AJUTOR DE STAT pentru firmele înfiinţate în mediul rural. Proiect aflat în dezbatere publică

AJUTOR DE STAT pentru firmele înfiinţate în mediul rural. Proiect aflat în dezbatere publică
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Conform unui proiect scos marţi în dezbatere publică, antreprenorii din mediul rural ar putea accesa, în 2016, fonduri nerambursabile în valoare maximă de 125.000 lei, adică 27.700 euro la cursul actual. Proiectul se adresează celor care vor să deschidă mici afaceri la sate, şi face parte din noul "Program pentru firmele mici şi mijlocii din mediul rural". Având în vedere bugetul de aproape 26 milioane de lei cu care începe anul programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) în mediul rural, gestionat de Direcţia de Politici Antreprenoriale din subordinea Ministerului Economiei, pot fi ajutate cel puţin 207 astfel de firme de la sate. 

Antreprenorul trebuie să îşi aducă aportul

Suma de 125.000 de lei, plafonul maxim care poate fi accesat de un antreprenor acceptat în proiect, nu reprezintă decât 90 la sută din valoarea investiţiei. Restul de 10 procente trebuie asigurat de antreprenorul în cauză. Ca în toate programele de sprijin pentru IMM-uri finanţate integral din bugetul de stat, antreprenorul care reuşeşte să fie acceptat în programul pentru afaceri rurale va trebui sa facă toată investiţia mai întâi din banii sai, pentru ca apoi statul să-i deconteze cheltuielile în limita ajutorului nerambursabil câştigat.  

Cine poate primi banii 

Programul de sprijin este destinat microîntreprinderilor şi IMM-urilor, adică firme care au maximum 249 de angajaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de cel mult 50 milioane euro sau deţin active totale de pană la 43 milioane euro, echivalent în lei. Cu toate acestea, fondurile nerambursabile pot fi accesate de agenţii comerciali care au sediul social şi punctul de lucru în mediul rural, au cel mult cinci ani de la înregistrarea în Registrul Comerţului la data la care se deschid aplicările electronice la proiect şi nu au datorii nici la bugetul general consolidat, nici la bugetul local. De asemenea, antreprenorii care vor fi acceptaţi în proiect trebuie să reinvestească anual, timp de trei ani, minimum o treime din profit, începând cu anul următor după primirea fondurilor nerambursabile, şi să angajeze cel puţin o persoană, până la depunerea decontului.

Citit 2007 ori Ultima modificare Joi, 14 Ianuarie 2016 03:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.