Despre Ţara din Patria noastră s-au spus şi s-au scris foarte multe minciuni, una mai gogonată decât alta! A fost lăudată când trebuia pusă la colţul istoriei! Când trebuia laureată, a fost pedepsită cu bârfa şi insulta şi sudalma de către tot felul de „responsabili” cu ţurca şi zaiafeturile prin diverse cuibare cu viespi, şacali şi crocodili! Care mai de care „observator” european ori american s-a străduit şi s-a grăbit să-i pună etichete, s-o tragă de moţ ş ...

Din zori până-n sară ş-apoi până-n zori/ zoresc la ispită, m-apropii...o văd la fereastră şi cred/ că va să-mi deschidă şi va să mă cheme n-odaie şi va/ să treacă, în şoaptă, încet, de la una la alta şi de/ la vorbă la faptă!   M-apropii...şi inima-mi suie la gât/ şi bate mai tare decât bate clopotu-n sfinte şi-n reci/ duminici amare, când nimeni nu vine la nimeni să-şi dea/ iertare-ntru toate păcatele cestui Pământ condamnat/ la Singurătate!   Mai am doar ...

Sigur că da! Când citeşti un poem trecut prin sufletul şi prin mintea lui Rodian Drăgoi îţi vine dorul acasă, îţi vine să îngenunchezi cu smerenie, ca-n Catedrala unde se sfinţeşte grâul atins de mâinile Mamei, turtele plămădite şi frământate şi descântate cu mâinile Mamei...şi coapte pe Plita Memoriei şi rămase vecinic în Memoria Plitelor noastre! Aşadar, iată unul dintre poemele care, cel puţin pentru mine, sunt Semne de Circulaţie prin Imperiul Inefabilului Poe ...

Şi uită-te n-urmă ş-ascultă şi taci:/ sunt umbrele noastre uscate şi goale, amare şi reci/ de-atâtea dezastre! Sunt zilele tale rămase pe drum/ cu zilele mele murdare, curate, mai scurte, mai lungi,/ uşoare sau grele! Sunt nopţile mele cu suflet adânc/ şi linişte naltă cât nopţile tale, în care a fost/ să fim laolaltă! Şi uită-te n-urmă...Acolo mai sunt/ Icoanele noastre rămase-n fântâna din care-am băut/ globule albastre! Şi unde-am văzut ce frumoasă erai/ şi ...

Se cuvine să facem măcar un pic de Linişte pe Câmpia Limbii Române! Măcar cât durează adierea unui fluture să facem Linişte! Măcar cât durează prăbuşirea secundei eterne în braţele celeilalte secunde eterne să facem Linişte! Se cuvine să ne aducem aminte Decalogul şi să începem Spovedania, să recunoaştem de câte ori am furat, de câte ori am ucis, de câte ori ne-am făcut chipuri cioplite, de câte ori am luat numele Domnului în deşert, de câte ori am râvnit bunul ...

Mă uit prin partea cea plină a paharului pe zarea de unde cred că apari din clipă în clipă! Cu aşteptarea în plisc, precum o pasăre a ne/răbdării, inima-mi aleargă înaintea ta şi ţipă!   Ţipă de bucurie că va fi să te atingă, în sfârşit, după atâta şi atâta nădăjduire întruchipată în toate poeziile de până acum şi-n lacrimile pe care nu le-ai auzit niciodată!   Şi aleargă şi se întoarce şi aleargă şi se întoarce, fără inimă nu pot să te aştep ...

Şi uite-aşa vine vrăjitorul Rodian Drăgoi! Tocmai din partea de sud a Poeziei de nord vine! Tocmai din partea de nord a Poeziei de sud vine! Tocmai din partea de est şi de vest a Poeziei vine! Tocmai din toate părţile tuturor părţilor Poeziei vine! Vine atent, din ce în ce mai atent! Vine şi răstoarnă mii şi mii de scoruri şi de calcule şi de ierarhii stabilite de scârţari şi veleitari pe terenul in/vulnerabil al Reginei, adică al Poeziei! Acest poet nu se joacă! Este serios ...

Vă rog frumos, moldo/veniţi în lumea noastră moldo/verde, suntem acasă, aşteptăm,/ n-avem şi nu aveţi ce pierde, vă aşteptăm cu moldo/vin: eu – moldo-viu, ea – moldo/vie... am dat pe sus cu moldo/var, am dat cu moldo/veşnicie, am pus dulceaţă de gutui, turte şi nuci, sare şi miere, am pus fântâni, dealuri şi văi, ca să aveţi moldo/vedere, ca să aveţi un moldo/vis, am pus velinţe şi-aşternuturi ţesute de când maica mea moldo/venea la începuturi, era-n război ...

Sigur că da! Aţi văzut/citit ce forţă emoţională uriaşă are metafora/candoarea lui Rodian Drăgoi, poet despre genialitatea căruia am scris/amintit în ziarul „Viaţa Liberă” de ieri! De piatră să fii, şi tot te mişcă „ultimul meu poem”, de pildă, ca să continuăm călătoria prin lumea fascinantă a cestui poet cu majuscule, a cestui poet remarcat de Zaharia Stancu, a cestui poet/nepot al lui Marin Preda, a cestui poet/prieten al devastatorului Dimitrie Stelaru, a cest ...

dacă vii acum înainte de a se însera jur să-ţi dau tot ce mai rămâne din duminica mea fiindcă nu sunt hulpav şi îmi este foarte milă şi ruşine să folosesc totul şi să huzuresc fără tine   dacă vii acum înainte de a se întomna jur să te declar până la moarte duminica mea şi că vom merge numai pe calea cea dreaptă unde o crizantemireasă şi un crizantemire ne aşteaptă   dacă vii acum înainte de a se înnopta jur să mă fac fluture de lampă doamnă duminica mea ...