A trebuit să înceapă, serios, ploile, ca să catadicsim să ne desprindem, în cele din urmă, ochii, de pe televizoare şi să privim în jur. Aşa am observat apa care curge necontenit pe geamurile reci din casă, condens făcut din cauză că singura sursă de încălzire este… televizorul.
Desigur, mai este şi aragazul, dar încălzirea la flacără te face să îţi curgă apa, nu doar pe geamuri, ci şi pe pereţii casei…
Ocupaţi să trăim sub imperiul apocalipsei financiare, de care avem parte, zilnic, de la 8.00 la 22.00, la cel puţin două posturi de televiziune, am uitat să privim în jurul nostru.
Ne-a păsat mai mult de palpitaţiile la inimă ale domnului Vântu după ce a aflat că va fi judecat, sau de cât de mult a iubit-o Vârciu pe Adelina şi, uite-aşa, nu l-am mai observat nici pe ăla micu’ din casă care mănâncă pâine cu pâine în loc de pâine cu copănel, nu am mai văzut nici că soţul nu a mai venit cu salariul întreg de vreo trei luni şi nici că facturile neplătite la întreţinere s-au înmulţit, de ai zice că sunt ciuperci de pădure, după ploaie!
Uite-aşa ne-am trezit acum, buimaci, de atâta frig în case şi beznă pe străzi, că s-ar putea să nu avem căldură în calorifere la iarnă. Cum este şi normal într-o societate modernă ca a noastră, explicaţiile autorităţilor curg în valuri, că, dacă ar face căldură cu ele, tot Galaţiul ar fi leoarcă de sudoare!
Dar nu doar asta, ni se explică orice: de ce nu avem căldură în calorifere, de ce sunt străzile pline de şanţuri care, la rândul lor, sunt pline de apă cu noroi, de ce nu sunt bani pentru iluminat stradal, de ce nu are primăria sediu, de ce se scot bordurile de pe străzi, de ce se pun bordurile pe alte străzi neasfaltate, de ce umblă câinii în haite, de ce se asfaltează acum, iarna, prin oraş, dar şi de ce o să cadă Guvernul, de ce o să ne salveze PSD şi PNL, de ce tot ce e portocaliu este rău, de ce preşedintele Traian Băsescu are întotdeauna dreptate, de ce o să ieşim din criză la anul, de ce nici măcar nu am fost în criză etc etc.
Atenţi să îi ascultăm pe alţii, pur şi simplu nu mai deosebim minciuna de adevăr şi nici măcar frazele care se contrazic unele pe altele.
Nu, noi, cuminţi şi – încă – plini de încredere că cei care ne conduc încearcă să îşi facă treaba cât mai bine, din spirit de respect faţă de cetăţean, ascultăm, calculăm, ne minunăm, discutăm şi iar ascultăm…
În tot acest timp, în care ne-am ocupat viaţa cu astfel de lucruri, aproape că a venit iarna. Vine frigul şi, o dată cu el, facturile cele mari, se scumpesc şi alimentele, scad salariile, pensiile bunicilor şi părinţilor noştri nu mai au de unde să se întindă la nesfârşit, pentru a acoperi toate cheltuielile.
Iar noi, privind la televizor şi aproape plângându-le de milă angajaţilor de pe la finanţe care îşi cer stimulentele de zeci de milioane, nu mai realizăm că noi înşine suntem de plâns. Însă cine să mai aibă lacrimi şi pentru spectatorii din sală?
Artiştii de pe scenă? Să fim serioşi! Un actor poate oricând să plângă, dar să şi râdă la comandă… Şi când e vorba despre actorii politici, ăştia au şcoală, nu glumă!
