Politica românească seamănă din ce în ce mai bine cu o telenovelă proastă: nici în politica românească nu prea contează câte „episoade” n-ai văzut, când priveşti „filmul” realizezi că nu ai pierdut nimic.
De pildă, faza cu Nicu Bănicioiu, ales, pardon, reales în unanimitate lider TSD, după ce – Doamne, ce de-a emoţii! – a candidat singur! Congres la care, apropo, tinerii social-democraţi au lansat şi o campanie menită să-i facă pe români să sprijine economia internă, cumpărând doar produse realizate la noi în ţară.
Ideea nu este nouă, ba din contră, social-democraţii ar fi trebuit nici să nu mai vorbească de o astfel de idee, având în vedere că în timpul mandatului lui Năstase, dacă îmi aduc bine aminte, s-a lansat cu mare pompă programul „Fabricat în România”, iar social-democraţii nu mai conteneau să se pozeze, prin pieţe, printre roşii de Matca sau cârnaţi de Pleşcoi.
Problema este că, în lipsa unui program guvernamental fiscal care să stimuleze producţia autohtonă, programul a rămas aşa, un fel de „hai să ne aflăm în treabă”. Iar acum, „revigorat” la modul declarativ de tinerii social-democraţi, nu va avea niciun fel de efect, iar cumpărătorii vor alege, ca şi până acum, după calitatea produsului şi – din ce în ce mai mulţi – după banii din portofel…
După ce tinerii PSD s-au lăudat cu programul acesta – de parcă „telenovela politică” ar fi fost una nouă şi ideea nu ar fi fost lansată în urmă cu 10 ani -, la doar câteva zile, am aflat că fabrica de covoare Cisnădie dă faliment. Că îşi vinde covoarele la preţuri reduse, urmând să pună lacătul pe poartă.
Nu am auzit însă nici Guvernul, nici tinerii PSD şi nici măcar administraţia locală să ia vreo măsură pentru a proteja producţia naţională de covoare de Cisnădie, un adevărat brand naţional!
Tot o telenovelă ieftină este şi povestea cu loialitatea de partid. Vorbim de recentul studiu al IPP, instituţie, este drept, deseori criticată de cei a căror activitate o analizează, uneori pe nedrept, alteori pe drept.
Dacă în privinţa prezenţei în sală sau a cheltuielilor făcute cu deplasările, IPP-ul poate greşi – lucru care s-a mai demonstrat, de-a lungul anilor, în privinţa gradului de loialitate de partid este destul de greu.
Este vorba despre votul pe care fiecare parlamentar l-a dat în privinţa unei legi iniţiate de partidul din care respectivul parlamentar face parte. Dacă parlamentarul a fost de acord, se consideră că a votat loial partidului său, dacă nu, se consideră că a fost un „răzvrătit”. Sau, pur şi simplu, că gândeşte puţin altfel decât cei din partid.
Problema este că în timp ce majoritatea celor 334 de deputaţi analizaţi a indicat grade de loialitate diverse – de la 40 la sută până la 90, în privinţa a 4 deputaţi PDL, gradul de loialitate măsurat a fost de 100 la sută. Printre aceştia se numără şi liderul PDL Galaţi, Mircea Toader.
Este adevărat, un partid fără disciplină nu poate exista, aşa că în politică trebuie să demonstrezi loialitate partidului pe care îl reprezinţi. Însă de la o simplă demonstraţie până la o loialitate de sută la sută este o mare distanţă.
Aduce a congresele de altădată, când cel mai iubit era reales în unanimitate. Sau parcă şi pe atunci erau câţiva care se abţineau, ca să se păstreze, tovarăşi!, imaginea unor alegeri democratice?!…
