* Zăcămintele autohtone sunt la o adâncime prea mare pentru a putea fi exploatate în mod profitabil * Dr. ing. Dragoş Zisopol, deputat de Galaţi, are o temă de cercetare care s-ar putea transforma într-o soluţie viabilă *
Am discutat cu dr. ing. Dragoş Zisopol, de la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti – deputat de Galaţi, şi despre exploatările de hidrocarburi de pe pământul ţării. Ţiţeiul românesc a fost râvnit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi comuniştii au trecut chiar pe stema ţării o sondă de petrol. Ce se întâmplă astăzi?
„Făcând naveta de la Ploieşti la Bucureşti, chiar mă gândeam că ar fi o oportunitate foarte bună pentru România această părticică din Marea Neagră care ne revine – mi-a răspuns profesorul. Eu ştiu cum stau lucrurile cu utilajul petrolier la ora actuală, ştiu ce însemna altă dată şi ce înseamnă astăzi industria petrolieră pentru Ploieşti.
Să ne referim, dacă vreţi, doar la numărul de operatori care îşi desfăşoară acum activitatea. Dau un exemplu: în fosta «1 Mai» lucrează acum foarte puţini oameni. De la miile de sape de foraj care se fabricau, acum se fac doar două-trei sute într-un an.
În principiu, rezervele naturale ale României ar trebui să asigure între 30 şi 40 la sută din necesarul de ţiţei şi gaze naturale. O mare problemă din punct de vedere industrial constă însă în faptul că aceste zăcăminte se află la o adâncime foarte mare. Exploatarea lor ar presupune cheltuieli extraordinar de mari, care nu se justifică. Este mai avantajos deci să cumperi ţiţeiul din afara României, decât să faci asemenea investiţii!”
Modelul chinezesc şi rătăcirile româneşti
Specialistul spune însă că s-au făcut greşeli în domeniul petrolier: „Chinezii au la ora actuală o întreprindere identică – şi spun bine ceea ce spun! – cu cea de la Ploieşti, cu fostul «1 Mai». Şi atunci toată piaţa rusească, indiană, s-a mutat acolo, mâna de lucru fiind foarte ieftină”.
Românii, ospitalieri, sunt şi neglijenţi cu interesele lor. Într-o vizită la o firmă din Occident, cei de acolo s-au oferit să-i cureţe profesorului haina atunci când oaspetele s-a murdărit de vopsea - de fapt din precauţia ca românul să nu fi luat special pentru analiză „eşantionul” de pe mânecă. Ba chiar l-au întrebat şi ce a făcut cu batista cu care se ştersese…
Asta îmi aminteşte că, la vizita unor specialişti chinezi în epurarea apei, oficialii noştri îi admirau că erau curioşi ca nişte şcolari: cereau adică amănunte şi despre producţia de oţel a SIDEX-ului…
Cu ce să scoatem ţiţei?
Profesorul Zisopol şi-a luat doctoratul într-un domeniu petrolier revoluţionar: „tubingul flexibil”. Pentru care există doar trei producători, în SUA.
„Ca urmare a tezei mele de doctorat, care a fost unică în Europa – asistentul meu continuă acum această cercetare; eu m-am ocupat de durabilitatea acestor tuburi flexibile – acum există şi în România, s-au importat, la Câmpina şi pe platformele maritime, câteva astfel de instalaţii şi pentru mine este o bucurie. Am cercetat şi posibilitatea ca acest tubing să se fabrice şi la Iaşi, Roman sau în altă parte, printr-o tehnologie de altă natură. Putem să fabricăm şi noi aşa ceva”.
Tuburile flexibile de foraj sunt rulate pe mosoare uriaşe, cu diametrul între 2 şi 6 m. „Ca să vă fac o comparaţie plastică: seamănă cu un furtun de pompieri, numai că este dintr-un oţel slab aliat, de înaltă rezistenţă. Nu există filet, ţeava merge până la o lungime de 6.000 m, este sudată pe generatoare.”
Cu o astfel de tehnologie, este foarte probabil ca şi România să aibă petrol…
