Cât de liniştitor - şi totuşi atât de deprimant! – este să observi că apropierea alegerilor aduce de fiecare dată vânt de schimbare prin partide! Este liniştitor pentru cei care, în rutina lor de oameni resemnaţi, cred că nimic nu se mai schimbă pe plaiurile politicii româneşti.
Este deprimant pentru aceleaşi persoane care realizează că, iată, urmează să se mai încheie un ciclu electoral degeaba! Căci partidele din nou jignesc inteligenţa alegătorilor atunci când, gata reorganizate, modernizate, cosmetizate sau cum vreţi dumneavoastră să spuneţi, se prezintă la scenă deschisă de ai zice că vorbim de cine ştie ce fecioară ingenuă, gata de debut şi nu de o cântăreaţă de chantan, care şi-a trăit traiul zeci şi zeci de ani în case luminate dubios de felinare roşu-ferrari, portocaliu-orange, verde-ecologist sau mai ştiu eu ce mov-independent…
Chiar şi dacă prin puzderia de partide şi partiduleţe care se află, în prezent, în marele proces de reorganizare – spre bucuria candidaţilor care nu au reuşit să îşi obţină locuri eligibile pe listele marilor partide politice – ar exista şi formaţiuni conduse de oameni bine intenţionaţi, tot nu ar convinge!
Şi asta pentru că oamenii s-au săturat de discursuri şi promisiuni. Nici măcar fapte nu mai vor, că sunt păţiţi şi ştiu ei că dacă cer aşa ceva de la politicieni, vor fi imediat sufocaţi de chestii mărunte, gratuite şi ieftine: măsurarea glicemiei sau a tensiunii este doar cel mai banal exemplu. Să vorbim şi de străzile pe care straturile de asfalt au fost turnate doar aşa, electoral, şi nu din grija de a acoperi vreo groapă?
Pe de altă parte, nici marile partide nu se simt extrem de bine în această perioadă. Nu toţi sunt fericiţi de alegerile făcute în fiecare formaţiune, iar şirul de nemulţumiţi se îngroaşă cu fiecare şedinţă de partid ce trece.
Deja în unele partide „grele” din Galaţi s-au produs schimbări; au plecat oameni, unii au fost daţi afară, alţii au plecat – sau vor să o facă – doar dezamăgiţi profund de jocurile politice, meschine, care se fac. Sunt unii care părăsesc partidele plecând pentru a o termina cu politica măcar pentru o perioadă de timp, iar alţii, care se înscriu direct în alte partide, fără a mai avea timp de ipocrizia simulării unei perioade de independenţă…
Au plecat oameni şi încă vor mai pleca. Niciunul dintre partidele „jucătoare” de pe actuala scenă politică nu va fi ferit de demisii şi demiteri. Cum la fel de bine se ştie că niciuna din plecări nu va rămâne „pe afară”, pe marginea terenului de joc…
Se fac scenarii, se fac calcule, se adună vot cu vot, se socoteşte şi se trage linie, până noaptea târziu. Dimineaţa, se desfac scenariile urzite la borangicul lunii şi se croieşte o nouă haină politică…
Deja există pariuri în oraş, iar pe orizonul politic al celorlalte partide se profilează, impunătoare, umbra Partidului Nemulţumiţilor. Care le-ar putea depăşi – nu neapărat ca număr, dar cu siguranţă ca determinare şi dorinţă de victorie în alegeri – pe celelalte partide, fie că ele sunt sau nu partenere în uniuni, alianţe, sau protocoale.
Iar partidele mici, care timp de aproape patru ani de zile mai că nu au respirat, supravieţuind la „firul ierbii”, se descoperă, peste noapte, ca adevărate izvoare de tinereţe, bună credinţă, iniţiativă, toate, evident, puse în mod altruist în slujba şi pentru binele poporului…
Ei, printre toate aceste urzeli, electoratul abia dacă mai vede ce şi cum. Dar de auzit, aude. Iar când la urechile alegătorului încep să curgă, din nou, promisiuni mieroase şi electorale, atunci este momentul-cheie. Momentul când voturile devin aşa de lipicioase, încât nu se mai califică pentru urna de vot, ci pentru coşul de gunoi…
