Bănci pe toate drumurile

Bănci pe toate drumurile
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nu este vorba despre vreo ofertă financiară, ci despre mobilierul urban, plătit de Primărie *

Poate aţi remarcat, poate nu, dar pe Faleză s-au înlocuit băncile. Motiv de bucurie pentru cei cărora le îngheţa pardonul pe vechile bănci metalice. De asemenea, au dispărut mai multe bănci de metal din parcul de lângă Spitalul de Copii, însă şi aici se vor monta tot aceste noi piese de mobilier urban, a anunţat, ieri, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.     

„Primăria municipiului Galaţi a achiziţionat un număr de 60 de bănci din fontă, cu stinghii model I, şi 90 de bănci din fontă cu stinghii model II. Furnizorul este SC Malmis SRL iar preţul de achiziţie este de 645 lei/buc. pentru băncile model I şi de 397 lei/buc pentru cele model II. În total, pentru cele 150 de piese de mobilier s-au plătit 74.430 de lei fără  TVA”.

„S-au montat deja 81 de bănci, din care 78 de bănci cu stinghii model II destinate Falezei Inferioare, în zona cuprinsă între NIC-NIC şi Trecere bac. Alte 12 vor fi păstrate ca rezervă a Primăriei. Băncile sunt predate în custodie la Ecosal, care execută amplasarea şi montarea lor prin Secţia de Întreţinere şi Reparaţii Urbane”.

„Cele cu stinghii model I sunt amplasate deja în bună parte pe Faleza superioară, pe str. Domnească (în Parcul Eroilor), pe str. Brăilei (Parcul Casei de Cultură), pe str. Brăilei (în Parcul Ţiglina I) şi pe str. Siderurgiştilor (Parcul Gh. Asachi)”, a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

Pentru curioşi, vă putem spune că firma furnizoare     este din Călimăneşti-Vâlcea şi că este vorba despre o societate certificată ISO. Pe site-ul propriu însă, sunt puse la vânzare 7 modele de bănci, cu preţuri de 440 lei, 599 lei şi 799 lei fără TVA.

„Băncile de fier vor fi demontate din zonele centrale şi duse în cartiere, astfel ca, încet, încet, să avem mobilier urban peste tot în oraş”, a declarat Nicuşor Ciumacenco.

Acesta a adăugat că tot pentru înfrumuseţarea oraşului, anul viitor se va realiza un sistem de irigat automat, aşa cum este cel de la Inelul de rocadă, şi pentru „insulele de verdeaţă” de pe Siderurgiştilor sau Oţelarilor.

Citit 1458 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.