Am intrat şi noi în rândul naţiunilor importante, brave, prin venele cărora curge adrenalina: iată, avem şi noi un terorist naţional! Da´ uite că nici acesta nu-i de categoria întâi, ci un second-hand veritabil: pare „dus” de-a binelea!
Oricum, dacă ar fi fost o chestie pe bune, cu care nu se glumeşte (delapidare, spionaj, afaceri cu arme etc.) ar fi avut tot aşa mari şanse să scape, drept suferind psihic, săracu´.
O mulţime de şmecheri s-au mai dat şi până acum bolnavi, unii chiar psihic, doar ca să scape de puşcărie… Doar nebunii adevăraţi n-au şansa de a fi internaţi, că prea e plin Acolo…
Necazul cu băiatu´ ăsta nou, Viorel Anghelescu, ăl care-a paralizat aeroportul din Timişoara, făcându-ne astfel cunoscuţi lumii întregi că suntem The Land of Choices, este că uneori se dădea Bittman! Or, chiar şi Dan Bittman se dă acum consilier al ministrului Finanţelor…
Chestie care poate fi mai gravă pentru portofelul naţiunii decât faptul că Viorel se dădea drept Bittman şi zilele astea a făcut-o pe denunţătorul de terorişti.
Dacă într-adevăr o fi auzind voci, înseamnă că omul nici nu trebuie persecutat cu duşuri, că a făcut de fapt, după mintea lui, o faptă patriotică!
Alţi nebuni ar fi lăsat bombele (inexistente) să explodeze (în mintea lor), dar Anghelescu nu şi nu! A vrut să dejoace un cumplit atentat: ce vină are el că acesta era doar în capul lui, alimentat de alte ştiri, reale, despre atentate în avioane?
Primesc aproape săptămânal alarme de la cineva care tot anunţă atacuri extraterestre combinate cu practici KGB. Dacă persoanei respective i-ar da prin cap să dea şi ea un telefon „de avertizare” la „organe” în loc să mă bombardeze pe mine?
Este firesc, dar şi conform procedurilor standard, ca autorităţile să ia în serios chiar şi umbra glumei unei ameninţări. Cel care îşi permite să glumească să plătească! Ca Viorache!
Dar nu poţi să observi şi penibilul „actului de terorism” care se potriveşte-mănuşă cu penibilul în care trăim: o minte… străfulgerată a pus pe jar un aeroport întreg!
Tot de astea avem parte: nicio decenţă în atentatele noastre aliniate, nu-i aşa, la normele UE!
Pe preşedintele Constantinescu l-a miruit unul cu cerneală pe faţă – nici n-a fost „vitrion” „în falş”, ca la Caragiale… Pe taica Iliescu l-a făcut altul cu ou – da´ fără oţet…
N-ar fi exclus însă să ne recăpătăm seriozitatea, după ce Serviciile ne vor vinde vreun scenariu grav legat de domnu´ Viorel.
În 2006, iar vuia presa: un terorist a vrut să arunce-n aer Timişoara. Supranumit de presă, după ce omul a fost văzut la faţă şi de reporteri, „Teroristul în şlapi”, Florin Lesch se pregătise să arunce în aer în centrul Timişoarei cu două butelii de aragaz. Sau să le vândă, nu mai ţin minte…
„Detonatorul” cu telefon mobil părea făcut de un copil. S-a râs mult, tipul a fost luat în băşcălie, da´ tot s-a ales cu 12 ani de pârnaie. Căci SRI, care îl urmărea mai demult, l-a prezentat ca făcând parte dintr-o organizaţie islamică extremistă. Şi ce, nebunii nu sunt buni, la o adică, la atentate făcute din credinţă?
Poate că şi Viorel ăsta nou s-o trezi tot după gratii. Oricum, mai bine decât să plătească pentru pagubele enorme ale aeroportului; i s-ar putea băga pe gât şi detergentul, tonerul şi iluminatul toaletelor, ca să fie suma rotundă.
Un atentat cu butelia udă, un telefon anunţând un fals pericol… ce va mai urma? Încă n-a aruncat nimeni o bombă cu caca în capul vreunui duşman politic, aşa cum făcea armata lui Mao în timpul marşului său triumfal…
Dacă Franz Ferdinand primea la Sarajevo, în 1914, nu un glonţ, ci un ou în cap sau cerneală pe obraz, n-am mai fi avut un prim război mondial, ci o culegere de bancuri.
Deocamdată, în România de azi, nu ducem lipsă de ilar: uite numai la bătaia de ieri, pe bormaşini şi ciocane, în magazinul de chilipiruri de la Iaşi! Râdem, râdem, dar în loc să râdem cu lumea, râde lumea de noi…
