O fi sau nu dovadă de nostalgie, dar nu mă pot abţine să nu constat cu amărăciune că toată acea campanie a României bunulu-simţ a murit o dată cu pierderea cursei electorale de către candidatul PNL la preşedinţie, Crin Antonescu.
Parcă ieri, liberalul ne zâmbea din afişele electorale, promiţându-ne o Românie în care respectul faţă de ceilalţi să primeze.
Respectul statului faţă de contribuabil, respectul tinerilor faţă de bătrâni, respectul bărbaţilor faţă de femei, respectul reciproc al vecinilor, respectul pentru studiile celuilalt şi aşa mai departe.
Pe când respectul şi bunul simţ erau la modă, evident, din cauze electorale, partidele chiar s-au luptat puţin între ele; PNL şi PD-L numai că nu au ajuns la tribunal, din dorinţa de a avea exclusivitate în folosirea noţiunii de bun simţ.
De parcă această noţiune ar fi vreo mare invenţie numai bună de înregistrat la OSIM… Normal, după campania electorală nimeni nu mai vorbeşte de respect, de bun simţ. Sunt depăşite, nu?, precum un termen de valabilitate expirat…
Acum noţiunile de bază folosite sunt „criză”, „luptă”, „reduceri”, „economii”. Noţiuni folosite însă în anumit context. Nu se vorbeşte, de pildă, despre lupta anti-criză pe care o duce zilnic, un pensionar, forţat să trăiască lunar cu un venit de 300 de lei.
Scuze, 350, că şi pensia minimă garantată s-a mărit. Nu contează că mai există însă excepţii, precum o pensionară de 89 de ani care încasează încă pensie de urmaş de… un leu. Normal, doar nu o să generalizăm pe baza unor excepţii.
Pe de altă parte, însă, alte scene, considerate până mai ieri excepţii sau cazuri izolate, au devenit generalizări. Cel mai bine se văd aceste fenomene în spoturile publicitare care sunt astfel gândite încât să îţi „pătrundă” cât mai adânc în creier şi, eventual, să şi rămână acolo.
Nu ştiu dacă aţi sesizat, însă în ultimul timp din ce în ce mai multe reclame prezentate la televizor ne arată comportamente care până mai ieri erau considerate cazuri izolate.
Aşa se face că ciocolata cu rom este promovată în filmuleţul publicitar de un individ care rupe liniştea mării, plimbând ostentativ un casetofon din care urlă manelele.
Aşa se face că o societate de asigurări îşi face reclamă apelând la posibilitatea ca şoferii să fie victime ale celorlalţi participanţi la trafic, „şmecheri” care cred că bâtele de baseball şi cuţitele sunt mai tari decât înţelegerea amiabilă şi schimbul de poliţe.
Şi tot aşa se face că o marcă de nu ştiu ce coniac românesc îşi face reclamă folosind o secvenţă care, dacă nu ar fi adevărată, ar fi chiar grotescă: cea în care o infirmieră de spital licitează, în faţa mai multor bolnavi, un flacon de medicamente sau un loc în pat.
Habar nu am dacă sunt singura, însă toate aceste reclame nu mă fac absolut deloc să râd. Asta şi pentru că astfel de secvenţe chiar se întâmplă în viaţa de zi cu zi. Tipic românesc, vorba reclamei.
Nu ştiu dacă este sau nu grăitor, însă un semnal de alarmă ar trebui să fie.
Atât timp cât îţi este teamă să mai mergi la spital, pentru că nu ştii peste cine dai - mai ales când eşti adus în urgenţă! - atât timp cât bătaia în trafic, vor fi catalogate ca „felii” reprezentative de viaţă pur românească, nu îţi rămâne decât să priveşti, nostalgic, la sloganul electoral al anului trecut – România bunului-simţ.
