La cei 30 de ani ai săi, George Saizu este unul dintre cei mai dedicaţi apicultori gălăţeni. Ştie ce vrea şi e hotărât să dezvolte afacerea de familie pe care a creat-o, în urmă cu zece ani, tatăl său, Matei Saizu. Or, asta înseamnă muncă şi, pe undeva, riscuri asumate. Toate, în ciuda faptului că unii dintre noi, nepricepuţii în ale apiculturii, s-ar putea gândi că apicultura e mai degrabă o cale uşoară de a face bani. Şi, de fapt, nu prea e. Ca în orice altă afacere, ai nevoie şi de bani, la început, dar şi de răbdare şi de ambiţia de a învăţa.
George Saizu ne-a împărtăşit câteva dintre coordonatele pe care ar trebui să se dezvolte o fermă apicolă, ca să aibă şanse să fie un succes. Vorbim despre şanse, pentru că certitudini nu există.
Mai mulţi stupi, mai multă cheltuială
S-o luăm cu începutul. O familie de albine îl costă pe apicultor cam 700-800 lei. E o primă investiţie. Urmează cheltuieli pe tot felul de ustensile şi consumabile, absolut necesare. Cine poate investeşte şi în utilaje mai mari, cum ar fi centrifugele moderne. Mai e nevoie şi de hrana pentru albine, mai ales pe timp de iarnă, poate şi de tratamente, dacă e nevoie de ele în strup. Şi de multe altele, pe care nici nu prea ai cum să le iei în calcul de la început, dacă nu te pricepi la apicultură. O investiţie pe care fiecare apicultor o face e şi cea de timp.
"Să spunem că ai doi sau trei stupi, pe lângă casă. Le dedici cât timp şi câţi bani ai. Vei produce, fără probleme, miere pentru familia ta. Dacă vrei să creşti şi să produci suficientă miere încât să şi vinzi, trebuie să investeşti. Ajuns la câteva zeci de stupi, vei vrea să îi şi plimbi, adică să îi duci în preajma unor surse de hrană. Să duci albinele în pastoraţie, cum spun apicultorii. Şi asta este o investiţie şi de timp, muncă şi bani. În zilele de pastoraţie, orinde te-ai duce, lucrezi zilnic la stupi. De regulă, apicultorii care fac pastoraţie au şi o hartă pastorală pe care se bazează, an de an”, mai spune George Saizu.
Informaţia este şi ea importantă. „Să spunem că ajungi cu stupii lângă vreun câmp de floarea-soarelui alcătuit din plante de soi hibrid cu autopolenizare. Stai cu stupii acolo şi vezi că albinele tale nu culeg şi, în consecinţă, nici nu fac miere. Dacă te informezi din timp, înţelegi de ce şi ştii să te păzeşti, pe viitor. Dacă nu, mai greu te descurci. Vezi că uneori îţi merge, alteori nu, şi nu ştii de ce. Iar aşa e cam greu să îţi faci planuri de viitor”, mai spune tânărul apicultor.
Nu în ultimul rând, oricât de bine te-ai pricepe la albine, n-ar fi rău să te pregăteşti şi pentru situaţii neprevăzute. Anul trecut, aminteşte George Saizu, i-au murit 40 de familii.
Mierea nu se vinde singură
De la fiecare familie de albine, apicultorul recoltează miere de mai multe ori pe an. De câte ori se recoltează şi care e cantitatea de miere, depinde de mulţi factori, de la vreme, la accesul la hrană al insectelor, la modul în care au fost îngrijite şi tratate şi aşa mai departe. „Părerea mea este că zona aceasta a noastră are un bun potenţial apicol. Trebuie însă să reuşim să îl exploatăm. Producţia de miere nu este singurul scop al celui care vrea să facă din apicultură o afacere. Trebuie să şi vinzi mierea, iar să îi convingi pe oameni că mierea ta merită cumpărată nu-i uşor şi nici nu se face peste noapte. Şi cu siguranţă că ne-am dori mai multă implicare din partea autorităţilor în organizarea de târguri”, spune George Saizu.
