După nebunia electorală a acestui sfârşit de an şi între două pahare de vin de Crăciun a fost chiar amuzant să vezi că dacă politică nu e, nimic nu e. Asta, vorbind la modul ironic; ori aţi crezut că vorbesc adevărat?
Păi ce, vi s-a părut cumva că România noastră a sucombat pur şi simplu atât timp cât Guvernul s-a metamorfozat în alianţe electorale, iar conducătorii noştri în politicieni?
Vi s-a părut, cumva, că nu s-a mai copt pâine în cuptoare sau că portocalele au pălit de grijă că nu vor mai fi cumpărate, de Sărbători, de românii, plecaţi cu zecile de mii, în bejenie, peste graniţe, în alte ţări în care politica stabilă este doar finalitatea logică a unei economii stabile?
Aţi avut cumva impresia că aţi muncit mai mult sau mai puţin, mai bine sau mai prost, doar pentru că politicienii se băteau cu cărămizile în piept, săltau de bucurie văzând sondajele sau ciocneau paharele, sărbătorind reuşita diverselor planuri electorale?
Eu nu cred că viaţa noastră, a românilor, a fost mai grea din cauza politicii dâmboviţene. Să nuanţez, ca să înţelegeţi că sunt conştientă de miile de şomeri din ţară: viaţa noastră nu a fost mai grea din cauza politicii.
Viaţa noastră a fost mai grea, într-adevăr, dar din cauze mult mai serioase. Pentru că economia ţării s-a transformat într-un şvaiţer din care muşcă neîncetat criza.
Pentru că, din această cauză, lunar, zeci de firme se închid şi mii de oameni îşi pierd locurile de muncă. Pentru că firmele care încă mai rezistă (plătind, astfel, la stat sume importante) nu sunt susţinute absolut deloc de către stat.
Pentru că preţurile cresc fără ca nimeni să intervină în vreun fel. Pentru că cei care, odinioară, erau cunoscuţi sub denumirea generică de „conducători” s-au dezbrăcat şi de bruma de responsabilitate pe care mimau mai deunăzi şi acum îşi poartă interesele personale, la vedere, cu mare mândrie.
Pentru că aceşti oameni care ar trebui să se îngrijească de bunul mers al ţării s-au transformat fie în marionete politice gata să facă plecăciuni ori de câte ori li se ordonă, fie în despoţi (nici măcar luminaţi, doar despoţi!).
Ceea ce nu au înţeles toţi aceşti aşa-zişi conducători este faptul că pentru a fi credibil, trebuie să îţi dai silinţa. În orice domeniu ai activa.
Fie că lucrezi la strung (ok, ştiu că e greu să fii numit politic strungar, dar să nu ziceţi vorbă mare…), fie că eşti ministru, trebuie să ai credibilitate. Trebuie ca lumea să te creadă pe cuvânt şi atunci când spui că s-a stricat şublerul, dar şi atunci când spui că trebuie să aloci milioane de euro pentru promovarea nu ştiu cărui produs naţional.
Însă, în condiţiile în care azi eşti ministru după ce ieri erai nimeni, în condiţiile în care nu competenţa este cea care te „fixează” într-un scaun de conducere, cum ai putea să impui respect şi să creezi acea atât de necesară echipă cu care să lucrezi astfel încât toate să meargă unse?
Nu, România nu a murit de infarct atunci când a văzut exit-poll-urile şi nici atunci când rezultatele alegerilor s-au schimbat într-o noapte. Şi nu a murit nici când a picat Guvernul şi nici măcar atunci când, la începutul 2009, s-au aliat PSD cu PD-L.
Am rezistat şi am continuat să ne facem treaba, ca de obicei. Însă este o mare diferenţă între a trage singuri la căruţă şi a avea şi un cal înhămat. Iar în 2010 tare ne-ar fi de folos măcar o gloabă…
