Divina Tragedia - Viaţa Liberă Galaţi

Şi nici în ruptul capului nu-mi amintesc de ce naiba n-am scris niciodată despre lacrămi. Adicătelea, ticălosul de mine, am manuscris aşa de mult despre Mamă şi despre Maria şi despre Deşertăciune, încât mi se pare o crimă să nu desenez măcar un cuvânt despre lacrămă, lăcrămare, lăcrămaţie, lacrimatoriu. Şi…

Acesta este! Aceasta este! Aceştia sunt! Acestea sunt! Nimic în minus! Nimic în plus! Doar câte-o atingere de viaţă şi de moarte! Aşa, din când în când! Mai rar sau mai des! Funcţie de aportul fiecăruia la Mister! Funcţie de cât crede fiecare că nu poate fi altceva decât Personajul…

Eu n-am nimic! Pentru că eu nu ştiu să fac ceva cu ceva, dacă aş avea ceva! Ce să fac eu cu un avion? Nu-mi trebuie, fiindcă am frică de înălţime! Ce să fac eu cu un vapor titanic? Nu-mi trebuie, fiindcă am rău de apă! Şi nu-mi trebuie nici…

Hodorogul de la Tirighina nu-i alt ceva (alt cineva) decât un fel de replică vie, ne/reuşită şi ne/autorizată a Gânditorului de la Hamangia. Acesta din urmă-i o ceramică despre care ştie tot natul unde a fost descoperită şi cu ce se ocupă. Cel dintâi va să fie ceramică într-un viitor…

În fiecare zi, cam la aceeaşi oră, îl văd trecând spre Cimitir, prin dreptul fostului Bandajatul. Trece cu pas vioi, puţin aplecat către faţă, cu haine sărăcăcioase şi cernite, c-o desagă pe umăr, cu părul lung până la omoplaţi. Şi scoate fum. Mult fum de tutun ieftin. Nici de-al naibii…

Sunt la o înmormântare neobişnuită. Din aia de fiţe. Şi cu fiţe. Cu feţe mortuare întrerupte de durere confecţionată. Cu lacrimi artificiale. Ca florile. Cu fanfară. Cu onoruri militare. Cu aer cernit pe dinafară. Că pe dinăuntru vibrează de roz. Cu bocitoare. Astea plâng de rup pământul. Torenţial. Mortu-i liniştit,…

Atunci, la prima şi cea mai frumoasă întâlnire a noastră, i-am promis că am s-o fac şi am s-o îmbrac în rochie de crizantemireasă! Şi ea, prea mult răbdătoarea şi aşteptătoarea cestui moment, mai crede şi acum! Trebuie să creadă, că nu are încotro! Ea ştie că eu mă ţin…

Cumpăr o cutie cu boabe vietnameze pentru papagal. Numai o cutie, că pasărea asta nu-i hulpavă ca domnul Om. Omul haleşte cu nemiluita. Cu metrul pătrat şi cu metrul cub. Cu hectarul. Mai ales Omul românesc. După ultimele statistici şi după toate observaţiile în direct, Omul românesc mănâncă mult şi…

Mă duc în piaţă să cumpăr seminţe pentru papagal. Nu mănâncă mult, dar nu-l pot trece cu vederea. Mai ales că, arareori, când stă şi meditează sub trandafirul japonez, îmi umple duhul şi văzduhul odăii cu triluri asiatice tămăduitoare din repertoriul său misterios. Sărmănelul tropical rătăcit prin temperat-continentala şi mizerabila…

Sunt în staţia de autobuz, exact unde două străzi (Prelungirea Brăilei şi Oltului) "dau una-n alta, ca proastele", cum adevărat şi original compară şi grongăneşte poetul Mircea Dinescu. Sunt... (aşa cred, încă)... şi aştept paralelipipedul pe roţi, numărul 9! Dinspre unde trebuie să apară, se vede nea Ion Mutelcă. Vine…

La douăsprezece fix, vine la poartă. La poartă, are o bancă. Are nouăzeci de ani. Se aşează cu grijă, să nu tulbure liniştea păsărilor din salcâm. Salcâmul cel de-o samă cu dumnealui. Salcâmul care străjuieşte casa-i c-o singură odaie, un singur pat, o singură icoană, o bibliotecă, o căldare cu…

„Pentru sănătatea dumneavoastră de fier forjat, consumaţi (ziua şi noaptea) trei virgulă paisprezece litri de lichid (apă?) şi mărşăluiţi (tot zilnic, pe lumină şi pe întuneric) tot atâţia kilometri (pătraţi?) prin oraş, prin păpuşoi, prin aer sau prin apă, pe unde aveţi ori nu aveţi treabă în Republica Voastră Nervoasă!”...Parcă…