* Trei fabrici, care au produs bani şi au asigurat sute de locuri de muncă în comunele gălăţene, abia dacă mai sunt în picioare, la acest moment * Spirt Ghidigeni, Zahărul Lieşti şi Somaco Braniştea există încă, fizic, dar viitorul lor este sumbru * Unde statul n-a retehnologizat la timp, adică la începutul anilor '90, investitorii n-au mai reuşit să facă nimic în mai bine de 20 de ani * Fabricile pe care vi le prezentăm astăzi sunt cazuri fericite, care au scăpat de flex şi de vânzarea la fier vechi * În vreme ce unităţile de producţie stau, şomajul e în floare în satele gălăţene
Comuniştii au construit fabrici, în satele gălăţene, şi le-au ţinut în funcţiune până la căderea regimului. Din păcate, însă, capitaliştii fie au vrut să fure, fie nu au înţeles cum să lucreze, fie nu au reuşit, pur şi simplu, să menţină investiţiile în fabrici la nivelul cerut de piaţă, aşa că, după 1989, cele mai multe unităţi de producţie din mediul rural au ajuns în paragină. Pe unele dintre ele, investitorii le-au cumpărat la pachet cu unităţi din alte părţi ale ţării (în care chiar au de gând să producă), pe altele le-au luat de rezervă şi le ţin în portofoliu, pentru eventualitatea în care, vreodată, vor considera că merită să le dezvolte. Oricum ar fi, nimeni nu le poate impune noilor proprietari ai infrastructurii părăginite să piardă bani ţinând în funcţiune fabrici care la vremea lor au fost performante, dar, din lipsa de grijă a administratorului de după 1990 – statul român, de regulă – au ajuns să fie, pentru condiţiile actuale de producţie şi de piaţă, energofage şi depăşite din punct de vedere tehnologic. Pe scurt, vechi, nerentabile şi lipsite aproape de orice viitor.
Spirt Ghidigeni – de la fabrică de lichioruri fine la…aproape nimic
La Ghidigeni, comuniştii n-au făcut greşeala capitaliştilor de după 1990. Şi-au însuşit infrastructura care aparţinuse, se pare, familiei Crissoveloni, dar n-au făcut-o pe toată una cu pământul, ci au folosit-o în scopuri proprii, în mare parte a timpului. Potrivit unora dintre sursele istorice, unitatea de producţie care avea să devină Spirt Ghidigeni ar fi fost fondată de familia Crissoveloni, care ar fi produs aici băuturi fine. Potrivit gazetei Informatorul Moldovei, ediţia din 8 sepembrie 2013, Jean Crissoveloni ar fi produs aici lichior de portocale şi pepermint şi ar fi ocupat, cu foarte mari eforturi, un loc bun pe piaţa băuturilor de lux, dominată în principal de produse importate. Aceeaşi sursă menţionează un anume angajat pe nume Petru Bolomei, inginer trimis aici forţat, dar care « reuşeşte să obţină alcool din neghină şi să separe vanilina, ca fracţiune de distilare”. Documentele vremii mai vorbesc despre încă o fabrică de spirt, „Fraţii Georgescu”, înfiinţată tot în aceeaşi perioadă.
În 2005, după 130 de ani de funcţionare neîntreruptă – anii '90 au fost marcaţi de ceva probleme în ceea ce priveşte organizarea, administrarea, încheierea contractelor etc. - fabrica SC Spirt Ghidigeni SA a fost cumpărată de principalul său client, Vincon Vrancea SA Focşani. În 2004, spre exemplu, se vânduseră produse către Vincon în valoare de 7.843.360 RON, sumă care reprezenta 80,85 la sută din totalul cifrei de afaceri a societăţii din Ghidigeni.
În prima jumătate a anului 2005, situaţia era încă echilibrată, la Spirt Ghidigeni: 3.156.553 lei cifră de afaceri (5.048.180 lei pe semestrul I 2004); 3.136.038 lei venituri din exploatare (4.634.819 lei pe semestrul I 2004), 2.804.450 lei cheltuieli de exploatare (4.496.376 lei pe semestrul I 2004), 331.588 lei profit din exploatare (138.443 lei pe semestrul I 2004), 3.152.953 lei venituri totale (4.654.456 lei pe semestrul I 2004), 2.872.544 lei cheltuieli totale (4.628.781 lei pe semestrul I 2004), 233.555 lei profit net (20.067 lei pe semestrul I 2004).
În 2013, Vincon Vrancea a avut o cifră de afaceri de 65.773.148 lei şi un profit de 4.738.069 lei. Numărul mediu de angajaţi al Vincon este acum de 449, dar din păcate producţie la Ghidigeni nu se face, iar oamenii n-ar vrea nimic altceva în afara unor locuri de muncă.
SC Zahărul Lieşti SA – viitor incert, evoluţie improbabilă
SC Zahărul Lieşti SA a fost urmaşul capitalist al „Întreprinderii pentru industrializarea sfeclei de zahăr Lieşti”, înfiinţată în anul 1984, în comună, de regimul comunist. Unitatea cumpăra sfeclă, din care făcea zahăr, pe care apoi îl vindea. SC Zahărul Lieşti SA – devenită parte a companiei Lemarco, a mers în pierdere, în cea mai mare parte a timpului, după Revoluţie. Spre exemplu, anul 2011 îl încheia cu o pierdere de nu mai puţin de 1,5 milioane de euro, după ce, abnul precedent, pierduse alte 2,5 milioane de euro.
Catastrofa financiară – pierdere de patru milioane de euro – venea, însă, după o perioadă de relativă prosperitate. Patru ani consecutivi, fabrica fusese pe plus, făcând profituri cuprinse între 100.000 de euro în 2006 şi 1,3 milioane de euro în 2009. Bilanţurile din perioada 1999-2005 au fost, însă, negative, cu două excepţii notabile: 2000 (profit de peste 2,5 milioane de euro) şi 2004 (profit de peste 200.000 de euro). În rest, s-au pierdut şi şase milioane de euro anual, cum s-a întâmplat, spre exemplu, în anul 2003.
Numărul de angajaţi al fabricii din Lieşti a variat de la 168, în 1999, la 40, în 2011, cu un maxim de 441 de salariaţi în 2008. Acum şi-ar mai dori lieştenii să poată lucra la fabrică!
Grupul austriac Agrana Zucher AG, care a preluat fabrica în februarie 2014, are afaceri anuale de aproximativ 3 miliarde euro, cu 55 de fabrici şi 8.500 de angajaţi în 26 de ţări. Agrana a bugetat pentru acest an afaceri de 958 de milioane de lei în România, faţă de 1,18 miliarde de lei anul trecut, dar vrea un profit de aproape 22 de milioane de lei, după ce în 2013 a înregistrat pierderi de 101 milioane de lei.
Cât despre destinul fabricii gălăţene...
«Fabrica de la Urziceni este în apropierea portului Constanţa, important pentru aprovizionare şi transport, şi are acces la reţele de transport rutier şi feroviar. Cumpărând pachetul de la Lemarco, am luat şi fabrica de la Lieşti (...) Totuşi, personal, nu văd fabrica de la Lieşti funcţionând în următorii doi ani. Rămâne totuşi de văzut. Nu este exclus să se pună la punct, pentru zona de Sud-Est a ţării, o strategie de revigorarea a cultivării sfeclei de zahăr », a precizat, în februarie, pentru "Viaţa liberă", directorul de materie primă a Agrana România, Mihai Dimitriu.
Deci, şansele ca lieştenii să mai aibă locuri de muncă la fabrică sunt minime.
Fabrica de cărămidă Braniştea. Retehnologizarea n-a prea mers
Are proprietar mare, dar nu produce. Fabrica de cărămidă de la Braniştea a fost preluată de Somaco. Grupul de firme a mai vândut câteva dintre fabricile pe care le cumpărase, de-a lungul vremurilor, în anul 2008, dar a preferat să păstreze fabrica de la Braniştea. Pe site-ul grupului figurează fabrici în Vrancea (la Adjud), în Buzău (în oraşul Buzău), în Neamţ (la Roman), în Dâmboviţa (la Târgovişte), în Timiş (la Timişoara). Somaco Holding – companie cu 120 de angajaţi, în medie – a încheiat anul trecut pe minus, cu o pierdere de 3.485.941 lei. A fost însă pe plus Somaco structuri prefabricate SRL, care are doar 47 de angajaţi, dar a avut profit de 1.098.898 lei. Nimic, însă, despre fabrica de la Braniştea, care este semnalizată, la DN 25, dar nu produce şi nu oferă locuri de muncă pentru comunitate.
„Este al doilea an în care nu mai produce această fabrică. Au angajaţi câţiva paznici, dar nimic mai mult. Din câte ştiu, au încercat prin 2010 o retehnologizare, dar n-a mers, probabil, cum s-au aşteptat dumnealor. Lucrau aici cam 60-70 de oameni, când fabrica era funcţională”, ne-a declarat primarul comunei Braniştea, Marian Adamache.
În mediul rural avem de ani buni, circa 10.000 de şomeri de lungă durată. Întreţinerea acestor unităţi de producţie la standarde ar fi putut rezolva problema. Din păcate, însă, la acest moment, se pare că fabricile cu istorie de zeci sau sute de ani au rămas doar subiect de analize şi poveşti.
Citeşte şi: ANALIZĂ VL/ Economia gălăţeană, resuscitată cu proiectele lui Ceauşescu!
