Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Motto:
"Era odată ca niciodată/ şi avea mâinile doldora de pâine"
(Iolanda Cremene)
(!) tata măsoară drumul pân-acasă
cu lumânarea ochilor de lup -
lemne de foc întârziat apasă
(înspre genunchi) clavicule de cub (!)
(!) în urma lui pădurea se descalţă,
cu tot cu lupi s-apropie de sat -
scade lungimea firului de aţă
şi creşte frunza lemnului tăiat (!)
(!) curând... n-o să mai vină dimineaţă,
iar focul se va stinge pe cuvânt -
şi tata, şi copacii se înalţă
încet, spre cer, cu ochii în pământ (!)
(!) tristeţi de lup se spânzură de ploaie,
inele oxidează pe butuci -
în ascuţit unghi cubul se îndoaie
SUB GREUTATEA LEMNELOR DE CRUCI (!)
