Lipsă de organizare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu vreau să anticipez, pentru că, în general, mă enervează cei care au impresia că le ştiu pe toate, iar a spune ce se va întâmpla devine extrem de iritant atunci când, după un timp, se dovedeşte că previziunea a fost una realistă. Aşa că nu am să mă pronunţ în privinţa şedinţei extraordinare a Consiliului Local Galaţi pe care consilierii democrat-liberali şi conservatori cred că o pot convoca astăzi, pentru deblocarea situaţiei încălzirii din oraş. Nu am să mă pronunţ nu pentru că nu aş şti ce se va întâmpla – oricine poate anticipa asta – ci pentru că efectiv m-am săturat să fac predicţii, analize, expuneri ş.a.m.d. pe această temă.

În fapt, mult mai indicat ar fi ca nici măcar să nu ne gândim astăzi la această şedinţă şi să ne abatem atenţia asupra ei numai şi numai dacă finalitatea va fi încălzirea caloriferelor din casele gălăţenilor. Starea de saţietate, ca să-i spunem aşa, pe care o simt faţă de acest subiect – la fel ca toţi gălăţenii – provine din faptul că în ultimele două săptămâni s-a vorbit extrem de mult despre acest subiect. Dar numai s-a vorbit, fără să se ia şi o decizie care să rezolve cumva situaţia. De parcă gălăţenilor care stau cu aerotermele şi caloriferele electrice în priză – cei care îşi permit luxul acesta – le-ar păsa în vreun fel că X a încercat totul, dar nu l-a lăsat Y să deschidă robinetul la căldură!

Deşi toate autorităţile se zburlesc şi se irită tare atunci când se pune problema responsabilităţii şi vinovăţiei, continui să cred că nu există factor implicat în această poveste care să nu aibă partea sa de vină. Căci nu este posibil să ajungă un oraş întreg în pragul iernii iar vreunul din administraţia locală să îşi pună, liniştit, seara, capul pe pernă, spunând că nu are nicio vină în povestea asta!

Marea greşeală de care se fac vinovaţi toţi este lipsa de colaborare, lipsa capacităţii de organizare, căci un bun organizator nu şi-ar fi permis în veci să îşi vadă compromis sistemul de încălzire al populaţiei, aşa, în pragul iernii. Însă lipsa de organizare din Galaţi, în problema încălzirii nu este un fapt singular în România, ba, din contră. Aş putea spune că situaţia de la Galaţi este nu doar explicabilă, ci chiar reflectă haosul de la nivel central.

Nu există, în ultima perioadă de timp, vreun act sau decizie emisă la cel mai înalt for decizional care să nu se schimbe de fiecare dată când are vreun şef chef, sau de fiecare dată când un cetăţean are neruşinarea de a gândi singur şi de a pune întrebări încuietoare gen: „de ce?” sau „cum?”.

Aş putea da exemplul organizării recensământului, sau mai bine spus, al „dezorganizării” recensământului. Regulile s-au modificat nu de puţine ori de pe 20 octombrie încoace, de ai spune că vorbim de cine ştie ce inginerie! Cum alte state s-au gândit de la început, de pildă, la recenzarea electronică (pe computer) iar noi nu, dar mai ales cum au alte guverne „tăria” de a-şi menţine aceleaşi recomandări pe parcursul întregului proces de recensământ, pentru noi, ţara tuturor interpretărilor, rămân un mister! Ce dacă legea spune că trebuie neapărat să prezinţi CNP-ul? Este deajuns ca un purtător de cuvânt să declare, iresponsabil, că nu este aşa, pentru ca toată lumea să îşi ascundă imediat datele. Cum la fel este de ajuns ca altcineva să spună ulterior „la loc comanda”, pentru ca oamenii să treacă în cealaltă extremă, lăsându-şi CNP-urile, pentru recenzori, chiar şi pe bileţele, scrise pe uşile de la case!

Un alte exemplu: ce dacă legea spune că maşina trebuie să aibă cauciucuri de iarnă pe drumurile acoperite cu zăpadă sau polei? Vine doamna ministru şi ne precizează că obligaţia se aplică de la 1 noiembrie – chit că poate zăpada va veni în ianuarie! Ce dacă logica spune că un cauciuc all season înseamnă că poate fi folosit şi iarna, că doar şi anotimpul acesta e un sezon, nu? Nu, vine doamna ministru şi ne pune să căutăm la M şi S cauciucurile, ca să nu luăm amendă…

Lipsa de organizare este mare vină a conducătorilor noştri care, îmbătaţi de putere, au impresia că sunt mai presus chiar şi de lege. Chiar şi de legea bunul simţ.

Citit 893 ori Ultima modificare Duminică, 30 Octombrie 2011 14:34

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.