Într-o dimineaţă de toamnă, un croitoraş şedea plin de voioşie la masa lui de lucru de lângă fereastră, în sediul BNR. Cosea de zor, iar mâinile lui parcă alergau singure pe ţesătura dintre fondurile de la FMI, pensii, creşterea nebunului euro şi fondurile de salarii ale bugetarilor.
Tocmai atunci se întâmplă să treacă pe stradă un preşedinte de neam şi ţară rămas fără premier, strigând cât îi ţinea gura: "Magiun! Magiun de guvernare! Magiun! Avem magiun!"
Cuvintele celui de sub fereastră, dar şi din difuzoarele plasmei din odaia sa îi plăcură croitoraşului şi, scoţându-şi capul afară din îngustul şi apăsătorul anonimat, zise: "Ia vino sus la mine, preşedinte, dragă! Presimt c-o să-ţi ai numaidecât un guvern de toată frumuseţea. Dacă nu, măcar ai să te alegi cu un premier tehnocrat, numai bun de scos la televizor în plină criză de toate felurile... La o adică, tu, datoria ţi-o faci - pui primul ministru şi e treaba celorlalţi negustori să înghită asta pe nemestecate. Dacă îţi iese ţie, mă aleg şi eu cu funcţioară în plus de trecut în anostul CV de croitoraş, dacă nu, mă întorc la numărat zecimale şi la ţesut."
Luă în grabă numai un sfert de funt din magiunul guvernării, că doar n-o să-i sărăcească imaginea inexistentă din pricina asta! Puse magiunul de-o parte pentru câteva ore, cu gândul la cât de bun are să fie. În vremea asta, mirosul cel dulce al unei următoare guvernări haotice se răspândi în toată odaia, ce zic odaie, în tot ţinutul politic, iar şiretul negustor care îi dăduse magiunul trimise la el o droaie de muşte portocalii care până acum moţăiseră pe pereţi sau roiseră parcă fără cap în jurul unei situaţii urât mirositoare.
Muştele dădură buzna să se aşeze pe magiun. Prin capul bietului şi firavului croitoraş trecu atunci un gând: să ia o basma şi să prindă bâzâitoarele, iar cu ele să facă numaidecât un cabinet vestit cu care să se laude apoi uriaşilor mâncători de şomeri că a izbutit să scoată ţara din criza economică.
Îşi mai puse în cap să coasă pe un brâu cuvintele "Guvernare dintr-o lovitură" şi să se laude cu asta până crapă de ciudă alţi tehnocraţi, primari de capitale culturale. Visa să rostească vorbe care te bagă în răcori şi să şadă pe un tron împărătesc până la sfârşitul zilelor lui. Visa!
Dincolo de pereţii îngustului atelier în care lucrase până acum fără să fie tulburat, uriaşi înfiorători tropăiau groaznic, ba chiar negustorul de magiun de guvernare putea să-l sfarme cu o mişcare. El avea să rateze astfel o viaţă de tehnocrat fericit până la adânci bătrâneţi. În cel mai bun caz i se pregătea o domnie scurtă şi usturătoare, în care n-ar fi reuşit să însăilaze nici măcar un tiv la manşeta slinoasă a guvernării, după care ar fi fost alungat cu pietre şi batjocorit. Povestea cu nimicirea uriaşilor nu îşi mai găsea loc nici măcar în capul lui.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am zis doar un început de poveste. Sfârşitul acesteia va veni, cel mai probabil, imediat după alegerile prezidenţiale.
