Comisia Europeană a autorizat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, un program de ajutor propus de România pentru susţinerea, cu sume de până în 500.000 euro, a companiilor afectate de criză, se arată într-un comunicat remis de Reprezentanţa CE.
Schema îndeplineşte condiţiile din Cadrul temporar pentru măsurile de ajutor de stat cu rol de susţinere a accesului la finanţare în perioada crizei financiare şi economice, adoptat de Comisie, întrucât este limitat în timp, respectă pragurile relevante şi este destinată numai companiilor care nu se aflau în dificultate la 1 iulie 2008.
Ajutorul de stat poate fi acordat sub formă de sume nerambursabile, împrumuturi în condiţii preferenţiale, subvenţii de dobândă, garanţii sau eşalonarea creanţelor deţinute de stat fără perceperea de dobânzi.
Rămâne de văzut ce buget se va aloca pentru acordarea acestor ajutoare şi, mai ales, care vor fi firmele care vor beneficia de aceste scheme.