Fermierii gălăţeni au primit 19,2 milioane de euro

Fermierii gălăţeni au  primit 19,2 milioane de euro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Peste 91,5 la sută dintre persoanele îndreptăţite au banii în cont * Noul director al APIA Galaţi crede că instituţia nu este încă eficientă din cauza litigiilor privind proprietatea agrară *

După câte ne-a informat inginerul Dumitru Buţurcă (foto), noul director coordonator al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Galaţi, până pe 25 iunie se plătise în judeţul nostru 91,5 la sută din subvenţia pe unitate de suprafaţă aferentă anului 2008. „Suma ajunsă în conturile fermierilor gălăţeni este de peste 19,2 milioane de euro, iar plăţile continuă”, ne-a declarat Buţurcă.

Directorul APIA Galaţi ne-a dat asigurări că termenul limită pentru plată – 30 iunie 2009 – va fi respectat şi toţi solicitanţii care au avut dosarele în regulă se vor afla în posesia sumelor cuvenite.

În ceea ce priveşte problemele care au dus la întârzierea plăţilor, Buţurcă este foarte tranşant: „Este adevărat că sistemul funcţionează prost, dar există şi o acută lipsă de informaţie. Statutul proprietăţii este încă destul de incert, iar oamenii nu ştiu dacă au sau nu dreptul să solicite subvenţia. Sunt situaţii în care cere bani şi arendaşul, dar cere şi proprietarul, deşi este clar că numai cel ce lucrează efectiv pământul poate primi. Sunt, de asemenea, multe suprapuneri de terenuri – ceea ce duce la pierderea banilor de către ambii solicitanţi”.

„Încurcă foarte mult şi faptul că marea majoritate a proprietăţilor agricole sunt, juridic vorbind, în proprietatea unor persoane decedate, iar moştenitorii nu au dezbătut succesiunea. Până când aceste probleme nu se vor rezolva, APIA nu va lucra eficient”, a apreciat, foarte critic, directorul APIA Galaţi.

Citit 830 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.