Văd că anul a început să dureze cât un clipit din gene. Abia ai deschis ochii pe 2009 şi se face de 2010. Acum, pentru fetele cu gene dese şi viitor, inclusiv politic, în faţă, viteza asta a timpului poate să însemne doar o privire în plus, o fluturare şăgalnică, către un viitor asigurat. Ştiu eu câteva blonde fericite…
Însă, dacă ne oglindim în ochii străfulgeraţi de orgolii şi patimă politică ai bărbaţilor de partid şi de stat, anul care a trecut aproape că nu se mai vede. Abia dacă zărim, printre genele strânse de ură, ceva amintiri ale câştigurilor şi pierderilor personale.
În schimb, se întrevăd la orizont umbrele crizei naţionale din 2010 şi prea puţinele idei pentru a o contracara.
Pentru că suntem în ultima zi a anului, am putea foarte bine să ne uităm în urmă şi să devenim nostalgici precum un cunoscător de artă în faţa unei pânze celebre. Vă propun un Ţuculescu, autentic românesc, obsedat de ochi pe toată întinderea pânzei, străpungând pictura cu privirile sale încrustate în fiecare tablou.
O mare de ochi căutându-ţi privirea. Nu ăsta a fost laitmotivul anului care se încheie? Sindicatele au avut mereu un ochi căscat către proteste, electoratul a deschis larg ochii către panourile electorale ale partidelor, din care politicienii priveau infatuat norodul statistic necesar victoriei.
Cu ochii minţii am hotărât care pe care, cu ochii sufletului ne-am bucurat sau întristat şi am dat apoi ochii cu realitatea dură a crizei, exact când ni se spunea că pe noi nu ne va atinge. Până şi ce-am ascultat nu ne-a venit a crede decât atunci când am văzut cu ochii noştri.
Fie c-a fost vorba despre falimentul unor întreprinderi, despre creşterea numărului de şomeri, micşorarea investiţiilor şi împrumutul de la FMI, toate acestea au fost cercetate cu ochii noştri, dar văzute cu adevărat doar prin ochii lor, ai celor care ne conduc.
Doar ei ştiu exact către ce şi în care direcţie. Europa a stat şi ea cu ochii pe noi, doar, doar ne-om reveni şi om trece la treabă. Însă noi nu ne-am dezis.
Am stat, o ţară întreagă, şi diaspora pe deasupra, mai curând cu ochii pe televizor, decât cu ei în vreo carte din care să ne lămurim ce e rău şi ce e bine în ceea ce ni se întâmplă la două decenii după Revoluţie.
A fost un an vizual, afişat pe toţi pereţii plăpândei noastre democraţii româneşti, lipit cu pap pe garduri şi colorat ca să atragă privirea. Aşa că e normal să nu punem la noapte geană pe geană până nu vom privi un an nou drept în ochi şi nu ne vom lămuri cam ce hram poartă.
Vă urez să-l puteţi vedea bine, limpede şi să vă placă măcar în primele zile, cele de sărbătoare. Pentru că nu va fi un an bun de pus în ramă, ci unul în care lacrimi de furie, de teamă şi neputinţă s-ar putea să ne împăienjenească din când în când privirile.
Nu plecaţi ochii! 2010 trebuie privit cu atenţie şi luat ca atare. Intraţi cu dreptul în acest an nou nouţ şi înainte de a clipi din gene, puneţi-vă pe treabă. Avem destulă.
La anul şi la mulţi ani!
