Câţi gălăţeni au salarii de peste 5.000 de lei

Câţi gălăţeni au salarii de peste 5.000 de lei
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Procentul angajaţilor gălăţeni cu salarii mari este de trei ori mai mic decât media naţională

Aproape o treime dintre salariaţii din judeţul nostru sunt plătiţi cu minimul pe economie

Din punct de vedere al investiţiilor şi investitorilor, Galaţiul a fost, în ultimii ani, la coada României. Cu toate acestea, nivelul salarial din oraşul nostru nu este nici pe departe cel mai slab din ţară, mai ales în ceea ce priveşte salariul mediu net încasat de angajaţii gălăţeni.

Conform unui studiu comparativ realizat de presa centrală, dintre cei 117.000 de salariaţi gălăţeni, 53.042 sunt plătiţi lunar cu o sumă cuprinsă între salariul minim şi salariul mediu net din România, adică în jur de 1.670 de lei pe lună, fapt care ne situează pe locul al patrulea în topul judeţelor în care salariul mediu net este între 1.500 şi 1.700 de lei pe lună, după Gorj (1.804 lei), Argeş (1.728 de lei) şi Iaşi (1.705 lei). Tot din acest punct de vedere, Galaţiul stă mult mai bine decât judeţele Mureş (1.647 de lei), Prahova (1.646 de lei) şi Olt (1.622 de lei).

Cel mai bine cotate judeţe din ţară la salariul mediu net încasat lunar sunt Bucureşti, acolo unde câştigurile depăşesc suma de 2.500 de lei, dar şi Ilfov, unde salariul mediu net este 2.097 de lei pe lună. Clujul completează topul naţional, cu venituri medii nete lunare de 1.961 de lei.

În ceea ce priveşte salariile mai mari de 5.000 de lei, doar 1.488 de angajaţi gălăţeni au depăşit această sumă încasată lunar, în 2015. De aici rezultă că doar 1,27 la sută dintre gălăţenii angajaţi cu contract de muncă au avut, anul trecut, salarii mai mari de 5.000 de lei pe lună, un procent foarte redus.

Conform aceluiaşi raport, Galaţiul a avut, în 2015, 32.253 de muncitori care s-au mulţumit cu salariul minim pe economie, precum şi 8.684 de angajaţi care au câştigat lunar între 1.700 şi 5.000 de lei. La nivel naţional, circa 4 la sută dintre angajaţi au câştigat, în 2015, peste 5.000 de lei, în timp ce majoritatea, adică 83 la sută, au fost remuneraţi lunar cu sume cuprinse între salariul minim şi salariul mediu.

Salariul mediu net mai mic de 1.300 de lei a fost câştigat, în 2015, de locuitorii din Vaslui (1.282 de lei), Suceava (1.264 de lei), Harghita şi Caraş-Severin (ambele cu 1.256 de lei).

Cea mai mare indemnizaţie de şomaj, peste 2.000 lei

Conform datelor furnizate de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, cea mai mare indemnizaţie de şomaj încasată în anul 2015 a fost de 2.213 lei pe lună. "S-a ajuns la această sumă deoarece stagiul de cotizare pe ultimele 12 luni al persoanei respective a fost foarte ridicat", ne-a explicat Magdalena Hâncu, de la biroul de relaţii cu presa al AJOFM Galaţi.

La polul opus, cea mai mică indemnizaţie de şomaj din 2015 a fost de 250 de lei pe lună, în timp ce media s-a situat între 450 şi 500 de lei pe lună.        

Citit 9032 ori Ultima modificare Marți, 23 Februarie 2016 00:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.