Unii au fost bucuroşi, alţii dezamăgiţi, după scrutinul de duminică. Alţii se pregătesc să fie bucuroşi pe 6 decembrie şi poate vor avea noroc. Am votat nişte oameni, aşa cum au apărut ei, cu ce au sau pretind că au ei mai bun.
Dar chiar dacă putem spune despre ce ne place sau nu la oamenii ăştia, reţineţi: n-am avut de ales pe Mister România 2009, ci un preşedinte, „la pachet” cu un guvern de o anumită coloratură, cu sprijin politic de o anumită coloratură în Parlament, cu proiecte de guvernare de o anumită coloratură… Un agregat.
Şi este foarte-foarte important, pentru că nu este vorba să o ducem tot aşa, sau puţin mai bine. Mai întâi trebuie să ne scoată cineva din criza în care încă n-am intrat cu adevărat, tocmai pentru că în campania electorală la robinet curge laptele şi mierea, dar după alegeri ne vom afunda din nou.
În timp ce alte ţări, care nu au acum campanii electorale, şi-au făcut treaba, au făcut sacrificiile de rigoare şi au ieşit deja din criză, reforma bate din picior la noi, de nervi, aşteptând să se ocupe dracului cineva de ea…
Se mai spune despre căsătorie: „În doi rezolvi mult mai uşor problemele pe care… nu le-ai avea dacă n-ai fi căsătorit”.
Se aşteaptă deci de la viitorul guvern, după viitorul scrutin, după viitoarea campanie electorală, să ne scoată din criza în care ne adâncim tocmai pentru că nu avem guvern… Din nou, regulile democratice – data alegerilor – ne întârzie…
Va fi mai greu pentru preşedintele/premierul/majoritatea parlamentară care va conduce după 6 decembrie să rezolve ce ar fi trebuit să fie deja rezolvat în parte. Dar nu se face nimic în climatul provizoriu de dinainte de alegeri… Căci vine un nou preşedinte şi totul trebuie luat de la început…
Ziariştii străini, fără patima noastră, a celor direct afectaţi, merită ascultaţi. Cei de la „Vocea Americii”, de pildă, rezumau ieri, punând accent pe factorul economic, că FMI speră că viitorul preşedinte al României va numi cât mai repede un premier care să promoveze „reforme economice profunde”.
Atenţie: Occidentul vorbeşte, prin ziarele lui, nu despre candidatul X, nu despre candidatul Y, nu-l remarcă pe unul ca genial, nu-l remarcă pe altul ca periculos, ci aminteşte de reformă! „Voice of America” spunea ieri că „executivele de la Bucureşti au ignorat acest aspect din 1989".
Corect! Până acum, încercând să se uşureze, balonul România a aruncat peste bord mărunţişuri şi de aceea se loveşte de obstacolele mai înalte, neputând să se ridice.
Dacă poţi trăi şi fără reformă când sistemul merge cât de cât, în criză este de aşteptat ca reforma să dizolve circuitele economice cangrenate. Reformă înseamnă însă mai întotdeauna sacrificii. Şi, când după o perioadă lungă de belşug, eşti rugat să strângi niţeluş cureaua pentru, vorba ceea, patrie şi popor, tot mârâi puţin.
Dar când, după ce-ai făcut pluta o viaţă într-o economie înclinată, care o ia mereu la vale, ţi se cere să faci în continuare sacrificii, va fi mult mai greu. Şi, dacă nu ţi se va spune până când va trebui să rabzi sau ţi se va spune cât va dura probabil, dar nu poţi să ai încredere în aprecierile prea optimiste?
România este în momentul de faţă ca un pacient care votează pentru unul dintre cei doi dentişti care îi vor vindeca sau nu abcesul, îi vor scoate sau nu trei dinţi din faţă şi ira plomba oarece.
Toată agitaţia cu voturile, cu campania, cu emoţiile, cu lehamitea sunt pentru instalarea, în sfârşit, a unui „doctor” care să ne facă bine. Ce va urma ar putea fi însă dureros şi ne vom putea gândi dacă am votat bine.
Căci, dacă am votat bine, dacă vom vota bine pe 6 decembrie, se va face în sfârşit reformă, ceea ce înseamnă că vom suferi. Iar dacă nu, am votat rău, s-ar putea să nu avem reformă şi să suferim ca şi până acum.
Deci, ori o să ne doară în continuare măseaua stricată, ori o să ne-o smulgă cineva şi-o să spunem „Au!”. Oricum, va fi dureros…
