Pe "Danube culture", "site de informare al Dunării", un prieten parizian al portului nostru uitat, deşi netocmit de careva de la noi, ci pe cheltuială proprie, a încercat să-i informeze, aşa cum noi nu catadixim, pe potenţialii turişti francezi ai căror străbunici se călătoreau pe aici. Galaţiului istoric, cultural şi turistic i se acordă 54.000 de semne, foarte bogat ilustrate - stampe, fotografii de ieri şi de azi, documente, cu adrese de contact ale multor instituţii gălăţene, cu o bibliografie diversă. Editorialul meu nu are decât 2.500 de semne, ca să înţelegeţi ce spun…
Francezul, un profesor universitar muzician, colindându-ne ţara de mulţi ani, ne găseşte oraşul "uimitor, uneori surprinzător, dar primitor şi duios; este, de asemenea, o oprire ideală pe drumul spre Deltă". Şi crede că "un potenţial de dezvoltare a turismului dincolo de graniţele României există şi poate fi îmbunătăţit", ne mai trebuie locuri de cazare şi un specific anume, o atracţie, "unicatul" pe care îl tot aştept de la edili! Călătorul ne aduce, blânduţ, la mintea cocoşului. Noi ne gândim însă la "cocoşei", bănuţii de câştigat azi muncind la stat sau vânzând şaorma, nu la bănetul şi strălucirea viitorului. Acum, sunt sate în România cu un turism mai atractiv decât Galaţiul, deşi suntem într-un colţ superb de fluviu, dezvoltat însă asimetric şi sărac, doar pe stânga…
Săptămâna trecută, am ajuns în Tulcea, nu atât de bogată în clădiri de patrimoniu, şi am trăit ruşinea rudei de la ţară, care se uită la casa boierului de oraş. Am văzut un oraş plin-ochi de busturi excelent stilizate, majoritatea ridicate în ultimii ani, realizate de artişti cunoscuţi din ţară, însoţite de explicaţii ample - o obsesie a excelenţei trecutului: chipurile lui Pârvan, Jean Bart, Antipa, Ciucurencu, George Georgescu, Jalea… Am admirat fântâni arteziene în mişcare, piaţete cu porumbei care ţi se strecoară fără frică printre picioare şi zboară în pală, "nebunia" stâlpilor de iluminat ca din Ţara Oz, sub formă de lujere de floare, terminate cu "fructul" unor becuri conice, roşii ca focul, hoteluri şi terase plutitoare, o navă de croazieră străină uriaşă (sigur, Galaţiul "e prea departe de Deltă", dar la Brăila, şi mai depărtată, acostează astfel de uriaşi!), străzi cu zebre fără semafoare, şoferi calmi. Un port care se bucură, dar face eforturi. Şi Galaţiul începe să-şi reconstruiască centrul. Putem să privim spre alte porturi şi să avem ambiţia noastră…
