A trecut aproape un an de când noţiunea de sindicat a căpătat valenţe abstracte în accepţiunea unora dintre cei care se intitulează apărători ai drepturilor salariaţilor din combinatul siderurgic.
Nu vreau să se înţeleagă că până acum sindicatele siderurgiştilor (oricare ar fi ele) bubuiau de grija pentru salariaţi, pentru că nu e aşa. Ce se întâmplă în ultima vreme nu e însă decât o săritură acrobatică peste pârleazul normalităţii.
Nu am să fac decât o scurtă istorie a celor întâmplate: după o grevă la Combinat proptită cu oiştea în gard, în miezul sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal a izbucnit un scandal între lideri.
Unii mai corecţi decât alţii şi-au reclamat dreptatea scuipându-se public şi în particular şi şi-au asumat fiecare titulatura de "adevăraţi sindicalişti". Fiecare a rupt câte o halcă din sindicat şi au ajuns în cele din urmă să nu mai reprezinte pe nimeni, sau să fie doar purtători de ambiţii personale, deşi fiecare îşi revendică supremaţia în cel mai mare sindicat de la ArcelorMittal Galaţi.
Aşa s-a ajuns ca, în mai puţin de un an, tot ceea ce fac ei să fie împotriva principiilor corecte după care ar trebui să se ghideze o organizaţie al cărei scop este, trebuie spus, apărarea intereselor profesionale şi economice ale membrilor ei.
Procese, invective, răcnete, chiar bătăi, comentarii-fluviu pe forumurile gazetelor on-line, acuzaţii la adresa jurnaliştilor, atitudini de care uşa cortului ar fugi ca dracul de tămâie...
Aşa s-ar putea caracteriza acum în doar câteva cuvinte ceea ce se întâmplă la Solidaritatea, sindicat care, de altfel, trebuie spus acest lucru, este cel care a organizat două greve şi care a spart mitul potrivit căruia la Combinat lucrurile dansează doar după partitura conducerii, iar sindicatele nu au decât un rol aproximativ decorativ.
În fine, situaţia generată în mod exclusiv de ambiţiile părţilor beligerante s-a inflamat în ultimele zile, ei făcând uz în exces de acuze, după un proces care ar fi trebuit să facă lumină în acest caz.
Mai supărător este faptul că şi unii şi ceilalţi au văzut în mass-media terenul de luptă perfect şi trăiesc probabil cu senzaţia că li se cuvin părţi de pagini de ziar sau emisiuni televizate în care să îşi toarne frustrările.
Ei bine, e un prilej bun să spun că gâlceava lor priveşte atâţia oameni cât poţi număra pe degetele de la o mână, aşa că voi salva acele părţi din gazetă pentru lucruri mai importante, mai folositoare. Iar sindicatul îşi va regăsi locul aici atunci când oamenii care îl conduc sau pretind că îl conduc vor face muncă sindicală şi nu mocirlă.
Şi ar mai trebui să se ştie ceva: lupta lor e cel mai mare deserviciu pe care îl puteau face salariaţilor, asta pentru că patronatul îşi freacă mâinile de bucurie, ştiind foarte bine că în acest moment negociază soarta salariaţilor cu un "atelaj" sindical cu tracţiune când pe stânga, când pe dreapta. Adică numai bun de dat cu oiştea în gard.
