PRODUCȚIE trasă pe linie moartă. Pofta noastră de PEȘTE îmbogăţeşte doar comercianţii

PRODUCȚIE trasă pe linie moartă. Pofta noastră de PEȘTE îmbogăţeşte doar comercianţii

Foto ”Viața liberă”
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)
Fii primul care postează comentarii!


* Paradox la malul Dunării: peştele are căutare, dar piscicultorii gălăţeni sunt pe cale de dispariţie * La pescării găseşti mai mult peşte de import sau alte judeţe şi mai puţin din bălţile noastre * Investiţiile autohtone în piscicultură, descurajate de birocraţie


Gălăţeanul mănâncă peşte mai ceva decât alţi români. N-o spunem noi, ci studiile realizate în zona Luncii Prutului Inferior şi a Dunării Inferioare. Tragem de aici concluzia că studiul susţinut de peşte înseamnă vânzări bune şi pentru pescăriile din oraş şi raioanele de profil ale supermarketurilor. Cifrele de afaceri ale mai multor pescării din Galaţi confirmă această realitate. Atunci, în condiţiile în care cerere de peşte există, de ce nu s-a dezvoltat pe măsură şi sectorul de producţie? Ca să putem răspunde, trebuie mai întâi să vedem cum arată astăzi piaţa gălăţeană a peştelui, în comparaţie cu ceea ce a fost ea prin anii '90 şi ce ar fi putut deveni, dacă nu ar fi fost blocată în jocurile de interese.

Topul consumatorilor de peşte


Orice piscicultor aţi întreba, vă va spune că românul nu mănâncă nici măcar un sfert din peştele consumat de un italian sau un spaniol. De altfel, potrivit ultimelor statistici europene, un român mănâncă anual circa 5 kg de peşte şi produse din peşte. Suntem ultimii din Europa, la acest capitol! Comparativ, un islandez pune pe masă 90 de kg de peşte anual, iar un spaniol consumă 42 kg de peşte. Consum bun au şi francezii (35 kg peşte/an), belgienii (25 kg peşte/an), croaţii (20 kg peşte/an), grecii (20 kg peşte/an) şi britanicii (19 kg peşte/an). Chiar şi după ce zicala „Nicio masă fără peşte” a dispărut din magazine, în 1990, media de consum era în România de 10 kg peşte/an, deci dublă faţă de cea de astăzi.

O oportunitatea pare însă să se arate acum, în zona Luncii Prutului şi a Dunării Inferioare. În Galaţi şi comunele înşirate pe Prut (Tuluceşti, Frumuşiţa, Folteşti, Măstăcani, Vlădeşti, Oancea, Suceveni şi Cavadineşti) trăiesc 278.000 de oameni. Iar potrivit unui studiu realizat de Asociaţia gălăţeană Pro Eco Tour, media consumului de peşte din zonă este de nu mai puţin de 11 kg/an de locuitor. Am avea, deci, în zona noastră, un apetit pentru peşte dublu faţă de al celorlalţi români.
Cine produce şi cât

Ne-am fi gândit că, unde există cerere de peşte, producţia locală ar fi trebui să înflorească. Ei bine, la Galaţi lucrurile nu stau aşa. Potrivit datelor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, există în judeţ 13 unităţi de acvacultură autorizate: Institutul de Cercetări Piscicole, SC Central SRL, SC Lacul Sfânta MariaSRL,  SC Pesconav GIE SRL, AJVPS Galaţi, Grig Impex 94 SRL, SC Triple Fish SRL, SC Singama SRL, PFA Manea Marcel, SC Nynos Mihai SRL, SC Trial Fish SRL şi Asociaţia Cultural Folclorică „Un viitor pentru Priponeşti”. În realitate, cele mai multe dintre aceste societăţi nu produc peşte care ulterior să fie livrat către populaţie. Mare parte dintre ele fac pescuit de agrement (cum ar fi Central SRL), cresc doar puiet pe care îl vând altor ferme din ţară (cum ar fi Grig Impex 94) sau sunt în impas financiar sau chiar în fază de dizolvare. Există, ce-i drept, şi societăţile care produc, cum ar fi Singama SRL, dar sunt puţine şi n-au cum satisface o piaţă de nivelul Galaţiului.

Per total, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură (ANPA), în Galaţi se produc mai puţin de 400 de tone de peşte pe an, iar pe piaţă se iese cu doar vreo 110 tone.

Asta în condiţiile în care - dacă doar în Lunca Prutului şi a Dunării Inferioare s-ar consuma câte 11 kilograme de peşte pe an de om, iar în restul judeţului doar câte cinci kilograme, adică media naţională - Galaţiul ar putea da gata vreo 4.000 de tone de peşte anual! Dar şi jumătate din cantitate dacă am mânca-o, tot ar înflori piscicultura, în condiţiile în care ieşim pe piaţă cu un procent infim faţă de cel al consumului.

Câţi bani fac pescăriile din oraş


În oraşul Galaţi au autorizaţie sanitară-veterinară să comercializeze peşte şi produse din peşte 11 pescării (cu 23 de puncte de lucru) a căror cifră de afaceri a ajuns la peste 10 milioane de lei, în 2014. La Tecuci funcţionează două societăţi distribuitoare de peşte, cu sediile în Vrancea şi Tulcea. Magazine autorizate să vândă peşte mai sunt şi în oraşul Târgu Bujor şi comuna Iveşti.

Să luăm exemplu pescăriilor din Piaţa Centrală. Spring Caprice SRL (La Oceanu), cu pescării prin mai multe zone din oraş, înregistra, în 2014, o cifră de afaceri de 6.891.430 lei şi un profit net de 756.107 lei. Nu-i rău deloc, pentru un lanţ de pescării! Sigur că nu tuturor le merge chiar atât de bine. O altă pescărie, SC Giromval SRL, tot din Piaţa Centrală, raporta pentru 2014 o cifră de afaceri de 1.045.877 şi un profit de doar 7.783 lei. Pe plus este şi Singama SRL, cu o cifră de afaceri de 623.966 lei şi un profit de 1.556 lei. Această societate nu are, însă, doar o pescărie din Piaţa Centrală, ci şi o fermă piscicolă, la Oancea. Sunt în Piaţa Centrală şi pescării care nu produc încă profit, ci pierdere. Dar de vreme ce gălăţeanul parcă a dat de gustul peştelui, cine ştie...

Cifrele de afaceri ale unora dintre pescării şi afluenţa de clienţi confirmă faptul că peştele are căutare. Iar supermarketurile fac şi ele bani frumoşi cu raioanele de peşte. Întrebarea este, de ce să comercializăm noi, în Galaţi, mai mult peşte de la Tulcea, din cel unguresc, polonez, mediteraneean sau nordic şi nu şi din cel autohton?

Costuri mari, piaţă instabilă şi birocraţie


Te costă mult să faci produci peşte, au spus, în repetate rînduri, specialiştii gălăţeni. Directorul Institutului de Cercetări Piscicole, ing. Neculai Patriche, explica, de exemplu, că mulţi au luat în calcul o investiţie în piscicultură de până la un milion de euro, dar toţi au renunţat. Fermele se amenajează doar cu specialişti, iar producţia de peşte nu este subvenţionată. Chiar şi producătorii care mai rezistă pe piaţă se plâng de răul hoţilor pe care cu greu îi pot ţine departe de bălţi. Probleme sunt şi cu desfacerea mărfii, din cauză că - spun unii dintre piscicultori - evaziunea în sector e foarte mare şi cantităţi însemnate de peşte adus de prin ţară nu sunt fiscalizate, în pescărie. Or, asta înseamnă că unele pescării pot veni cu un preţ mai mic decât cel al comercianţilor corecţi.

Nu în ultimul rând, fostele centre ale pisciculturii gălăţene au căzut pradă intereselor de tot felul. Lacul Brateş e blocat de stat, care nu acordă concesiunea. Balta Vlădeşti e prinsă într-un permanent război între Primăria Oancea, fermierul Dumitru Ene şi alţi oameni care au interese în zonă. Pescogalul s-a închis şi el demult. Preşedintele Camerei Agricole a Judeţului Galaţi, ing. Floricel Dima, remarca şi faptul că acum inclusiv pescarii gălăţeni care au vrut să atragă finanţări europene pentru a-şi dezvolta exploataţiile n-au putut-o face decât în parte, din cauza problemelor de fond funciar pe care le aveau cu bălţile. 

Şi uite aşa,  aproape tot ce era bun în piscicultura gălăţeană s-a furat sau s-a distrus. Statul a închis ochii. Iar gălăţenii au ajuns să fie simpli consumatori de peşte, deşi acum vreo 20 de ani erau încă producători de renume. Şi speranţe de mai bine nu prea sunt.

Citit 5304 ori Ultima modificare Marți, 01 Martie 2016 00:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.