Liderul FSS Metarom reacţionează

Liderul FSS Metarom reacţionează
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liderul Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor, Mircea Scântei, a reacţionat după ce, în ediţia precedentă, ziarul nostru publica o declaraţie a sa potrivit căreia a fost mandatat ca la negocierile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură să nu accepte o diminuare a drepturilor deja existente.

Spusele acestuia au părut cel puţin ciudate, asta în condiţiile în care, se ştie, negocierile sunt cel mai bun prilej pentru reprezentanţii salariaţilor să încerce obţinerea unor beneficii în plus, şi nu menţinerea celor deja existente.

„Am fost mandatat de FSS Metarom de a nu accepta diminuarea unor drepturi câştigate în negocierea anului precedent. Ca atare, comisia este mandatată să meargă şi să negocieze la încheierea unui contract la nivel de ramură fără a renunţa la anumite drepturi”, au fost cele spuse de către liderul FSS Metrom la nivel naţional Mircea Scântei.

Acesta a revenit ieri spunând că declaraţia sa a fost înţeleasă eronat şi că nu făcea referire decât la anumite prevederi ale Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură, nu şi la drepturi salariale sau alte venituri.

Sindicalistul a precizat că structura pe care o reprezintă va înainta cereri de creştere salarială la nivel de ramură, pe metalurgie, referindu-se la un minim situat la suma de 705 lei.

Acesta a mai precizat că solicitarea structurii pe care o reprezintă vine în condiţiile în care contractul vechi prevede un salariu minim mai mic decât cel minim pe economie, de 540 de lei.

Citit 860 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.