Târg de joburi, pe timp de criză

Târg de joburi, pe timp de criză
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* 634 de locuri de muncă oferite la Galaţi * 10 la sută dintre ele, pentru absolvenţii de facultate * 1400 de participanţi * 940 de gălăţeni selectaţi pentru angajare *

Treizeci şi  doi de agenţi economici au pus la bătaie 634 de locuri de muncă, ieri, 24 aprilie, la bursa de profil organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Galaţi.

Cifrele sunt peste aşteptări, ne-a declarat directorul AJOFM, Carmen Tofan, deşi sunt cu mult mai mici decât cele din anii trecuţi. La cea mai recentă bursă organizată în anul 2008, spre exemplu, numărul locurilor de muncă vacante se ridica la nu mai puţin de 800.

Carevasăzică, recesiunea îşi arată din nou colţii. Ce-i drept, nici numărul gălăţenilor veniţi în căutarea unui loc de muncă n-a fost prea mare, de această dată. Dacă de dimineaţă în aula Universităţii „Dunărea de Jos” se adunaseră câteva zeci de persoane care se plimbau de la un stand de angajator la altul, spre ora 12.00 a fost o perioadă în care prin hol bătea vântul.

„Sunt mai puţini solicitanţi, cu siguranţă, ne-a confirmat directorul AJOFM. Să ne amintim că şi anul trecut erau mai mulţi. Ce să mai spunem de anul 2000, când strada era blocată, în faţa universităţii,  de oameni veniţi să-şi găsească angajator”.

Potrivit bilanţului final al AJFOM, totuşi 1400 de gălăţeni au trecut ieri pragul aulei Universităţii, în căutarea unui loc de muncă.

Unde au dispărut miile de şomerii?

Ce s-a întâmplat, totuşi, cu miile de disponibilizaţi din ultima jumătatea de an? Mulţi lucrează la negru, ne-a lămurit directorul AJOFM. Îi vedem dimineaţa, când vin la sediul nostru pentru a primi vizele necesare. Se grăbesc, sunt stresaţi şi ne spun că au nevoie imediat de viza respectivă. Nu recunosc, evident, că se duc la muncă după ce pleacă de la noi, dar faptul este destul de evident!”, a mai spus Carmen Tofan.

Ce şanse mai oferă licenţa

Ca de fiecare dată, au fost mai puţine joburi destinate gălăţenilor cu studii superioare şi mai multe pentru cei care au deprins o meserie, au ceva experienţă şi pot fi angrenaţi în procesul de producţie încă din prima zi de lucru.

„Putem spune că aproximativ 10 la sută dintre oferte li se adresează absolvenţilor de facultate”, a precizat directorul AJOFM.

În total, la bursa de ieri, au fost scoase la concurs 32 de posturi pentru persoane cu studii superioare – ingineri, consultanţi în domeniul asigurărilor, economişti şi agenţi de vânzări. Ne-am întrebat imediat de ce un agent de vânzări are nevoie de studii superioare.

Ne-a lămurit reprezentantul firmei Arabesque, Diana Popa: „Agentul de vânzări trebuie să aibă cunoştinţe tehnice, pentru că trebuie să îi poată oferi clientului sugestii şi soluţii tehnice. Spre exemplu, ar putea fi pus în situaţia de a citi un plan al unei case”.

În partea opusă a aulei, am văzut un stand la care era aglomeraţie.  Angajatorul, SC Carul cu Bere 95 SRL  oferea posturi de agenţi de vânzări, economişti, şoferi şi manipulanţi.

„Am avut 295 de candidaţi astăzi, iar dintre aceştia, doar 76 au venit fără CV. Nu putem spune că un post este mai căutat decât altul. Oricum, în alţi ani veneau mai mulţi studenţi în căutarea unui loc de muncă”, ne-a spus reprezentantul firmei, Alina Şerban.

Şi posturile de agent de pază sunt la mare căutarea, ne-au informat reprezentanţii firmei International Protect Security, care au avut 60 de solicitări de angajare, în primele trei ore ale bursei.

Concurenţa va fi acerbă

Gălăţenii au venit, au privit, au cerut informaţii şi şi-au depus CV-uri acolo unde au considerat că merită. Am vorbit mai întâi cu Gheorghe P., lăcătuş mecanic.

„Am experienţă, am lucrat 18 ani. Acum, însă, la firma unde sunt, nu prea mai avem lucrări şi m-am gândit să-mi caut de muncă. N-am obligaţii acasă, dar n-aş pleca în străinătate decât dacă aş găsi ceva sigur. Nu plec aşa la întâmplare. Aş vrea un salariu care să înceapă de la vreo 800 de lei”, ne-a spus gălăţeanul. „Am găsit ceva pe acolo, aştept să fiu contactat”.

Marian P., de 30 de ani e instalator electrician în construcţii. Ştie meserie şi a avut salariu şi de 9 - 10 milioane. „Mi-am lăsat CV-ul şi aştept. Cine ştie, am văzut că angajează dar eu ştiu? Dacă or  avea vreun post liber, cel mult…”. Totuşi, motive de speranţă există. Un serviciu pe timp de criză e lucru mare.

Până la finalul bursei, 940 de gălăţeni au fost selectaţi în vederea angajării. Vor trebui probabil să concureze pentru cele 634 de locuri de muncă. Cei care vor reuşi, însă, vor compensa, pe jumătate, creşterea numărului de şomeri din ultima lună.

Şi tecucenii îşi caută serviciu

La Tecuci s-a desfăşurat o bursă a locurilor de muncă, în paralel cu cea de la Galaţi. Potrivit directorului AJOFM, Carmen Tofan, au fost prezenţi 20 de agenţi economici care au scos la concurs 203 locuri de muncă.

Cei mai mulţi dintre angajatori, circa 90 la sută, solicită spre angajare persoane cu studii medii, cele mai solicitate profesii fiind: muncitor necalificat, lucrător mecanic şi agricol. În domeniul construcţiilor se caută zidari, zugravi, fierari betonişti, sudori şi lăcătuşi confecţii metalice.

La această ediţie a bursei şi  Ministerul Apărării Naţionale recrutează cadre. Până ieri, la orele prânzului, se înscriseseră deja 15 persoane.

Per total, au venit la bursă 700 de tecuceni şi au fost selectaţi, în vedere încadrării,  250. Va fi deci concurenţă pe locuri.

În judeţ, luna şi mia de şomeri

Rata şomajului gălăţean pe luna martie a fost de 8,5 la sută, potrivit directorului AJOFM Galaţi, Carmen Tofan. Mai exact, în judeţul Galaţi au fost înregistraţi 18.500 de şomeri, dintre care 5.600 indemnizaţi. În luna precedentă, rata şomajul fusese de 8,2 la sută.

„De la începutul anului, numărul de şomeri a crescut cu aproximativ o mie pe lună”, a mai precizat directorul AJOFM.

Citit 2311 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.