Buhuhu, sărmanii bugetari, cum li se taie lor 25 la sută din salariu. Sau, şi mai rău, bieţii pensionari.
Ambele, categorii care cu veselie votau întru prosperitate, în urmă cu un an - când criza mijea ca apusul de soare pe Brateş - mărirea cu ditamai 50 la sută a salariilor profesorilor şi promisiuni nemaiîntâlnite de umflare a pensiilor.
O ţară întreagă se minuna, prin 2009, gândindu-se oare ce vor face dascălii cu atâta bănet, iar profesorii se culcau zâmbind, cu creditele proaspăt contractate.
Aveau şi de ce, sărmanii, după ce înduraseră batjocuri după batjocuri, greve neplătite, umilinţa unor absolvenţi de 3-4 la examenul de titularizare, sezoane estivale la cules ridichi spaniole, salarii cu burta suptă şi amânări nesfârşite din partea stâlpilor societăţii.
Le venise şi lor rândul. Aveau să se bucure că sunt angajaţi la stat, aşa cum făceau de atâta timp poliţiştii, cadrele militare, doctorii.
Şi-au zis că fie el Băsescu, aşa, mai acru-amar pe gâtul intelectual, dar uite, face ceva pentru poporul mânjit de cretă pe mâini.
Un fel de frate cu dracu’, ca să traversezi criza, mai ales că iată, sectorul privat abia îşi târa pocinoagele de impozite forfetare, aşa le trebuia, dacă lucrau la patron!
La fel de îndârjiţi, pensionarii ar fi făcut acelaşi lanţ viu pe care îl tot construiesc şi azi, dar pe raţiuni niţel diametral opus, în jurul culorii iubite, aducătoare de măsuri economice cum numai în vis li se arătau.
Bolnavi de himere, profesori şi bugetari deopotrivă n-au înţeles prea bine ce i-a lovit când, imediat după alegeri, aşa cum de pomană fuseseră avertizaţi, măştile au căzut.
Au căzut şi visele de măriri salariale cu 50 la sută. Şi promisiunea unui trai în puf de protecţie socială pentru pensionari.
Li s-a cerut scuze, iar ei, amabili, au zis că, de, n-or fi înţeles bine. Şi nu s-au revoltat.
Apoi criza a încetat să fie apusul soarelui pe baltă, mirajul lui „Nu ştim, n-am auzit, la noi nici n-a fost şi nici nu va fi” şi a devenit canicula care sfâşia buzunarele româneşti.
Amărâţi, mereu persecutaţi şi atât de uşor de transformat din bieţii bugetari modeşti, în avari de niscaiva bogăţii inventate, votanţii păcăliţi cu fete Morgana doldora de bani, BANI, B A N I, sunt cei care acum umplu străzile din ţară şi din Bucureşti.
Că li se ia. Că ei nu mai suportă. Că aşa nu e de trăit. Că nu ne este milă de ei?
Cât cinism. Părinţii şi bunicii noştri umblă lelea, sărmanii, şi-şi cerşesc dreptatea de a fi plătiţi măcar cât erau înainte, nici vorbă de măriri.
Cât cinism. Sătulul nu-l crede pe amărât. Cât cinism. Ei au votat şi noi toţi le înghiţim opţiunea.
Cât cinism. Fie, încă patru ani plini de cinismul vostru, după care poate am să vă iert, bieţi bugetari.
