Cine a spus că în situaţii de criză se probează adevăratul caracter al omului nu a greşit absolut deloc. Zăpada care a căzut pe capul nostru, încă de marţi seară, a fost un blestem sau o oportunitate. Depinde de reacţia fiecăruia.
A fost un blestem pentru bătrâna care a fost călcată de maşină, din cauză că mergea pe şosea, pentru că trotuarul era înzăpezit. Nu mi se pare normal că şoferul este principalul tras la răspundere.
Am înţeles (deşi nu sunt specialistă) că aşa este procedura şi că şoferul este cercetat penal, atenţie!, nu şi găsit vinovat. Aştept însă ca ancheta în acest caz să descopere şi cine era responsabil de curăţarea trotuarului respectiv.
Căci dacă cineva ar fi dat cu lopata zăpada, femeia aceea ar respira şi astăzi…
Tot blestem a fost zăpada şi pe capul viceprimarului municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, un stoic prin definiţie. A răbdat nopţi întregi şi a supravegheat lucrările de deszăpezire; un lucru firesc veţi spune, pentru care nu ar trebui să-i ridicăm statuie, doar şi-a făcut datoria.
Vă dau dreptate. Nefirescul situaţiei a fost că vicele a fost unicul ales căruia i-a păsat de cum arată oraşul, dar şi cel care a încasat toate înjurăturile cetăţenilor blocaţi de omăt.
Zăpada ar fi putut să se transforme într-o adevărată oportunitate – de imagine, simpatie şi, în final, de voturi – pentru consilierii locali. Asta, dacă dumnealor ar fi depăşit conceptul limitat pe care l-au avut, timp de 20 de ani, despre ce trebuie să facă un consilier local.
Dacă aleşii – abia votaţi vara trecută! – ar fi realizat că, dacă vrei să te implici cu adevărat în ceva, o poţi face chiar dacă prin lege nu eşti obligat să o faci, Galaţiul s-ar fi putut transforma într-un exemplu de solidaritate şi răspundere cetăţenească.
Da, aşa este, conform legii, consilierii locali nu au obligaţii sau drepturi să se implice în acţiunea de deszăpezire a oraşului.
Dar, tot prin lege, ei sunt votaţi pentru a reprezenta cât mai bine interesele cetăţenilor; iar în condiţiile în care deszăpezirea se face pe bani publici, atunci consilierii ar fi avut motiv legitim să se implice, măcar pentru a vedea pe ce se duc banii.
Poate că sună comunist – că tot vorbim în aceste zile de vremurile de acum 20 de ani – însă mi-ar fi plăcut să aflu, ca jurnalistă, că în fiecare cartier (care, teoretic, ar trebui să fie „arondat” unui consilier), cetăţenii ies la deszăpezirea aleilor dintre blocuri, în frunte cu alesul respectiv.
Însă la noi, cadourile electorale s-au limitat la găleţi şi nu la lopeţi, iar alegerile au fost înainte şi nu după ninsoare…
Tot o oportunitate ar fi fost această ninsoare pentru anumiţi directori de direcţii publice descentralizate, care ar fi putut să dea dovadă de respect faţă de cetăţean. Prin comunicare de informaţii. Aici vorbesc strict din punct de vedere jurnalistic.
De când a început să ningă şi până la ora la care scriu aceste rânduri, am telefonat, zilnic, la cel puţin zece reprezentanţi ai diverselor instituţii publice descentralizate, pentru a afla informaţii.
Nu pentru mine, că nu eu eram curioasă să-mi petrec sfârşitul de săptămână navigând la Bara Sulina sau în acceleratul Galaţi-Bucureşti. Ci pentru miile de oameni care ne citesc ziarul, de pildă.
Unii directori, sau purtători de cuvânt, sau pur şi simplu delegaţi au avut disponibilitatea de a răspunde şi la 6 dimineaţa şi la ora 23.00 şi când ningea şi când viscolea.
Alţii însă nu doar că nu au răspuns, dar au fost atât de grosolani în pseudo-comunicarea pe care au aplicat-o, încât au demonstrat cât se poate de uşor că nu le pasă absolut de loc de cetăţeni.
Care, în final, le plătesc salariile! Nu am să dau exemple concrete, pentru că nu facem poliţie; oricum, este uşor de văzut inclusiv din paginile ziarului dinspre ce instituţii vine comunicarea mai greu, sau nu vine deloc…
Şi ca să finalizăm această tiradă a ce putea fi zăpada aceasta şi în ce s-a transformat, să spunem că ninsoarea ar fi putut constitui ocazia ideală pentru ca anumite persoane abia numite prin funcţii să confirme faptul că se află pe scaunele de şefi pentru că sunt în stare să conducă şi nu pentru că au fost numite pur şi simplu politic.
Din păcate însă, o astfel de oportunitate – confirmată, în trecut, de alţi conducători reali, precum fostul prefect Mihai Capră sau şeful ISU Galaţi, generalul Viorel Zaharia – nu a fost folosită de cei vremelnic aflaţi acum pe scaune înalte.
Aceşti şefi ocazionali au înţeles să se afirme în faţa subalternilor ţipând la ei, făcând crize de nervi şi dând vina pe ceilalţi.
Pentru cei care cred că a fi conducător este sinonim cu a ţipa mai tare, a face legea după bunul plac şi a scăpa de răspundere indicând ca vinovaţi alte persoane (un gest cu atât mai condamnabil cu cât aceste persoane chiar au demonstrat în situaţii limită că au reală valoare!), pentru aceşti şefi nu există decât o singură concluzie: sunt directori doar de vreme bună.
Iar afară, vorba sloganului, plouă…
