Campania aceasta electorală are faţete cu totul şi cu totul noi faţă de înaintaşele ei: se adresează, de pildă, şi unor categorii… branşate la ştiri şi clipuri, care nu deschid ziarele şi mută canalul când încep ştirile.
Aşa cum campania lui Barack Obama a adus un flux enorm de susţinători prin intermediul Internetului, tot prin Internet intră şi politicienii noştri prin casele românilor.
Desigur, în special prin computerele tinerilor, cei de peste 18 ani dar şi cei fără drept de vot, dar cu drept de opinie la masa comună, când pot povesti părinţilor ce mai este nou pe youtube, de exemplu.
Dar să nu uităm că şi mulţi pensionari economi apelează acum la Internet ca să citească gratis presa…
Chiar şeful statului, în război cu mulţi intelectuali, s-a gândit să intre în case, în special în cele ale românilor de la sate, care iubesc mai mult muzica populară, comandând un clip publicitar care să apară pe postul TV Etno, post la care nu gândeam că poate fi şi politică… folclorică.
Un clip în care „joacă” preşedintele în funcţie, care-i parodiază pe ferocii săi inamici media de la Antena 3, este cumva contrabalansat de clipul liberalilor, care atacă vulgaritatea unor mesaje prezidenţiale.
Groasă de tot treaba în cazul altui clip – un fragment dintr-un film artistic în care apare Hitler – titrat în româneşte ca să aflăm că… dictatorul nazist se ocupă de campania preşedintelui Băsescu.
Şi mai gros, clipul în care, în stil revoluţionar cubanez, o duduie cântă, spunând că preşedintele României a făcut, vorba poetului, sex cu… ţara, adică ne-a… vorba ceea urâtă, pe toţi.
De fapt, coborând la „ora satului”, şi preşedintele Băsescu căuta să-i prindă inclusiv pe cei din mediile cele mai sărace, care l-ar vota din nou pe Iliescu dacă le-ar cânta „populară”...
Blogurile au căpătat, de ceva vreme, valoarea unor teribile rampe de lansare pentru bombe de presă. Cum blogurile nu sunt publicaţii oficiale, ci mai mult e-jurnale intime, la care au acces prietenii şi fanii, cam ca pe vremea „Oracolelor” în care fetiţele scriau întrebări importante pentru existenţa lor, completate pe sub bancă de prietenele lor filosoafe…
Astfel, cineva poate lansa pe blogul său, aşa cum a făcut de exemplu Sorin Roşca Stănescu în scandalul cu armamentul, acuzaţii pentru care nu poate fi dat în judecată şi nu i se cer probe. În timp ce şi ziariştii care le preiau de pe blog sunt apăraţi de evidenţa că nu ei au făcut afirmaţiile respective…
Evident, Stănescu ar fi putut publica tărăşenia şi în ziar dar pericolele ar fi fost altele pentru el...
Deci, cu perspectiva iernii, a preţurilor, a crizei de guvern, a pericolului ca FMI să nu ne dea banii sau ca FMI să ne dea banii, dar să nu fim în stare să-i dăm înapoi, putem observa măcar o îmbunătăţire a tehnicilor de exprimare politico-artistice.
Cine ştie dacă vreunul dintre scenariştii clipurilor politice publicitare de azi nu va ajunge într-o bună zi să fie recompensat la Cannes?
Operatorul Ovidiu Gologan, cel care a trăit drama de a fi obligat să filmeze execuţia grupului Ion Antonescu, avea să facă imaginea şi la „Pădurea spânzuraţilor”, film premiat la Cannes, în 1964. Măcar operatorii de astăzi încep cu lucruri mai puţin macabre decât operatorul de război Ovidiu Gologan…
Astăzi, oamenii politici, beneficiarii mini-producţiilor (mai mult sau mai puţin) artistice, se bat şi-n clipuri, zi de toamnă până-n seară. Se bat şi pe tv, se bat pe youtube, se bat la radio, se bat în ziare, se bat în publicaţii proprii de ocazie, se bat în fluturaşi, se bat în brelocuri, se bat în mălai şi ulei, în vin şi în căldări inscripţionate...
Numai în idei cu adevărat sigure pentru viitorul nostru nu par să se bată! Se bat de fapt pe creierul nostru, ca nişte extratereştri, nişte „simbioţi” care vor să ne intre în ţeastă şi să ne mişte mâna cu care ţinem ştampila mai mult în folosul lor decât al nostru…
