Cred că începe-a V-a Înflorire... chiar se aude... intră în salcâmi…!... Din ce în ce mai albă văd coroana sub care-mi număr trecerea... şi îmi aduc aminte câte şi mai câte iluzii mari şi mici, cu/fără rost, (mi) s-au suit în zodia Fecioarei, să spună că nu sunt, că nu am fost pe pofta lor, pe lungul aşteptării de dincolo de vreme şi de timp...!... Adorm... ce sacrosanctă adormire-i aici/acuma... nu mai pot să schimb nimic, nu vreau întoarcere, cădere şi aer d ...

Aici, de din vale de gardul lui bădia Ghiţă Fluture, e primăvară. Dar nu-i chiar cald. Pământul se zbiceşte, iarba îşi adună puterile şi-şi arată colţul. Mai încolo, pe dâmb, omătul se micşorează şi face nişte apă care curge continuu, dar nu se varsă nicăieri. Stăm cu vacile la păscut. Acestea sunt nişte lăptărese dreptunghiulare, galbene, porumbace, florine şi albe. Pe vaca mea galbenă, tata a scris VACĂ, mare, cu vopsea verde, nu cumva să fac vreo confuzie şi ...

Mă număr printre cei nenumăraţiîn marea socoteală care-mparte dulcegării la morţii cei curaţi şi-amărăciuni la morţii cu păcate! Mă simt bătut de soartă, blestemat... vântul mă bate-ncolo şi încoace... cred că numărătorul nu mă vrea, şi numitorul vrea să (se) mai joace! Îmi pare rău că sunt nenumărat... şi iar şi iar şi iar mă trece rândul când strig şi zic şi jur că-s păcătos cu fapta şi cu vorba şi cu gândul! Fac răul bine, binele-l fac rău... p ...

Sigur că da, doamnă Stai! Am să-ţi pun ziarul în cutia poştală! Dictatoarea mea, Iolanda Cremene, mi-a scris două texte pentru Nichita Stănescu! Să i-l dăruieşti şi să-i spui Poetului că tare mi-i dor de Părinţi şi de Măria Sa, Îngerul cu o Carte în mână! Da? „!abia dacă mai suflă păpădia/ şi soarele e jilav de la ploi/ şi se aud copacii cum aşteaptă/ s-aducă domnul frunzele-napoi!/ nişte ţărani cu sufletul pe tavă/ adună şi fac focuri în grădini/ se duc ...

E mult pân-atunci! - se aude... şi zice: e mult de atunci printre fire de iarbă, printre fire de piatră... dar nu s-a sfârşit!... mă uit: nu-s acolo!... mă uit: nu-s aice!... e cald, foarte cald... şi începe să fiarbă! Şi sunt chiar acum!... nu s-aude nimica!... se vede cum fierbe, cum scade şi piere, se vede aproape cum nu se mai vede!... porneşte amurgul!... porneşte şi frica!.. şi ce-ndepărtare!... şi ce-apropiere! Ce clocot!... e ultimul clocot!... nu pare deloc să fi ...

Sigur că da! Nu-mi vine să cred că doamna Stai se opreşte pentru mine! Şi nu se opreşte aşa, doar ca să-mi răspundă la salut, ci chiar stă şi se „uită” în ochii mei, şi mă fascinează, şi chiar îmi spune: „Şi eu aştept de multă vreme să mă întrebi Ceva! Iartă-mă că te tutuiesc! Sunt convinsă că politeţea unui „dumneavoastră”, de pildă, lungeşte distanţa dintre preopinenţi, şubrezeşte apropierea atât de mult aşteptată! Nu?”... Şi se lasă Tăce ...

Misterioase şi spăimântătoare sunt ceste frumuseţi nehotărâte, într-un flagrant/spectacol in/util: o mască plânge!... şi o mască râde!... Şi-n ce decor şi stil... şi-n ce costume se desfăşoară zilnic, fără plată, se înfăşoară-n roluri, fără trac... din totdeauna... şi de niciodată! Ce scenă... şi ce scene şi tablouri în ceastă simplă tragicomedie... ce acte, ce actori fără machiaj... toate-n triumf şi-n morgă sine die! Şi nici antract... şi nici împi ...

Motanul galben, doamne... ce motan, ce miau mi-au sfărâmat nişte huidume proclete, cu viteză şi motor... nişte trimişi de lucifer, anume, să desfăşoare iadul pe pământ, să ia o viaţă şi să dea o moarte...!... Eu parcă vreau să-ntreb: de ce-ai lăsat această creatură fără carte, această căpetenie cu vârf şi îndesat în leafa ta, stăpâne, să demonstreze cum că-n tot ce-ai zis şi-ai scris hotărâtoare sunt păgâne şi cum că-n tot ce văd şi ce aud se calcă ...

Când e acasă, doamna Stai stă la ultimul etaj, adică tocmai la limita dintre unde (se) sfârşeşte Omul şi unde începe Vulturul (lui) Nichita, care zboară cu spatele-n jos şi zgârie nourii cu ghearele, exact cum scrie Poetul cu „Noduri şi Semne” într-un final al Inefabilului, ca să zic aşa, deocamdată! Când nu-i acasă, doamna Stai merge cu o eleganţă năucitoare, nu insistă cu ochii după nici un Tigoare, nu ţipă la telefon, poartă rochie mov şi lungă până la capă ...

Dumnealor, destinsele şi distinsele doamne din numerele trecute ale ziarului cu Divina Tragedia aşezată în colţul din dreapta, jos, pe ultima pagină, cum te uiţi şi citeşti frumos şi perpendicular, m-au avertizat că-s supărate leoarcă/fleaşcă pe condeiul meu! Fiindcă, precizează madamele, s-au simţit jignite-n evaziunea lor sentimentală, şi-n amorul lor paroxistic, şi-n sistemul lor periodic de conexiune la inefabil, şi-n adânca lor deschidere spre comprehensiune şi disce ...