, nu-i Rai şi nu-i nici Iad, s-aud din ceruri sfinţii şi stelele cum cad!   Plec mâine, dimineaţă...cu trenul de Bârlad... (mi-am tras costum de mire şi mi-am făcut curat în suflet şi în minte...doar n-am să plec aşa, să spună controlorul că sunt un tralala!)   Şi-am să cobor în gara aceea...ăăăhăhăăăăăăăăă... acolo...este Gata! acolo.. ...

De când te-a părăsit domnul 7,62 şi ai rămas să dai apă la moara Singurătăţii, totul a început să se scrie şi să se descrie, să se deseneze şi să se argumenteze, să se îndemne la Pace şi Iubire, la căutarea Punctului care poate fi Începutul şi Sfârşitul Cercului, adică a Roţii, a Rotundului...adică a Celui bizar şi îngâmfat şi încăpăţânat şi indiferent „fără de care nu se poate”!...Nu? De când ai rămas cu ochii pironiţi pe Steaua-ţi din ce în ce ...

Ieri, în toiul dimineţii, era cât pe ce să trec de la vorbe la fapte... când mergeam de pe partea asta pe partea cealaltă şi era să mă calce tramvaiul 7!   Ieri, în jurul amiezii, era cât pe ce să trec într-o viaţă nouă... când mergeam de pe partea cealaltă pe partea asta şi era să mă calce autobuzul 9!   Ieri, lângă pragul serii, era câte pe ce să trec într-un fel de înapoi... când mergeam de pe partea asta pe aceeaşi parte şi era să mă calce domnul 7,62! ...

Sună telefonul. Apăs, pun la ureche, aud: „Bună ziua! Sunt Maria aceea! Nu sunt Maria cealaltă! Îl cunoşti pe poetul Simon Ajarescu? Dacă-l cunoşti, nu-i rău! Ştii să s-a mutat la ultima adresă, adresa unei stele, cum chiar dumnealui zicea, da? S-a mutat...are trei ani şi ceva de când a părăsit Iasomia din Ograda poemelor sale! A plecat aproape nitam-nisam, nu a lăsat nici un bilet de adio, de revedere, de altceva...! Nu a ştiut nimeni ce are  de gând să facă! Şi cred c� ...

Atâta blestem şi zadar şi banal... şi-atâta cruzime... n-ai unde să stai sau să pleci...a pierit chiar sfânta Treime!   Întregul s-a frânt, a căzut în genunchi şi tace aiurea... iar domnul Neant hohoteşte stăpân, şi-ascute securea...   să taie sămânţa lui Unu din Veci: principiul pe care l-am scris pe pământuri şi ceruri, corect, cu literă mare!   L-am scris şi citit şi-nvăţat...şi l-am dat să fie-n aminte... dar fiarele vin şi ucid fără sens şi fără cu ...

De atâta vreme-ncoace,/ sunt cu mersul pe târâre şi cu gândul pe-o tânjală/ şi cu sufletul în bernă...!... Şi-l tot văd pe Sarsailă/ cum încearcă să mă vâre într-un timp al decadenţei,/ ca pe-un bou într-o lucernă, ca pe-o mâţă-n sacul celui/ mincinos şi prost şi-n stare s-o desfidă chiar pe mă-sa,/ chiar să-i profaneze crucea... însă domnul Michiduţă/ e-un meschin şi habar n-are că discipolul său stoic/ e un mizerabil Mucea! Amândoi sunt nişte loaze,/ n- ...

Se-ntoarce acasă odată cu luna, s-aşează pe prispa de cimbru bătrân... (ce apă adâncă mai are fântâna şi-n ciuturi ce lacrimi cu miros de fân!) Îşi şterge obrazul cu palma sărată, se uită pe drumul de dinspre copii, dar nici o scrisoare nu vine la poartă... (ce mare e luna în ochii pustii!) Îşi face o cruce înaltă şi dreaptă... se uită în jos... şi se uită în sus... de-o viaţă de ani tot aşteaptă, aşteaptă cu mâna întinsă-nspre cei care nu-s! O candel� ...

A fost odată ca niciodată un nene. Dacă n-ar fi fost odată ca niciodată un nene, n-ar fi declarat nimic, niciodată. A fost la păscut vaca familiei pe linia strâmbă a orizontului înierbat şi îmburuienat până la cer. Vaca era galbenă şi păştea încet, liniştită şi elegantă ca o lăptăreasă autentică şi serioasă. Fiul ei, un viţel florean, după culoarea lui taică-său, fătat normal, nu prin cezariană, precoce şi umplut cu entuziasm, zburda prin brusturi, prin ştiri ...