Potrivit raportului furnizat de Institutul Naţional de Statistică (INS) inflaţia indică o creştere a preţurilor în luna noiembrie, faţă de luna octombrie, de 0,04 la sută. Cele mai semnificative scumpiri s-au înregistrat la alimente, în timp ce pentru mărfurile nealimentare şi servicii am avut de-a face cu uşoare ieftiniri. În noiembrie, preţul unui ou a sărit cu 8 procente mai sus faţă de luna octombrie, ajungând la 0,65 – 0,75 lei, în funcţie de mărime. Comercianţii motivează că „S-au scumpit cerealele şi am fost nevoiţi să creştem şi noi preţul ouălor. Dar oricum e mai bine decât în februarie, când le dădeam cu 0,90 lei”, explică Tincuţa Baciu. Fasolea şi cartofii s-au scumpit cu 2,4 la sută fiecare, uleiul cu 1,5 la sută, iar fructele proaspete cu 2,5 procente. S-au ieftinit, în schimb citricele şi conservele din fructe. Luna trecută am plătit 9 lei pentru un kilogram de fasole, 2 lei pentru cartofi, iar uleiul l-am cumpărat cu 8 lei pe litru. „Dacă furnizorii cresc preţurile, ne obligă şi pe noi să le ridicăm. Anul acesta a fost teroare, au crescut preţurile, iar oamenii nu mai cumpără”, explică Ileana Vlad, comerciant. Colac peste pupăză, până la sfârşitul anului, pe fondul înrăutăţirii vremii, comercianţii preconizează noi scumpiri. Dintre mărfurile nealimentare, cea mai mare scumpire s-a înregistrat la energia termică. Preţurile la servicii au avut o evoluţie mai bună, singura scumpire mai importantă, de 0,4 la sută, fiind la abonamentele la transportul auto.
Într-o singură lună a crescut preţul la ouă cu 8 procente Scris de Iuliana Chitic


Iuliana Chitic
Articole recente - Iuliana Chitic
Proiect pus în dezbatere publică: Ajutor suplimentar pentru curent şi gaze În maxi-taxiul cel de toate zilele. "Ce, bă, nu-ţi convine, dă-te jos!" Patrupedele cu sau fără stăpân, în vizorul locuitorilor din zona Spicu Regal de artă fotografică la finalul Photo Shooting Days Fumatul în spaţiile publice, interzis şi nu prea
Mai multe din această categorie: