MERCURIAL/ Unde găsim mâncare de post mai IEFTINĂ

MERCURIAL/ Unde găsim mâncare de post mai IEFTINĂ
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Cele mai ieftine ciuperci erau, ieri, la Kaufland, iar roşiile cele mai bune la preţ se găseau la Auchan * La peşte proaspăt, fiecare supermarket are ofertele sale * Cum piaţa produselor din soia e restrânsă în Galaţi, preţurile brânzeturilor tofu e cam acelaşi peste tot


În post, n-ar trebui să ne gândim nici la bani şi nici la mâncăruri alese, ci mai degrabă la cum să ne purificăm sufletele şi trupurile, ca să putem întâmpina aşa cum se cuvine sărbătoarea Naşterii Domnului. Totuşi, parcă n-ar strica nici în această perioadă să fim economi, dacă se poate. Nu de alta, dar mai bine ne-ar rămâne nouă în buzunar banii pe care, din neatenție, riscăm să-i risipim pe la casele supermarketurilor.

Ca să vă putem spune ce ingrediente de post sunt pe piaţă şi cât costă, am ieşit ieri la cumpărături. Am fost pe la Auchan, pe la Lidl, în Kaufland şi în Carrefour, dar şi prin pieţe şi pescării. Iată ce am găsit bun de cumpărat şi la ce preţuri.

Legume şi fructe

La Lidl, kilogramul de ciuperci ambalate la caserolă costa ieri 9,19 lei. La Auchan, la vrac, ciupercile costau 8,49 lei, iar la Kaufland, tot la vrac, prețul kilogramului ajungea la doar 7,99 lei. La Carrefour, ciupercile se vindeau cu 8,99 lei. În Piaţa Centrală, cele mai ieftine ciuperci pe care le-am găsit ieri, la orele prânzului, costau nouă lei.

Auchan vindea roşii româneşti frumoase şi destul de gustoase la 4,49 lei kilogramul. La Carrefour, roşiile, la fel de mari, dar de un roşu mai pal, costau tot 4,49 lei. La Lidl, cele mai accesibile tomate erau ieri cele din sortimentul Roma, ambalate în caserolă de 500 de grame, la preţul de 6,5 lei. În Piaţa Centrală, am găsit un singur producător care vindea roşii de solar, cu 2,8 lei. În rest, sub cinci lei kilogramul nu erau tomatele pe nicio tarabă.

Vinete am găsit la Kaufland şi la Auchan, la acelaşi preţ: 6,4 lei. La Lidl, nici urmă de vinete. Când vine vorba despre broccoli, cea mai bună ofertă depinde de cât de mult consumaţi această legumă. Dacă o folosiţi puţin, la garnituri, o găsiţi la Kaufland, la preţul de 3,99 lei bucata. Dacă însă vă place broccoli şi consumaţi din belşug, parcă tot kilogramul de 9,99 lei, cum găsiţi la Auchan şi la Carrefour, ar fi mai convenabil.

Masa de soia costă la fel cam peste tot

Dintre toate produsele obţinute din soia, cele produse sub brandul Inedit sunt cel mai uşor de găsit la raft. Poate şi pentru că acestea nu apar la vânzare doar când e post, ci rămân la îndemâna clientului pe toată durata anului. La Kaufland, cutia cu brânză tofu de 300 de grame (greutate măsurată cu tot cu saramură) se vindea cu 5,4 lei. Acelaşi era preţul la care am găsit-o şi la Auchan. Singurul supermarket în care n-am găsit acest brand, ieri, e Lidl. Ba, la Auchan, am găsit şi un brand de tofu ecologic, al cărui preţ ajungea la 23 lei kilogramul.

La preţuri aproximativ egale vând supermarketurile şi băuturile din soia, folosite pe durata posturilor ca substitut pentru lapte. Cele mai ieftine sortimente din aceste băuturi se dau la 7,99 lei litrul. Cele mai scumpe ajung şi la aproape 20 lei litrul. Dacă însă n-aţi mai gustat aşa-zisul lapte de soia, poate că n-ar fi rău să cumpărați un litru ieftin şi să vedeţi dacă vă place. Diferenţele de gust sunt mici şi nu-i un aliment care să fie chiar pe gustul tuturor!

Produse create special pentru post

Pate de post găsim în fiecare zi, la raft, în magazine. La Kaufland am văzut şi oferte. Spre exemplu, cutia de pate Mandy de 120 de grame costa 1,85 lei, dar la cinci cutii cumpărate, a şasea era gratuită. La Carrefour, aceeaşi cutie de pate Mandy vegetal, dar fără oferta 5+1 a Kauflandului, costa 1,80 lei. Lidl încearcă să vină cu o ofertă diferită: pate vegetal Baroni de 130 g, la 1,99 lei.

Pe lângă pateurile vegetale au apărut însă şi tot soiul de alte produse, numite “pastă vegetală tartinabilă” sau “aperitiv vegetal”. Sunt chiar şi vreo câteva soiuri de brânză vegetală, obţinute nu integral din soia, ci din mai multe tipuri de grăsimi vegetale. La Auchan am găsit un sector distinct cu produse speciale pentru post. Pasta vegetală cu măsline costa 17,47 lei kilogramul, dar era ambalată şi vândută la batoane de 2,62 lei. Pasta vegetala cu măsline era mai ieftină: 15,18 lei kilogramul, ambalată la batoane de 3,41 lei.

Brânza vegetală (nu tofu, ci aceea obținută din alte proteine vegetale) costa 22,38 lei kilogramul, dar se vindea la calupuri ţiplate de 8,95 lei. Astfel de “brânzeturi” am găsit şi la Kaufland, la calupuri de 400 de grame, care costau 7,49 lei.

Preţurile alimentelor de bază

La acest capitol, ofertele contează mai puţin puţin. Paste făinoase la mai puţin de doi lei punga găsiţi în toate supermerketurile. La fel şi cartofi mai ieftini de 1,5 lei, orez de circa cinci lei kiligramul sau fasole boabe de opt lei. Uleiul de floarea soarelui este şi el vreo vreo 3,5 lei sticla, în vreme ce uleiul de măsline pleacă de pe la 30 lei litrul.

Peştele - ba mai ieftin, ba mai scump

Până pe 20 decembrie, sâmbăta şi duminica, sunt dezlegări la peşte. La Auchan, kilogramul de păstrăv era ieri 19,9 lei. Kilogramul de crap costa 13,4 lei, iar somnul se vindea cu 19 lei. Carasul mare costa 19,2 lei kilogramul. Sardina era 5 lei, iar medalioanele de somon făceau 38 lei. Şi Carrefourul din mall are sector de peşte proaspăt. Acolo, crapul viu costa 19,9 lei, iar cel deja tranşat se dădea la 12,99 lei. Prețul somnului era mai mare decât la Auchan: 19,9 lei. Rondele de somon erau însă un pic mai ieftine la Carrefour: doar 35,9 lei.

La piaţă, crapul întreg se vindea cu preţuri cuprinse între 12,5 lei şi 18,9 lei kilogramul. Carasul mare era doar cu leu mai ieftin ca la Auchan, dar găseaţi şi caras mic, la 6,5 lei kilogramul.

Lidl nu are sector de peşte, iar ieri lipsea din galantar şi păstrăvul la caserolă. Se găsea doar fileul de somon ambalat,  la 13,99 lei porţia de 250 de grame. Chiar dacă nu excela la oferta de peşte proaspăt, magazinul avea o ofertă de macrou afumat întreg, la preţul de 26,3 lei kilogramul.

Pe piaţa peştelui proaspăt, Kaufland nu are niciun cuvânt de spus. Supermarketul vine doar cu ofertă de peşte congelat şi cu un raft - bogat, ce-i drept - de conserve din peşte. Cea mai ieftină conservă cântărea 185 g şi conţinea ton mărunţit, la 3,69 lei. Preţurile sar bine de 10 lei pe conservă pentru brandurile cunoscute. Lidl vindea, drept cel mai ieftin sortiment pe care l-am putut găsi noi, conservele de sardină în sos tomat, de 125 de grame, la 2,49 lei.

Citit 5053 ori Ultima modificare Joi, 19 Noiembrie 2015 20:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.