Sigur că da! Ştiu când! Când Maria, care nici nu visa că va să ajungă să menţină conturi cu Răspundere Nelimitată, mă asculta fără să crâcnească, or şoptindu-mi că textele mele îi strecoară în suflet numai „senzaţiile tari” ale Liniştii/Liniştirii, numai chemările magice ale Imprevizibilului! Când mă însoţea tulburătoare, ca o Mireasă a Necunoscutului, să aflăm unde se ascund fluturii când plouă, dar şi să ascultăm ce zgomot face cântecul când moare! ...

Tu nu (m)-ai visat niciodată/ că-s mort după tine, pe vale, că-s drumul (şi sensul) pe unde/ merg toate cuvintele tale, din care ai fost întrupată/ şi (s)pusă pe-aceeaşi cărare cu mine, s-ajungem acolo,/ la capăt, la margine...oare de ce nu încerci? de ce-ţi place/ departe de vis? ce se vede din lumea cea fără oniric/ şi clară ca nuca-n perete?   În crederea ta cum că unde-i/ prea multă visare se-ntâmplă dormire în gol, minciunire,/ că numai fantasmele îmblă cu preş ...

Contabila îşi şterge o lacrimă imaginară, îmi trimite o miliardime de surâs şi-mi toarnă încă un lichior de cireşe amare! Sunt la limita răbdării şi rezistenţei fizice şi sufleteşti! Dacă în următoarele trei virgulă paisprezece secunde nu-mi spune măcar unde mi-a pus portretul, ori, dacă nu mi l-a pus, de ce nu mi l-a pus, cred c-o părăsesc literalmente, o las baltă şi dispar din acest Muzeu ispititor şi serios  mult mai abitir decât celebrul Cimitir Vesel din Săp ...

Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria cele o mie şi unu de plânsuri torenţiale, pe care le-ai pierdut aşteptându-mă... şi întru memoria celor o mie şi unu de hectare cu ghiocei, pe care le-am semănat şi le-am înflorit aşteptându-te... dar şi întru memoria celor o mie şi una de strigăte prin deşertăciunea care ne-a înmulţit şi ne-a împărţit la cei care au fost şi încă mai sunt duci şi ducese de Candoare pe acest (ne)cunoscut Rotund ...

Parafrazându-l pe poetul George Bacovia, eu stau şi mă duc şi mă întorc şi mă întreb: până la urma urmei, oare ce mai vrea de la mine Maria acestei Societăţi cu Răspundere Nelimitată, Maria acestei contabilităţi ciudate, această Marie din Prezentul Timpului (meu şi al ei) Trecut, această Marie din Trecutul Timpului (meu şi al ei) Prezent? Iată, s-a scurs atâta nisip în clepsidra-i de pe birou, atâta vreme s-a scurs (nevăzută) pe lângă noi, atâţia vizitatori au intr ...

când "este" nu-i, dar "nu se poate" este, şi când primejdii sfinte mă-mpresoară, şi când se surpă tot ce (nu) crezusem că (nu)-i frumos decât pe dinafară... şi când distanţa mică... (foarte mică!!!)... dintre păgân şi sacru îmi rânjeşte ca un jurat stăpân pe universul pe care l-am tradus în româneşte... şi când distanţa mare... (foarte mare!!!)... dintre un "zis" şi un "făcut" anume îmi toarnă-(n vis şi-n gând) amărăciune şi-mi injectează-(n suflet) şt ...

Da, sigur că da! Ea este femeia din portret! Care va să zică... şi ea a fost pe aici! Care va să zică, aici venea când zicea că are treabă, că nu poate să-mi răspundă la rugămintea mea de a ne întâlni şi de a trăncăni la o cană cu apă aşezată lângă o chisea cu dulceaţă de cireşe amare! Care va să zică, nu-n zadar bănuiam eu că nu-i în regulă comportamentul său! Şi doar îmi spusese gazda mea, tanti Maria lui nea Ion Grigoraş, că domnişoara de atunci era un ...

Când mi-era inima mai dragă, tu-i spuneai să mă lase şi să plece cât mai departe, să nu se mai întoarcă niciodată printre cuvintele mele nici măcar în şagă, nici măcar să audă şi să vadă că am suit-o într-o carte scrisă cu privirea perpendiculară pe stele perpendiculare: steaua mea şi a ei, amândouă la fel de tăcute şi amare! Când mi-era inima mai urâtă, tu-i spuneai să vină cât mai aproape de sufletul meu şi să nu mai părăsească nicicând inefabilul dint ...

Într-o tăcere sepulcrală, ne întoarcem în biroul contabilei! Maria-mi toarnă încă o cafea şi încă un lichior de cireşe amare! Şi nu articulează nici o glasnică! Nici măcar nu se mai uită la mine! Nici nu mai zâmbeşte ispititor! Nu-mi mai dă nici măcar un semn că ar vrea să mă scoată din nedumerire! Femeia din portret este ea ori nu este ea? Şi oare ea să fi scris acele versuri atât de... masculine? Şi dacă mi-a vârât în suflet încă o amăgire/dezamăgire, numai ...

Ia-mă să-mi dai nişte viaţă/ din multul înaltelor tale priviri înspre lutul din care/ beau moarte la deal şi la vale! Ia-mă acum, cât mai merge/ ulciorul iubirii la apă, cât încă departe-i târziul/ şi-absenţa nu-i gata să-nceapă! Acum, când blestemul acestei/ meniri încă ştie să ardă... şi arde... şi face lumină/ şi-o poartă din poartă în poartă! O poartă din uşă în uşă,/ din suflet în suflet o poartă... (seraf păzitor al candorii,/ aude şi vede şi iar ...