* Gălăţenii sunt mari consumatori de tutun, dar sunt insignifianţi ca producători * Fumăm zilnic peste două milione de ţigări şi "ardem" astfel peste 400.000 de euro, sumă din care mai bine de jumătate ajunge la stat, sub formă de accize şi TVA * Deşi scoate bani din tutun, statul nu-i sprijină suficient pe cultivatori. Doar cinci la sută din tutunul consumat anual de români e produs în ţara, iar Galaţiul are doar 7 la sută din suprafaţă cultivată în România * Piaţa naţională o fac giganţii industriei tutunului, iar brandurile autohtone, cum erau Carpaţi şi Snagov, au pierit * Fabrici de ţigări există, în continuare, în ţară, dar ele aparţin companiilor ca Phillip Morris şi British American Tabacco, care produc branduri străine şi exportă mare parte din producţie
Piaţa gălăţeană a tutunului are o valoare zilnică de peste 400.000 de euro, dacă facem calculele pe baza informaţiilor de consum prezentate de cele mai recente eurobarometre şi cele ale Asociaţiei Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun din România. Calculând valorile pieţei şi profiturile, ne-am luat şi o marjă de eroare, având în vedere că, mai ales la ţară, avem o puternică piaţă neagră a ţigărilor aduse ilegal la moldoveni.
Românii (fără ca, noi, gălăţenii, să facem excepţie) sunt printre cei mai înrăiţi fumători din Uniunea Europeană, cu o medie de peste 2,1 kilograme de tutun fumate, anual, pe cap de locuitor. Afacerile comercianţilor de ţigări şi marilor producători înfloresc, în ciuda accizelor, pe fondul consumului foarte mare. Nu se îmbogăţesc, însă, aproape deloc producătorii care cultivă tutun în câmp şi care - în ciuda subvenţiei de aproape 1.300 de euro la hectar, plus cuantumul pe suprafaţă - sunt încă foarte, foarte puţini, atât în Galaţi, cât şi în ţară.
Brandurile autohtone de ţigări - Carpaţi, Bran, Doina, Snagov, Amiral ş.a.m.d. - au dispărut de câţiva ani, iar acum fabricile româneşti de ţigări - cum ar fi cea din Otopeni a gigantului Phillip Morris sau cea de la Ploieşti a British American Tobacco - produc brandurile din portofoliul propriu şi, cu toată că deţin, împreună cu alte companii mari, cum ar fi Japan Tabacco International, toată piaţa locală - vizează mai degrabă pieţele europene, unde ţigările se vând la preţuri mai ridicate.
126.000 de gălăţeni aprind, zilnic, peste două milioane de ţigări
Statistic, unul din patru români fumează, iar acest lucru indică faptul că, la nivel de judeţ, avem circa 126.000 de fumători. Potrivit datelor Asociaţiei Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun, consumul pieţei româneşti este de 40.000 de tone de tutun anual, de unde rezultă că fiecare român ar fuma cam 2,1 kilograme de tutun pe an. Dar cum doar un sfert fumează, reiese că media de consum a unui fumător român este 20 de grame de tutun (un pachet) pe zi. La un preţ mediu de 15 lei pachetul pentru ţigări king size comune, valoarea pieţei gălăţene a tutunului porneşte cam de la 420.000 de euro pe zi. Asta înseamnă că, lunar, intră în piaţă cam de 12.600.000 de euro, iar anual se ajunge la peste 151.200.000 de euro. Vorbim despre valori medii ale pieţei, înregistrate în judeţul nostru. Într-o singură zi, noi, gălăţenii, fumăm cam 2.520.000 de ţigarete, iar într-un an ajungem, tot în medie, la un consum de 919.800.000 de ţigări fumate. Mica noastră piaţa judeţeană suportă, deci, comerţul a aproape un miliard de ţigarete anual.
Statul câştigă bani buni
Valoarea accizelor pe tutun creşte anual, ceea ce se reflectă în preţul de vânzare al ţigărilor. Mai mult de jumătate din valoarea unui pachet de ţigări, la raft, este reprezentat de accize şi TVA. Deci, mai mult de jumătate din sumele pe care fumătorii le cheltuiesc pe ţigări ar trebui să fie recuperate de stat şi investite în bunăstarea noastră, a tuturor. De recuperat se recuperează, dar de investit...
Producătorii gălăţeni, mai mult de sămânţă
Merită să cultivi tutun prin prisma faptului că subvenţia e mare, ar spune profanii. În realitate, însă, Asociaţia Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun a calculat că îţi trebuie 2.000 de euro ca să faci un hectar de tutun (deci o investiţie proprie de 500 de euro, pe lângă subvenţie) şi să scoţi profit de 700 de euro pe hectar. Evident, munca titanică a agricultorului nu se mai pune la socoteală!
Anul trecut, spre exemplu, pe lângă schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) de 139 de euro la hectar, cultivatorii de tutun au mai primit încă 1.300 de euro la hectar, în cadrul plăţilor naţionale directe complementare. Din păcate, însă, doar şase gălăţeni au cultivat tutun anul trecut, pe o suprafaţă de aproape 80 de hectare. Şi, cu toate că sunt puţini, aproape că au ajuns la concluzia că nu mai merită.
Motivul? În primul rând, tutunul are nevoie de apă, iar zona noastră sistemul de irigaţii este la pământ. Apoi, tutunul este una dintre cele mai grele culturi. Presupune plantarea seminţei într-o alveolă, în spaţiu protejat. Odată ce planta de tutun s-a dezvoltat, trebuie plantată în câmp, manual. Pe lângă aplicarea tratamentelor specifice, câmpul trebuie şi prăşit de minim trei ori într-o vară. Plantaţia trebuie păzită. Tutunul trebuie recoltat în anumite condiţii de umiditate, întins în câteva ore la uscat şi balotat pe vreme ceţoasă. Şi abia apoi vândut, de cele mai multe ori în condiţiile stabilite de cumpărător. Piaţa noastră nu este atât de dinamică încât să-i permită producătorului să-şi aleagă cumpărător. La nivel naţional, am avut în cultură, în 2013, 1.100 de hectare cu tutun, deci cei şase gălăţeni au acoperit cam 7,2 la sută din suprafaţa totală, iar producţiile lor n-au rivalizat cu ale cultivatorilor din Mureş, spre exemplu.
Am produs mult, acum suntem doar forţă de muncă
Românii n-au rivalizat niciodată cu marii producători de tutun ai lumii (cum sunt Statele Unite, spre exemplu), nici n-au avut vreodată câmpuri de tutun la fel de întinse ca acelea cu grâu. Totuşi, înainte de 1989, aveam potrivit secretarului de stat, Achim Irimescu, "peste 35.000 de hectare cultivate". La acea vreme, însă, sistemul agricol era altul. Până la falimentarea marilor fabrici româneşti, în 2010, subvenţia pe hectarul de tutun era de 2.600 de euro pe hectar, faţă de 1.300, acum.
Ultima fabrică în care se produceau ţigarete româneşti a fost la Constanţa şi s-a închis în anul 2010, la şase ani de la privatizare. Fabrica avea o tradiţie de 113 ani, iar în primăvara lui 2010 avea încă 103 angajaţi, care în luna martie intraseră în şomaj tehnic şi, ulterior, au ajuns în şomaj. Înainte de închidere, se produceau lunar circa 70 de tone de ţigarete, în condiţiile în care ţigările dintr-un pachet de king size conţin cam 20 de grame de tutun.
Din informaţiile Asociaţiei Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun, la acest moment doar 2.000 de tone dintre cele 40.000 consumate anual, în România, reprezintă producţie autohtonă. O lovitură serioasă o reprezintă pentru cultivatorii români interzicerea de către Comisia Europeană a cultivării soiurilor Oriental şi Barley, pe motiv că tutunul rezultat nu poate fi procesat până la stadiul de ţigaretă fără a i se aduce adaosuri dăunătoare sănătăţii fumătorului. Din păcate pentru cultivatori, aceste două soiuri reprezintă baza producţiei de tutun din Europa.
Trioul care face piaţa
British American Tobacco, Philip Morris şi Japan Tobacco International sunt cei mai mari actori din piaţa românească de tutun, cu afaceri de miliarde de euro la nivel mondial. Phillip Morris, spre exemplu, este prezentă în 66 de state ale lumii, în Europa, America de Nord şi Sud, Asia şi Africa. Cam în aceleaşi zone geografice sunt prezente şi celelalte două companii.
British American Tobacco finalizează, în acest an, o investiţie de 40 de milioane de euro, în fabrica de la Ploieşti, iar Philip Morris a investit un milion de euro, în 2012, în fabrica de la Otopeni.
Şansele ca un producător autohton să poată câştiga poziţia acestor giganţi, pe piaţă, sunt practic nule.
Piaţa de lux are partea ei
JPB Trade SRL România este una dintre firmele care importă produse de lux din tutun şi accesorii legate de fumat de peste 17 ani. Nu vinde ţigări king size care se pot cumpăra din chioşcuri, ci produse de lux, cum ar fi trabucuri, umidoare, pipe, tutun de pipă şi aşa mai departe. Afacerile i-au mers bine importatorului chiar şi în criză, iar cifrele de afaceri şi profiturile nu sunt nesemnificative. Spre exemplu, în 2013, cifra de afaceri a fost de 23.814.946 lei, iar profitul de 2.469.891 lei. Şi ca să vă convingeţi că luxul nu ţine cont de recesiune, vă spunem că profitul cel mai mic pe care l-a înregistrat firma, în plină criză, a fost de 1.445.447 lei, în 2009.
CITEŞTE ŞI: ANALIZĂ / Câţi bani ne trebuie ca să trăim decent, nu doar să supravieţuim
